FNT 2015
Articol publicat in premiera de LiterNet
Mare parte din familia dramaturgului maghiar George Tabori a disparut la Auschwitz. La peste 40 de ani distanta, in 1987, Tabori a scris “Mein Kampf”, text satiric reluind titlul cartii de capatai a regimului politic care a facut posibil Auschwitz-ul. In 2014, la Cluj, Alexandru Dabija a montat piesa, pornind de la traducere a lui Alexandru Sahighian adusa la zi de Catalin Stefanescu. Un an si o luna mai tarziu, spectacolul clujean a deschis al 25-lea Festival National de Teatru intr-o Sala Mare a Nationalului bucurestean in care publicul a ocupat toate spatiile conventionale si ne-conventionale de unde se putea privi scena.
La pauza, parte din spectatori au ales drumul spre garderoba si spre atractiile non-FNT-istice ale orasului. Pentru ca, chiar si vandut ca o comedie, chiar si impanat cu numeroase poante excelente, unele preluate din libretul original, altele adaugate de Stefanescu si/sau de actori, chiar si asezonat cu delicioase momente muzicale scrise (sunet & cuvant) de Ada Milea si Anca Hanu, “Mein Kampf”-ul lui Tabori & Dabija nu e deloc un lucru usor, dupa cum nu e nici un spectacol perfect. Pe de o parte, exista imperfectiuni de ritm, scene care treneaza, dar si momente cand lucrurile se precipita nejustificat, cand replicile zboara intre actori la o intensitate care nu permite receptionarea lor corecta de catre public. Pe de alta, textul Tabori nu e deloc o plimbare de duminica, un prilej de distractie usurica pe o tema dintre cele mai grave.
Dotat cu un simt special de speculare a momentelor de comic, dar si cu rabdarea si inteligenta de a intelege si pune in scena multiplele fatete ale materialului dramatic, Dabija foloseste comedia deopotriva pentru relaxarea si ingandurarea privitorilor. Radem de Hitler, de personajul acela proaspat iesit din adolescenta, coplesit de complexe, frici, idei fixe, pofticios adus in scena de Sorin Leoveanu, dar, dincolo de personajul istorico-teatral, acel Hitler traieste in si langa fiecare din noi, aici si acum. Nu, nu e neaparat vorba de criminalul latent care zace in oameni, ci de acele trasaturi care ne coplesesc personalitatea, modul de a fi si de a gandi, sfarsind prin a ne ingradi, la zeci de ani distanta de orice lagar, libertatea. Chiar stim sa recunoasteam si sa radem de prostia ce poate fi zarita de in jurul nostru, oglinda included? Chiar avem puterea sa sanctionam nebunia in formele sale incipiente, inainte de a fi prea tarziu? Chiar nu ne lasam orbiti, deci invinsi, de propriile noastre sentimente de vinovatie pe care le transformam intr-un tembel umanism domestic, capabil doar sa coasa nasturii la pantalonii viitorilor dictatori mai mici sau mai mari?
Sub pretextul ironizarii lui Hitler si exorcizarii demonilor nascuti de una dintre cele mai teribile tragedii din istoria omenirii, Dabija pune tunurile pe lasitatile si obnubilarile oamenilor de acum. Pentru ca nu faimosul dictator e personajul central al spectacolului sau, ci prietenul-de-nadejde Schlomo, incantator jucat si rostit de un Ionut Caras ce ar fi bine-meritat, alaturi de Leoveanu, nominalizarea UNITER la cel mai bun actor al stagiunii precedente. Si acest Schlomo e un doar in aparenta un evreu ce inchide ochii in fata semnelor de prevestesc delirul. In realitate, omul lui Caras e, de pilda, fiecare intelectual ce-si plimba pasii exclusiv intre zidurile bibliotecii sale (excelenta sublinierea vizuala oferita de decorurile Carmencitei Brojboiu), in izolare perfecta de strada, de realitatea sangeranda. La randul ei, biblioteca e o metafora a inchisorii la care se auto-condamna omul modern aplecat din ce in ce mai mult spre sine, intr-o pozitie fetala opaca la luminile vietii.
Biciuind nemilos hiper-spaimele curente in fata bolii si a mortii, spectacolul face spectacol din prestatia Doamnei-cu-coasa (Ramona Dumitrean, seducatoare), ce refuza, cu eleganta, raspunsuri la toate intrebarile speciei umane, pentru a oferi raspunsuri la intrebari pe care aceeasi specie nu e in stare sa le adreseze. Obsedati de spaima a ce va fi dupa, ne gasim, iata, incapabili sa traim, privim si tratam prezentul. Nevindecate, bolile de azi vor deveni epidemiile de maine. Conform traditiei, cand va fi prea tarziu, ne vom intreba: “De ce a invins raul?”. Tabori & Dabija & istoria ne raspund amar: pentru ca nu am vrut sa il vedem, pentru ca nu am inteles ca putem sa il oprim.
In scena de pe urma, Lobkowitz cel insangeratul si disparutul (reveranta pentru Catalin Herlo) revine. “Unde ai fost pana acum?”, il intreaba Schlomo. “Aici. Am fost mereu aici. Doar ca nu m-ai vazut!”, ii raspunde Lobkowitz. Este ca nu l-ati crezut la inceput, cand se dadea Dumnezeu?
TN din Cluj
“Mein Kampf”
Text: George Tabori
Traducere: Alexandru Sahighian
Adaptare: Catalin Stefanescu
Regie: Alexandru Dabija
Scenografie: Carmencita Brojboiu
Muzica: Ada Milea & Anca Hanu
Lumini: Jenel Moldovan
Actori: Sorin Leoveanu, Ionut Caras,
Ramona Dumitrean, Catalin Herlo, Cristian Grosu, Radu Largeanu, Silvius Iorga,
Anca Hanu, Cristian Rigman, Alexandra Tarce
