Text publica in premiera de LiterNet
Nu e vorba ca nu exista rasism in Romania. Sau xenofobie. Sau misoginism. Sau gandire imbibata de n-spe mii de prejudecati sexuale. Sau nostalgie tampa pentru lideri mesianici, cunoscuti in istorie mai ales pentru crimele savarsite. Sau puseuri din ce in ce mai dese si mai radicale de nationalism.
Toate acestea exista! Existenta lor e semnificativa, larg-raspandita, poate mai larg decat ne-am putea inchipui, putin inteleasa, inca si mai putin discutata. A produce opere de arta pornind de la aceste realitati nelinistitoare e important, e laudabil, e necesar.
Si totusi, nu orice opera de arta focalizata pe un subiect relevant si/sau hiper-actual binemerita atentie, laude, presa favorabila. De pilda, nu orice fel de film cu nazisti e o capodopera si un must-see. La fel, nu orice piesa de teatru, fie ea “ALI: Frica mananca sufletul”, care abordeaza frontal si explicit temele de mai sus, se cuvine aplaudata si recomandata. Pentru ca, din pacate, piesa care a inaugurat Teatrul Apollo 111 cam seamana, stilistic vorbind, cu un film prost cu nazisti.
Albul e hiper-alb, negrul e super-negru, stereotipurile fac legea, umorul face figuratie, personajele n-au carne, sunt doar sunt purtatoare de prejudecati, spectatorilor li se livreaza concluzii gata-mestecate, nu e loc de dubiu, de nuante, de interogatii. Chiar daca vorbim de creatia unui regizor, Radu Jude, exponent important al noului val din cinema-ul romanesc! Noul val romanesc, curent cultural care isi datoreaza excelentul renume (si) subtilitatii cu care reuseste sa vorbeasca despre cele mai adanci angoase, despre cele mai bine pazite defecte ale omului si societatii contemporane. Noul val romanesc, curent cultural pe care multi critici l-au comparat cu neorealismul italian tocmai datorita formidabilei sale capacitati de a fotografia prezentul.
In piesa de la Apollo 111, eroina principala, o vaduva sexagenara locuind, de zeci bune de ani, intr-un apartament clasic de bloc bucurestean, e supusa, printre altele, sicanelor proprietarului apartamentului. Pentru ca, nu-i asa, e plin orasul de femei in pragul pensionarii care locuiesc cu chirie, nu? In aceeasi piesa, o juna care face curatenie intr-o cladire corporatista poarta, in lenjeria intima, un portret al lui Antonescu pe care il saruta la rastimpuri. Credibil, nu?
Sunt doar doua exemple. Ora si putin cat dureaza “ALI: Frica mananca sufletul” ofera mai multe asemenea mostre de situatii si scene desprinse parca din cinema-ul prost romanesc. Acela pe care regizori precum Jude l-au aruncat in derizoriul binemeritat cu formidabilele lor filme al caror punct forte a fost, de la bun inceput, scenariul. Dialogurile. Naturaletea. Firescul. Nimic din toate acestea nu e de gasit in Ali.
Liliana Ghita incearca, aproape in van, sa isi umanizeze personajul. Demersul e aproape nebunesc in conditiile in care are de pendulat intre un iubit construit din replici naiv-natange si vise roz, o colectie de copii desprinsi parca din scenetele Vacanta Mare de la ProTV si o fauna de colege-prietene pe care la banuiesti ca butoneaza de zor intre RTV si A3. Acesta sa fie, de fapt, publicul-tinta al spectacolului?
In loc de concluzii, risc o marturisire: nicicand nu am aflat de un defect personal uitandu-ma intr-o oglinda sparta ori deformata. Xenofobia, rasismul, misoginismul, prejudecatile sexuale, nationalismul oamenilor care merg la teatru nu va fi niciodata developat punandu-le in fata cartoane bidimensionale si situatii de viata necredibile.
Senzatia pe care o lasa piesa de la Apollo 111 e de import neatent, de adaptare neglijenta, de absenta aproape oricarui efort de intelegere a contextului social romanesc, urban, contemporan. Nu tot ce era relevant in Germania anilor ’70, atunci cand Rainer Werner Fassbinder a scris scenariul filmului de la care a pornit Jude, tine in Romania curenta. Nu toate manifestarile societatii germane de atunci (sau de acum) sunt repetate de bucuresteanul sau clujeanul sau timisoreanul de azi.
S-ar putea sa fim vizitati de aceleasi pacate, dar procesul de constientizare al acestora e cu siguranta altul. Cine reuseste sa il puna in scena face teatru valoros. Cine nu, nu.
Apollo 111
“ALI: Frica mananca sufletul”
Adaptare dupa filmul omonim
Text: Rainer Werner Fassbinder
Traducere: Andrei Anastasescu
Regie: Radu Jude
Scenografie: Iuliana Vilsan
Light design: Tudor Lucaciu
Actori: Liliana Ghita,
Kamara / Amir Shafizadeh, Adina Cristescu, Ilinca Harnut,
Eduard Cirlan, Lucian Teodor Rus / Mihai Nitu
