Text aparut in premiera pe LiterNet
Ce s-ar intampla daca “The barbarian invasions” s-ar muta din Canada cea democrat-capitalista in Cuba cea haotic-comunista? Ce s-ar intampla daca fabuloasele dialoguri de pe decandent-superbele terase ale Romei din “La grande bellezza” s-ar produce pe insalubru-seducatoarele acoperisuri ale blocurilor Havanei? Ce s-ar intampla daca, nealegand sinuciderea eroica, personajele din “Closer to the moon” ar revizita, decenii mai tarziu, ultimul etaj al marilor lor vise si petreceri? Ce uneste, dincolo de hit-ul suprem al “The Mamas and The Papas”, iluziile celor care, in flashback-urile din “California dreamin’ (nesfarsit)”, ii asteptau pe americani sa debarce in proaspat sovietizata Romanie de cei care, in plina dictatura a lui Fidel, sperau intr-o viata normala, adica libera?
E adevarat, “Intoarcerea la Havana”, filmul de limba spaniola al francezului Laurent Cantet, s-a mai facut de cateva ori. Imagini, subiect, muzichie, culori, cu toatele au mai fost de vazut, de auzit. Si totusi, filmul atrage, emotioneaza, ramane. Semn ca privirea cu ochi de adult in pragul apusului catre mai tanarul si mai inaripatul eu, tema aceasta majora a modernitatii literar-teatral-cinematografice, nu si-a diminuat puterea de seductie. Semn ca o camera indreptata din inalt catre detaliile etajelor inferioare si ale strazii si-a pastrat intacta, cel putin de la “Rear Window” incoace, capacitatea de fascinatie. Semn ca, oricat de rafinate gusturile prezentului, nu vom inceta vreodata sa lacrimam la slagarele adolescentei.
Banalitati, veti spune, citind cele de pana acum. Poate. Acum o vreme, gandeam ca si a explica in ce consta dementa vietii cotidiene intr-o dictatura incepe sa calce pe urmele banalitatii. Macar aici, macar cei peste o anumita varsta vom sti mereu, imi spuneam, sa tragem linie groasa intre ce vasazica Securitate si orice soi de SRI, intre frica de a vorbi si firescul exprimarii libere, intre fuga ilegala peste granita, fara speranta de intoarcere, si emigrarea dictata de ratiuni economice, intre tragedia inchisorii si dramele libertatii. Astazi, pare ca am devenit incapabili sa despartim apele. Filmul lui Cantet ne aminteste cate ceva si ne da o mana de ajutor. Si prin nararea destinului contemporan al Cubei asaza o oglinda in fata propriului nostru chip national, pe care ne repezim prea adesea sa-l negru-absolutizam. Nu, porcii injunghiati pe strazile de azi la Havanei nu cautioneaza defel Boca-manelizarea mioritica. O asaza doar intr-o perspectiva ceva mai realista.
Construindu-si actiunea pe întâlnirea de o seară a cinci personaje (si cinci excelenti actori!), filmul lui Cantet (Palme d’Or in 2008 pentru “Entre les murs”) e genul de revedere de liceu, de facultate, de tinerete capabila sa opreasca din drum pe oricine a trait candva. Acum niste ani, pe strazile prezidentiale ale Neptunului, trei barbati intampinau o noua dimineata cu mainile in buzunare si privirile indreptate spre ei insisi, cei care au fost, cei care nu mai sunt. Era “Boogie” si era finisul unui 1 mai care tocmai adusese intamplator impreuna trei oameni ce isi inchipuisera odata altfel de destine. Acum, pe acoperisul Havanei, patru barbati si o femeie intampinau o noua dimineata cu bratele pe sticla, pe tigara, pe propriile torsuri infrigurate si cu privirile indreptate spre binele, frumosul, sensul visate candva. E “Intoarcerea la Havana” si e finalul unei nopti care a risipit misterele trecutului, lasand neatinse regretele prezentului si spaimele viitorului.
Atunci si acum, aici si acolo, cinema-ul n-a fost si nu este capabil sa vindece pe nimeni de nimic. Dar ochiul sau, divinul slujitor al intervalului ce poate fi, uneori, o camera pe umarul unui operator, aduce cand si cand la vedere duhul care uneste doi, trei, cinci, oricati oameni peste care se prabusesc iluziile tineretii. Numiti-l prietenie si fericiti-va cand ii simtiti adierea respiratiei.
“Intoarcerea la Havana”
Regie: Laurent Cantet
Scenariu: Laurent Cantet, François Crozade, Lucia Lopez Coll, Leonardo Padura
Imagine: Diego Dussuel
Actori: Isabel Santos, Jorge Perugorría, Néstor Jiménez,
Fernando Hechavarria, Pedro Julio Díaz Ferran