in Xtra

Linistea noastra cea de toate zilele

Dimineata de iunie, farmacie in proximitatea statiei de metrou Pipera. Trecut de 10, lume putina, ploaie marunta. La coada, 3 oameni. In fata-mi, la tejghea, un domn. In spate-mi, o tanara. Domnul isi termina cumparaturile, avansez la tejghea. O a doua farmacista apare la a doua tejghea. Tanara din spate-mi da sa faca un pas inspre nou deschisa casa. Pe langa ea, trece in viteza o alta juna, intrata val-vartej in farmacie, si se opreste fix la casa.

„Domnisoara era in fata dumneavoastra”, incearca, timid, farmacista.

„Domnisoara e in spatele domnului”, raspunde, taios, nou-venita.

O admonestez la randu-mi pe nou-venita, ma ignora completa. In cateva secunde, e servita prompt si pleaca.

„Pai, de ce ati servit-o, totusi?”, o intreb pe farmacista.

„Pai, ce sa fac? Sa refuz si sa imi faca scandal? Ce rezolvam cu scandalul?”

Plec carand dupa mine sacosa de medicamente anti-gripale si o proaspata senzatie de teama. Juna impertinenta nu era barbatul burtos, inlantuit si aurit, ori alcoolizat si tatuat, ori injurios si amenintator din fata caruia ne-am obisnuit sa ne dam la o parte slugarnici si lasi, lasandu-l sa ne taie calea pe sosele ori pe trotuare, sa ne astenizeze cu muzica data la maximum ori cu hohote demente pe la o vreo masa de restaurant sau prin vreo sala de cinema.

Era o duduie slaba, scunda si, dupa toate probabilitatile, racita. A obtinut ce-a vrut fara sa ameninte, sa injure sau sa ridice tonul. A reusit sa isi atinga scopul cu minimum de mijloace. Nesimtire minimalista. Si asta pentru ca a stiut la perfectie ceea ce stim toti, da’, vorba doctorului din „Balanta”, ne facem ca nu stim.

Si anume ca tipam unde si cand avem ocazia ca tot ce vreme e liniste, liniste, si, iar, linisite, nu pentru ca am nevoie de un repaos sonor dupa un efort prelungit, ci pentru ca doar astfel incapacitatea noastra de a exprima un punct de vedere coerent, a asculta parerile ori sentimentele altora, de a purta un dialog ori o polemica, de a sanctiona verbal, civilizat, dar contondent, o nedreptate sau un lucru prost-facut, de a aplauda o masura desteapta si a de contesta solid o politica proasta.

Cand toti vor tacea, lasitatea, frica, prostia vor confisca toate cuvintele lumii. Eliberati de povara vorbirii, comunicarii, atitudinii, oamenii vor rasufla, in fine, usurati. La inceput, a fost Cuvantul. La sfarsit, va fi, desigur, Linistea!

Write a Comment

Comment