FNT 2016
Text publicat in premiera de LiterNet
“Livada de visini”, regizata de Lev Dodin cu trupa sa de la Maly Drama Theatre din Sankt Petersburg. Premiera in primavara lui 2014. Succes imediat. Turnee in intreaga lume. 10 reprezentatii sold-out la Paris. Tot atatea in New York, la Brooklyn Academy of Music (BAM), in februarie 2016. Doua reprezentatii in incheierea FNT 2016, in Sala Mare a TNB-ului. O mare bucurie si onoare pentru Bucuresti.
Decoruri instalate in buza scenei. Usile laterale care fac legatura intre sala si foaier preschimbate in usi de conac. Lungi presuri albe pe toate culoarele parterului. Cate o panza alba pe fiecare dintre cele 940 de scaune ale salii. Toate, ocupate. Anunturi repetatate ce interzic fotografierea, filmarea ori plimbarea pe culoarele pe care vor evolua actorii. Pentru ca piesa se va intampla in sala si pe avanscena. Pe post de cortina, un ecran de cinema. Undeva, printre staluri, un proiector vechi. Scenografia lui Alexander Borovsky ne desprinde pe toti, spectatori, actori, visini, de restul lumii.
Spectacolul incepe. Cateva replici si apoi livada. Adusa in mijlocul nostru de aparatul de proiectie. Cadre filmate printre visini in floare. Cinema-ul fixeaza timpul care nu se mai intoarce. Panza pe care se proiecteaza filmul desparte scena aproape goala (doar un reflector, ce proiecteaza, cand si cand, umbrele uriase ale actorilor care se ratacesc in spatele ecranului) de sala in care se desfasoara piesa. Cinema-ul impinge teatrul in afara scenei, tot asa cum viitoarele case de vacanta imping arborii in amintire? Teatrul coboara printre oameni, in timp ce cinema-ul ramane imobil, statuar, undeva departe?
Noua Livada a lui Lev Dodin (marele rus a mai realizat o montare la Maly, in 1995) inseamna Lopahin si ceilalti. Danila Kozlovsky e senzational. Urca replica dupa replica, scena dupa scena, pentru a exploda la un nivel greu de imaginat dupa momentul cumpararii livezii. Demult, nu a mai reusit un actor sa confiste in asemenea grad sala cea mare a Nationalului sau oricare alta sala impozanta a teatrului romanesc. “My way”-ul pe care il interpreteaza plimbandu-se printre spectatori provoaca valuri de aplauze. La 31 de ani, Kozlovskiy seduce si fascineaza.
Ranevskaya ii rezista cu greu. Varya i se ofera cu totul. Dodin potenteaza pasiunea pe care o intuieste intre cei doi si, plusand fata de textul lui Cehov, le ofera o clipa de amor in spatele ecranului. Cu atat mai absurd apare gestul lui Lopahin de a refuza maritisul cu o Varya careia Elizaveta Boyarskaya ii ofera o interpretare tulburatoare.
De ce refuza Lopahin? De ce il detestam pe Lopahin si iubim livada? De ce il imbratisam pe Firs si ceva din noi moare odata cu el (la Dodin, Firs si spectatorii sunt, deopotriva, prinsi, la final, in cosciugul uitarii, iar panzele de pe scaune se dezvaluie ca lintolii)?
“Du-te la manastire, Ofelia!”, ii arunca Lopahin Variei. Asemeni lui Hamlet, Ofeliei. Asemeni lui Hamlet, Lopahin isi razbuna tatal. Si bunicul. Robi vreme de decenii pe mosia pe care el o cumpara acum. O cumpara ca ultima solutie. Initial, el intelege problema si furnizeaza proprietarilor solutia. Onest, raspicat, repetat. E ignorat de o aglomerare de oameni care renunta sa priveasca in alta parte decat inspre trecut. In lipsa lor, in prezenta iresponsabilitatii lor, cumpara livada ale carei visine nu mai sunt cumparate de nimeni si ofera acelor locuri un viitor. E oarecum prost-crescut si isi savureaza prea tare victoria. Sunt acestea motive sa-l detestam?
Sacrificand mare din personajele secundare, ce fie sunt caricaturizate, fie ignorate, Dodin focalizeaza pe cel al lui Kozlovsky. Dupa ce inchide fiecare usa, Lopahin isi ingaduie un moment de pauza, ca o reverenta pentru casa ce va disparea, casa pe care o iubeste si o uraste deopotriva. Pe fondul unui Firs jucat, in scena finala, mult prea repede pentru a fi credibil , memoria spectatorului ramane fixata pe noul proprietar.
Varya i-ar aduce aminte de trecut. Foamea de viitor e mai mare decat iubirea pe care, poate, i-o poarta. Ea are tot dreptul sa-l deteste. Noi ii aplaudam “My way”-ul. Cantecul si felul in care l-a transformat in realitatea propriei sale vieti.
Dupa final, dupa aplauze, dupa flori, Lev Dodin, organizatorii FNT-ului si parte din public se muta in foaier. Sala se goleste. “Nu-mi plac turistii. Sunt mereu in trecere”, spune Papa jucat de Jude Law in “The Young Pope”, noul serial HBO, scris si regizat de Paolo Sorrentino.
Nu e vorba de ne-placut, nici vorba de asa ceva. A fost frumos spectacolul rusilor. Frumos si memorabil. Doar ca ceva din organizare, poate anunturile prea riguroase de la inceputul fiecarei parti, a fost o idee exagerat. Ar fi frumos sa nu ne pierdem reperele. Sa primim, sa aplaudam, sa ne dorim un asa spectacol la fiecare FNT, dar sa nu (ne) uitam: Ducu Darie (“Trei surori” – Bulandra), Yuri Kordonsky (“Unchiul Vania” – Bulandra), Tompa Gábor (“Trei surori” – Teatru Maghiar de Stat Cluj), Andrei Serban (“Unchiul Vania” – Teatrul Maghiar de Stat Cluj). Si acestea sunt doar superlativele ultimilor 20 de ani de Cehov.
Sankt Petersburg – Maly Drama Theatre
“Livada de visini”
Regie & Adaptare: Lev Dodin
Scenografie: Alexander Borovsky
Ligth design: Damir Ismagilov
Actori: Danila Kozlovsky (Lopahin), Ksenia Rappoport (Ranevskaya),
Elizaveta Boyarskaya (Varya), Ekaterina Tarasova (Anya), Igor Chernevich (Gaev)
Photo Credit: ©Stephanie Berger – Huffington Post