in Iasi - Opera Nationala Romana

Locul unde vrei sa fii

FNT 2013
25 octombrie – 3 noiembrie
Articol aparut initial pe LiterNet

Mergi la teatru. Iti cumperi bilet, intri in sala, te asezi pe fotoliu, cortina se ridica si pe scena inaltata la cativa zeci de centimetri deasupra ta se desfasoara spectacolul. Sau intri in sala, urci pe gradene, te asezi pe scaun si, pe spatiul de joc amplasat undeva jos, in fata sau in mijlocul spectatorilor, se intampla piesa. In versiuni mai recente, actorii circula printre spectatori, spunandu-si replicile din sala, sau publicul e invitat pe scena si actorii umbla nestingheriti prin stal.

Teatrul incearca sa se apropie de cei care ii calca pragul prin felurite metode. Mai mult sau mai putin eficiente, mai mult sau mai putin inspirate. Nici una dintre ele nu are insa impactul pe care il reuseste noua montare a „Troienelor” lui Euripide, a treia din cariera lui Andrei Serban, produsa de Teatrul National Vasile Alecsandri din Iasi si reprezentata in sala Majestic a Odeon-ului in primele 3 zile ale FNT 2013.

Acolo, in valtoarea primei parti a spectacolului iesean, ultima reduta a barierei dintre actori si public dispare. Serpuind in ritm alert printre sutele de spectatori stand in picioare in bezna aproape perfecta a scenei, actorii nu ezita sa-si atinga privitorii, impingandu-i, discret, dar ferm, dintr-o parte in alta a spatiului de joc, dintr-un pliu al povestii in altul, dintr-un sens al mitului in altul.

M-am temut, pentru o clipa, ca prinsi in aceasta tandra busculada, mirati de stranietatea replicilor cantate integral in greaca veche, privati de cea mai mica posibilitate de intelegere verbala a actiunii,   spectatorii vor reactiona nepotrivit. Teama a lasat grabnic locul bucuriei.

Prinsi in valtoarea desfasurilor de forte si imaginatie, platitorii de bilete, posesorii de acreditari de presa si studentii lasati sa intre la liber au facut corp comun cu artistii. Tragedia femeilor din Troia incercand, in zadar, sa apere viata singurului vlastar masculin lasat in viata de invadatorii greci a facut saltul peste milenii, ajungand sa fie traita aievea de cateva sute de bucuresteni prada momentului de magie artistica produs de geniul lui Andrei Serban si al colaboratorilor acestuia.

Fara a le violenta in vreun fel intimitatea si sensibilitatile, Serban reuseste sa ii faca pe spectatori sa abandoneze ideea ca au venit la teatru doar pentru a privi si asculta, comod amplasati la o distanta semnificativa de miezul lucrurilor. In „Troienele”, ca si in coborarea in iad din „Faust”-ul sibian al lui Purcarete, nu exista public si actori, ci doar participanti la savarsirea ritualului artistic.

In partea a doua a piesei, atunci cand spectatorii revin in sala, la locurile lor clasice, Serban isi intregeste spectacolul cu o salva de imagini de grup superbissime, ce leaga, o data in plus, de Purcarete. Troienele unduindu-se pe drumul marii si al exilului amintesc, in chip inabusitor de frumos, de tumultul Danaidelor blestemate.

In urma cantecului ce le insoteste plecarea, troienele amutesc. O tacere grea se asaza in aerul pana atunci amplu tulburat de vuietul teribilelor intamplari ce le-au amputat destinul. Soldatii greci, duhul lui Achile, feluritii muzicanti tac. In sala, spectatorii redeveniti public abia daca respira. E clipa de suprema frumusete a unui spectacol ce ne ia intr-o calatorie de mii de ani pentru a ingadui ca pentru o secunda, macar pentru una, sa fim impreuna. Aici si acum.

Opera Nationala Romana Iasi
„Troienele”
dupa Euripide
Muzica: Elizabeth Swados
Regie, Spatiu scenic si Lumini: Andrei Serban
Regizor secund: Daniela Dima
Director muzical si Orchestrator: Lucian Maxim
Costume: Doina Levintza
Actori: Simona Titieanu, Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată,
Ana Maria Donose Marcovici, Cristina Tălmaciu, Octavian Dumitru

Write a Comment

Comment