Lary Puiu fata cu sitcomu’

Text publicat in premiera de LiterNet

Cabluri atarnand,  troiene de zapada, asfalt decopertat, lucrari abandonate, un troleibuz strecurandu-se printre zeci de automobile parcate langa si pe trotuar, o dubita DHL claxonand in directia BMW-ului oprit, fara de sofer, pe unica banda circulabila, soferul revenind insotit de vociferarile unei femei despre care aveam sa aflam ulterior ca ii e sotie, BMW-ul dand ture blocului, sotia tipand spre o doamna mai varsta care i-ar putea fi mama, totul sub privirile unei fetite (probabil fiica, respectiv nepoata celor doua), familia reunita pe trotuar (alaturi de rotile din fata ale bolidului german, catarate pe bordura intru eliberarea carosabilului), nevasta reincepand tirada adresata sotului, femeia in varsta privind de undeva de la distanta. Stop! Gata! Poate sa inceapa!

Am iesit de la “Sieranevada” maraind ceva de genul “As obliga toate televiziunile sa difuzeze filmul asta, la aceeasi ora, in seara de Ajun”. Era sa adaug romanesti, da’ ceva m-a tinut.

Apoi mi-am adus aminte de secventa descrisa mai sus, cu care se deschide filmul, si mi-am zis ca nu exista mai bun clip de promovare a Bucurestiului. Daca s-ar pune problema sa fie trimisa in spatiu / in timp o capsula cu doua minute de imagini din orasul meu, in 2016, eu as vota pentru secventa asta.

Cu minime exceptii, nu exista cadru in filmul lui Cristi Puiu in care sa nu intervina macar un element sonor / vizual care sa agreseze simturile. Claxoane, usi trantite, voci ridicate, tipete, injuraturi urlate, imprecatii mitraliate printre dinti, lumini de hol de bloc care se inchid si se deschid isteric, sonerii de telefon, sonerii de apartament, blocuri inghesuite, masini incolonate, mobile lipite unele de altele, farfurii langa pahare langa tacamuri langa oala de ciorba langa vasul cu mamaliga langa farfurii langa pahare, prea multi meseni, prea putine scaune, geam de bucatarie intredeschis fix atat cat sa nu permita iesirea fumului gros de tigara sau privirea zborului unor pasari ale caror siluete se disting cu greu.

Si vorbe. Vorbe, vorbe, vorbe. De la fiecare. O foame nebuna de a vorbi. Oricand. Oriunde. Despre orice. “Seinfeld” trecea drept sitcom. In ciuda unor replici ultra-haioase, “Sieranevada” e cat se poate de serios. Mai mult, e viata noastra de zi cu zi. De parastas cu parastas. De Ajun cu Ajun. De vacanta cu vacanta. Viata noastra. Vorbele noastre. Vidul nostru. VVV. Viata Vorbe Vid.

In miezul lucrurilor / in centrul geometric al apartamentului / in mijlocul lumii, camera de filmat (chapeau, Barbu Balasoiu!). Ochiul care priveste. Al lui Emil, protagonistul-oficial al parastasului. Al lui Cristi Puiu, orchestratorul formidabilei brambureli. Al fiecarui privitor, protagonistul-in-fapt al sus-descrisei brambureli. Emil se uita la urmasii si prietenii lui. Puiu se uita la personajele sale (a caror miscare o atat regizeaza, cat si coregrafiaza). Noi ne uitam la noi.

Asa cum ne-am uitat si in alte filme ale Noului Val. Greu de spus daca “Sieranevada” aduce, din punct de vedere al radiografiei sociale, ceva cu adevarat nou. Poate focalizarea pe parastas, acest eveniment atipic al Romaniei epocii, in care, spre deosebire de amatorismul care bantuie cam orice intreprindere umana de pe aceste meleaguri, toate lumea stie ce are de facut. Fara ca cineva sa stie de ce face ce face.

Cu adevarat inovator e personajul Larry (se zicea ca Gheorghe Dinica e singurul mare actor din cinematografia romana imposibil de asezat intr-o categorie; Mimi Branescu e al doilea). Cu Larry, Puiu trece la urmatorul nivel de complexitate: “OK, stim cum aratam ca societate, ca obiceiuri, ca aspiratii, ca raportare la sine si la ceilalti. Cum procedam, totusi? Exista vreo cale de a exista altfel in aceasta societate?”.

Lary are barba. E atat de mare si de neingrijita ca putem presupune ca e lasata sa creasca pe parcursul celor 40 de zile care au trecut de la moartea tatalui lui.

Lary ii cumpara mamei sale, din Elvetia, o mini-bicicleta electrica. Cand s-o bage in priza, constata cu stecarul e potrivit prizelor din Marea Britanie. Promite sa rezolve situatia cu un adaptor. Candva, saptamana care urmeaza. Luni. Ba nu, marti. Hai, joi. Inainte de asta, se ratoise la mama lui care tot insista sa afle pretul masinariei. “De ce, vrei sa-mi dai banii inapoi pe ea? Sau ce?”. Dupa ce reasaza bicicleta in ambalaj, se intinde oleaca in pat. Langa maica-sa, care innoada batiste la lumanari.

“Ia-mă în braţe şi bagă-mă-n pat
Ce contează că acum sunt bărbat?”

Ceva mai tarziu, dupa ce se extrage cu zambet si ironie din zeci de clenci-uri familiale, dupa ce observa nenumarate episoade imbibate in ipocrizie si ranchiuna, dupa ce aproape ca incaseaza o corectie fizica protejandu-si nevasta ce-si parcase, din motive obscure, masina pe locul altcuiva (in “Sieranevada”, ipocrizia societatii e de citit si in directetea verbala a acuzatiilor de adulter aduse barbatilor versus aluziile mai mult sau mai putin subtile pe aceeasi tema formulate, mai ales vizual, impotriva femeilor), Lary cedeaza nervos si izbucneste intr-un hohot nestavilit de plans. Pe umerii acestui moment-pivotal, amplasat intre doua halci zdravene de Seinfeld, se bazeaza, de fapt, noul film al lui Cristi Puiu.

Amintirea barbatului trecut de 40 de ani despre tatal lui e confuza si lejer absurda. O incercare fragila de a se apropia, post-mortem, de un om de care avem motive serioase sa banuim ca n-a fost prea prea apropiat nici in timpul vietii. Cum fragila fusese si incercarea de mai devreme de a lea o punte cu mama lui. Cum fragil-fugare au fost si privirile aruncate costumului asezat pe pat, in penumbra. Costumul decedatului (ma rog, cumparat in numele decedatului) dat de pomana unui vietuitor.

“Aş vrea să pot să cred ce-am crezut odată
Aş vrea să te revăd măcar odată”

Nici acolo, in momentul de catharsis din masina, Lary nu intelege ce se intampla cu el, de ce se simte legat de oamenii aceia de care, rational vorbind, il despart atatea. Doar ca acolo, in masina, alege sa elibereze parte din ce tinuse dosit in spatele zambetului vag-superior si a ironiei neangajate (spre deosebire de Romeo din “Bacalaureat”, Lary refuza rolul de om care duce pe umeri toate greutatile contemporanilor; altfel, cele doua personaje au multiple similitudini).

Acolo, in masina, incepe sa formuleze adevaruri. Ale lui. Despre el. Si despre cei foarte apropiati. Le formuleaza natang, incomplet, un pic haotic. Se cunoaste lipsa de exercitiu a unui om obisnuit sa disimuleze.

Apoi revine in platoul de sitcom decorat ca un apartament de parastas si, pentru o vreme, tace. In doua-trei randuri, da senzatia ca va izbucni si va continua sa mitralieze adevaruri. De data asta, intr-un cadru mai larg. De pilda, despre infidelitatile tatalui. Rezista, insa, tentatiei. De ce? De frica, asa cum il citeste, cu drag, fratele Relu, cel care chiulea de la scoala ca sa stea singur acasa, facand, in fine, ce voia el, fara sa-i impuna nimeni nimic?

Aparent, “Sieranevada” e despre nimicul in care am ajuns sa ne transformam vietile aici si acum. Totusi, desi imbibata de mioritic, povestea risca sa nu fie deloc strict locala si nici macar riguros contemporana.

De fapt, Cristi Puiu a dezvaluit o frantura din perspectiva celui care incearca sa dea la o parte patura de conventional cu care ne acoperim atunci cand ne zicem ca traim. Nu exista parastas imaginabil pentru speranta care a murit in clipa cand am zarit acel infricosator hau. Exista, pesemne, doar emotiile care ne unesc de cativa oameni pe care nu o sa-i cunoastem, cu adevarat, niciodata.

Ia un gât de vodkă şi un pumn de aspirină
Undeva în cap mi s-a stins o lumină
Am găsit fericirea-ntr-o noapte de vară
Acum n-am cum să mor, n-are ce să mă doară.

Sieranevada
Romania & Franta & Bosnia si Hertegovina & Croatia & Macedonia
Regie & Scenariu: Cristi Puiu
Imagine: Barbu Balasoiu
Scenografie: Cristina Barbu
Actori: Mimi Branescu
Judith State, Marin Grigore, Catalina Moga, Bogdan Dumitrache
Sorin Medeleni, Tatiana Iekel, Ana Ciontea, Dana Dogaru,
Valer Dellakeza, Ioana Craciunescu, Marian Ralea,
Rolando Matsangos, Ilona Brezoianu, Andi Vasluianu

Versurile citate sunt parte din melodia “Vanatoarea regala” a trupei Robin and the Backstabbers