Text publicat in premiera de LiterNet
Iubire, asadar. Notiunea, sentimentul, ideea. Probabil cel mai uzat concept cu care opereaza omul (post)modern. La concurenta cu fericirea. Uneori, confundandu-se cu ea.
“O interventie”, proaspata premiera de la Act (17 decembrie 2016), bazata pe proaspatul text (publicat in 2014, montat, in premiera absoluta, la Watford, in acelasi an) al proaspatului dramaturg britanic Mike Bartlett (nascut in 1980), e aparent despre prietenie si implicare social-politica. In fapt, tema esentiala e iubirea. Restul sunt motive secundare. Ce conteaza cu adevarat e felul in care acest sentiment-hit se insinueaza, creste si cotropeste cele doua personaje ale piesei, ajungand sa le arunce in aer obisnuintele, fricile, visele, vietile.
O fata si un baiat, cititi, educati, destepti, conectati, se intalnesc intamplator intr-un pub, se desprind din grupurile carora le apartin, incep sa discute politica si sa se certe. Vreme de trei ani, cearta continua, pe multiple teme si sub-teme, fara ca ce doi sa oboseasca sau sa-si doreasca sa o opreasca. Se cred cei mai buni prieteni si exclud orice componenta erotica a relatiei, dovada usurinta cu care el ii povesteste de relatia amoroasa in care e implicat.
In spatele refuzului lui de a participa la un mars impotriva invadarii unei tari indepartate de catre armata tarii in care ei doi locuiesc, ea isi ascunde gelozia care creste, creste, creste, calca totul in picioare. O ascunde de el, dar mai ales de ea. Cum adica, gelozie? Pai, ce, il iubeste? Pe masura ce el se imburghezeste intr-o relatie conventionala, ea se afunda in alcool.
Stop! Am povestit prea mult. Mult prea mult. Spectacolul asta nu e de povestit, ci de vazut. De ascultat. De gandit. De simtit. De interiorizat. De comentat.
Trebuie sa fii acolo, in pivnita de la Act, ca sa te uimeasca pofta de viata si de teatru, talentul si furia interioara ale Anei Ularu. Ca sa aplauzi felul in care Lucian Iftime creste de la replica la replica, de la scena la scena, controland impecabil procesul prin care barbatul se descopera pe sine si lumea/iubita din jur. Ca sa admiri inventivitatea scenografiei multi-functionale a Cezarinei Iulia Popescu. Ca sa te captiveze felul in care Radu Iacoban impune dialogurilor un ritm de ping-pong jucat de asiatici, ingaduie monoloagelor momente de luciditate si poezie, provoaca spectatorul sa priveasca de la cativa centimetri distanta, dar si prin ochiul mediator al camerei de filmat.
Ca sa fii martor la cevasazica teatru viu, destept, provocator, ireventios, pus pe poante, pus pe hartuit preconceptiile celor care au senzatia ca le stiu pe toate, cu precadere in ce priveste viata interioara, personala, intima, spuneti-i cum doriti. Generatia aceasta care se arunca inspre cauze dintre cele mai nobile, incercand, cu naivitate, buna-credinta si duiosie, sa salveze, sa ajute, sa schimbe relele de la mii de kilometri distanta, neglijand oglinda, sinele, auto-chestionarea. Generatia aceasta ai carei reprezentati se cred in perfect control al propriilor sentimente, capabili oricand sa distinga, sa desparta, sa delimiteze iubirea de sex, dragostea de prietenie, singuratatea de cuplu, singuratea in 1 de singuratatea in 2.
In dialog, cei doi se devoreaza din priviri de-a lungul orizontalelor salii. In monolog, fiecare priveste de-a lungul verticalei la capatul careia e instalata camera de filmat, substitut 2.0 al divinitatii pitulate in confesional. Pe masura ce isi descopera adevarul, cei doi isi construiesc propria verticala, eliberandu-si iubirea de pivnita, streang, minciuna si frica.
Urmatoarele reprezentatii ale spectacolului vor avea loc pe 14 si 21 ianuarie 2017
Act
“O interventie”
Text: Mike Bartlett
Regie: Radu Iacoban
Scenografie: Cezarina Iulia Popescu
Light design: Bogdan Gheorghiu
Actori: Ana Ularu, Lucian Iftime
