FESTin pe Bulevard 2019
Text publicat in premiera de LiterNet
Mullingar. Al treilea oras al Irlandei, dpdv numar de locuitori. Amplasat undeva in jumatatea nordica a republicii, intr-o zona intens agricola, nu departe de faimoasa granita / delimitare de regula Irlanda de Nord, portiunea ce incendiaza discutiile privind Brexitul zilelor noastre.
“La doi pasi de Mullingar”. Noua premiera a teatrului Nottara. De la sala cea mica, George Constantin. In regia lui Cristi Juncu. Pe un text tradus de Bogdan Budes. In decorurile Carmencitei Brojboiu. Cu Andi Vasluianu in distributie. Un nou “Vestul singuratic”? Poate daca ar fi fost de acelasi Martin McDonagh.
Dar nu, americanul John Patrick Shanley nu e McDonagh. Desi ambianta celor doua spectacole e aceeasi, satul, saracia, recluziunea, ploaia, desi personajele pare ca imbratiseaza aceleasi preferinte pentru limbaj contondent, umor coroziv, sentimente bine ingropate, “La doi pasi de Mullingar” e la multi pasi de “Vestul singuratic”.
Doua ferme invecinate. Un barbat trecut de 40 de ani, locuind cu tatal sau vaduv. O femeie ce se apropie de 40 de ani, locuind cu mama sa proaspata vaduva. Barbatul, victima unei copilarii, adolescente, prime tinereti in care i s-au repetat pana la inoculare povestile privind tulburarile psihice ale inaintasilor. Femeia, victima unei imbranceli copilaresti, comise de vecinul pe atunci pre-adolescent.
Doi oameni care refuza drumul la oras, bucuriile simple, maturizarea, viata. Doi oameni care aleg sa traiasca in umbra parintilor, in umbra fermelor, in umbra propriilor existente. El, Anthony, prada unei timiditati ultra-excesive (un excelent Andi Vasluianu in contre-emploi, construind cu infinite eforturi ezitarea, fuga, inchiderea). Ea, Rosemary, prada unei agresivitati greu stapanite (minunata Cerasela Iosifescu, a carei forta de a provoca si a de trai, pe scena, un tulburator carusel emotional a aruncat in hohote serioase de plans nu putini spectatori!). Doi inadaptati intr-un decor al inadaptarii.
Se intampla ca “La doi pasi de Mullingar” sa fi fost jucata in cadrul festivalului teatrului Nottara, FESTin pe Bulevard 2019, in plina epoca “Joker”. Filmul lui Todd Philips si al lui Joaquin Phoenix. Filmul unui om care nu se regaseste printre ai lui. Care, pe fondul unei copilarii teribile, marcate de violenta, si al unei tinereti sugrumate de saracie si de lipsa de orizont, sa fie silit la singuratate atroce. Printr-un joc al intamplarii, tragedia lui Joker devine tragedia societatii in care s-a chinuit in van sa se integreze, sa fie altceva decat un nimic.
Printr-un joc al intamplarii, tatal lui Anthony (Ion Haiduc, admirabil in lunga scena de urma) si-a descoperit sentimentele pentru mama acestuia. Pe patul mortii, a ales sa ii vorbeasca, pentru prima si ultima oara, fiului. Sa-i vorbeasca despre lucrurile cu adevarat important.
Printr-un joc al intamplarii, Anthony rataceste inelul pe care voia sa i-l dea lui Rosemary. Printr-un joc al intamplarii, Rosemary il gaseste. Si asta ii da forta sa astepte. Sa mai astepte o vreme, dupa ce a asteptat decenii.
Pe “Joker” il adora zeci de milioane de oameni. “La doi pasi de Mullingar” va fi vazut si, cel mai probabil, placut de cateva mii. Si asta are si nu are legatura cu film american de aproape-mainstream versus spectacol de teatru la sala mica de la Nottara.
Realitatea clipei e ca oamenii se regasesc mult mai tare in povestea cruda a lui Philips decat in cea ferita de dark-end a lui Shanley. Desi ambele pornesc de la premise comparabile.
Da, povestea lui Joker e al naibii de actuala. Foarte bine scrisa, e normal ca ea sa rezoneze cu spaimele, frustrarile si revoltele oamenilor. Dar si povestea din Mullingar e actuala. Si bine scrisa si ea. Si deloc limitata la zonele paupere ale Irlandei (cele mai multe dintre satele Romaniei le stau alaturi).
Doar ca ceva din noi nu mai crede in happy-end. Sau, macar, in no dark-end. Ceva din noi, cei neatinsi de teribilele date de pornire si de evolutie ale lui Joker, Anthony sau Rosemary, vede peste tot noapte si cheama inca mai mult intuneric.
Injuram sistemul, ne blestemam vietile, ne privim cu dezgust trecutul, cu sictir prezentul, cu groaza viitorul. Ne sugrumam visele, ne interzicem speranta. Fugim, plecam, evadam.
Cand personajul Ceraselei Iosifescu ne invita, cu lacrimi si fericire in ochi, sa gustam din borcanul cu miere ce si-a gasit, in sfarsit, un rost, ne pipaim ezitarea, ne tragem in selfie cu stinghereala, ne privim uluiti in ferestrele pe care le-am zidit fara sa stim. Undeva, dincolo de ele, poate ca mai traieste, inca, increderea pe care am avut-o candva.
Nottara – George Constantin
“La doi pasi de Mullingar”
Text: John Patrick Shanley
Regie: Cristi Juncu
Scenografie: Carmencita Brokboiu
Actorie: Cerasela Iosifescu, Andi Vasluianu,
Ion Haiduc, Victoria Cocias
