FNT 2018
Text publicat in premiera de LiterNet
“Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet” la Teatrul German de Stat din Timisoara. Premiile Galei UNITER 2018 pentru regie si scenografie. Nominalizare pentru cea mai buna actrita in rol principal.
A doua seara de FNT 2018. Sala Majestic a Odeon-ului. Coada lunga pe scarile de la intrare. Parter, plin. Loje, full. Etaj 1, arhiplin. Etaj 2 asaltat de scaune rabatabile si studenti care stau in picioare.
Mai multe povestiri ale columbianului Gabriel García Márquez: cea care da titlul spectacolului, “Ochi de caine albastru”, “Un domn foarte bătrîn cu nişte aripi uriaşe”. Ecouri din celebrissimul roman “Un veac de singuratate”.
O camera atarnata in inaltul scenei. O artista, Ioana Popescu, scriind & desenand in nisipul asezat pe un suport de sticla transparent, aranjat orizontal. Camera, nisipul, desenele proiectate pe intreg fundalul scenei. Si pe bucatile de decor (Helmut Stürmer) ce cad din acelasi inalt.
Márquez nu poate fi adus pe scena. Nici pe ecran. Nici povestit. Márquez exista doar in carti. Orice incercare de a-l face sa exista altundeva pare sortita esecului. Popescu & Stürmer au incercat. Incercarea lor rezista instinctului de a compara. Sta pe propriile picioare. Si pe imaginatia noastra, a spectatorilor.
Yuri Kordonsky si Rudolf Herbert (dramaturgie) asambleaza lumile nuvelelor.
Realul, de o duritate extrema: Eréndira (Olga Török), simbol al copilariei, puritatii, frumusetii, noului, silita sa se prostitueze de bunica (Ida Jarcsek-Gaza), simbol al batranetii, viciului, urateniei, vechiului. De fapt, o citire simplificata si simplista a uneia dintre temele importante a unui mare scriitor. Cum spuneam mai sus, Márquez nu poate fi, de fapt, extras din propriile sale carti.
Imaginarul, de o poezie subtila: Eréndira e vizitata de un barbat (Harald Weisz si vocea sa…) care ii vorbeste de “ochi de caine albastru”. Codul lumii lor fantastice. Care exista pana cand brutalitatea zorilor, o lama de cutit prabusindu-se pe o pardosea de marmura, o intrerupe. Pentru a reveni in alte nopti.
Olga Török duce in spate intreg spectacolul. Intr-un interviu pentru yorick.ro, actrita povesteste: “[…] timp de o oră nu sunt aptă de conversaţii grele… Nu pot să fiu atentă aproape la nimic. Mi-e foarte greu să ies din Eréndira.”
Kordonsky si felul sau aproape unic de a pune in valoare actritele. Ecouri din “Ingropati-ma pe dupa plinta”, pentru a da doar un exemplu.
Kordonsky si, in acest spectacol, felul sau aproape purcaretian de a construi scene de o vizualitate acaparatoare. Indrazneala imaginatiei sale, forta coplesitoare a binomului Helmut Stürmer & Ioana Popescu, tusele discrete, juste ale muzicii lui Tibor Cári si luminilor lui Botond Nosz.
O oarecare exagerare, pleonastica, a duratei scenei prostituarii. O scadere de ritm dupa prima ora din cele doua de spectacol. Mici imperfectiuni in coerenta naratiunii.
Maretia abjectiei umane, foamea de extreme (minunata crunta secventa a defilarii bizareriilor circului, powered by Franz Kattesch) a omului doritor sa vada mai-raul la care poate ajunge seamanul sau, perpetua nevoie de a umili ceea ce se deosebeste prin alb (Eréndira) si aripi (batranul lui Rareș Hontzu) de cenusiul si noroiul mormintelor spre care alegem sa zburam.
Deja-clasicele scene kordonsky-ene cand calitatea apropierii dintre un om si un altul leapada toate relele din paragraful anterior: gestualitatea intalnirii Eréndira – Ulysses (Horia Savescu), universul sonor al viselor Eréndira – Barbatul din vis, caldura vorbelor cruntei bunici, in scena de aproape de pe urma, cand ii prevede Eréndirei un viitor cand barbatii o vor admira si iubi, ori scena in care evoca pasiunea transformata in crima pentru falnicul grec.
Cautand mereu locul geometric al punctelor unde se intalnesc extremele, spectacolul timisorean deseneaza in nisip, pierzand intr-o clipita intreaga agoniseala. Mai putin amintirea si povestea ei.
Teatrul German de Stat Timisoara
“Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet”
Text: Gabriel García Márquez
Dramaturgie: Rudolf Herbert
Regie: Yuri Kordonsky
Scenografie: Helmut Stürmer & Ioana Popescu (desene live pe nisip)
Costume: Ioana Popescu
Muzica: Tibor Cári
Lumini: Botond Nosz
Actori: Olga Török, Ida Jarcsek-Gaza,
Harald Weisz, Rareș Hontzu,
Horia Savescu, Franz Kattesch
