in Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Balcescu

Memoria bocancului

Articol aparut initial pe LiterNet

Dramaturgul maghiar István Örkeny a murit in 1979. Omul care a cunoscut frontul rusesc si lagarul nazist de concentrare in al doilea razboi mondial, instalarea comunismului si revolta maghiara din 1956, a scris mult si convingator despre felul in care omul se schimba atunci cand e confruntat cu teroarea armelor si cu absurdul dictaturii.

In „Familia Tót”, piesa pe care Victor Ioan Frunza a montat-o in 2012 la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu, Örkeny povesteste intalnirea dintre familia Tót (tata, mama, fiica)  si un maior de armata, aflat intr-o permisie de doua saptamani menita sa-i calmeze nervii adanc zdruncinati de razboiul in care se intampla sa conduca regimentul din care face parte si fiul familiei Tót. Satul linistit de munte in care traieste familia Tót pare locul ideal in care bunul domn maior sa isi recapete fortele (fizice si, mai ales, psihice). Unde mai pui ca o buna recuperare a ofiterului ar putea aduce beneficii si pentru familia-gazda, al carei fiu ar putea fi mutat in spatele frontului, la loc ferit de pericole.

Acestea sunt premisele de la care porneste investigatia lui Örkeny asupra naturii umane supuse capriciilor extreme ale istoriei. Pe de o parte, suntem martorii puseurilor paranoice ale maiorului caruia razboiul i-a plantat in oase, sange si neuroni multiple centre de spaima ce sunt activate de cele mai banale si benigne semnale externe gresit-interpretate. Pe de alta, privim cum, pe masura ce reuseste sa isi calmeze fricile primare, maiorul isi recapata controlul de sine, isi evalueaza situatia, isi percepe pozitia privilegiata de care se bucura in sanul familiei disperate sa-i asigure fiului un serviciu militar cat mai sigur si incepe sa isi exercite puterea.

Desi poporul sau numara doar trei suflete, maiorul nu e nicidecum un dictator in varianta mini. Nici una dintre tehnicile non-violente ale totalitarismului nu ii este straina. Jucand cu dibacie pe cartea divide et impera, ofiterul porneste un vast program de re-educare a membrilor familiei-gazda, program al carui element central este ofensiva impotriva gandirii. In cheie cand comica, cand grotesca, Örkeny (adus la viata de inteligenta regizorala a lui Victor Ioan Frunza si de ingeniozitatea scenografica a Adrianei Grand) pune in scena ideea filozofica centrala a totalitarismelor din lumea intreaga: omul vechi e stricat, avem nevoie de un om nou.

Marele merit al textului si al spectacolui de la CCUNB este ca nu se lasa confiscat de aceasta tema si ca dezvolta, in paralel, observatii cand duioase, cand acide atat despre lumea pre-totalitara (da, nazismul si comunismul sunt doua demente absolute ale istoriei, dar asta nu inseamna ca lumea pe care au incercat sa o ucida era perfecta), cat si despre cei care au pus in practica ideologiile totalitare (traumele de razboi ale maiorului sunt reale; se prea poate ca el sa isi refuze si sa refuze altora momentele de introspectie, de non-actiune fizica pentru ca a fost spalat pe creier de sefii lui ierarhici, dar, pe de alta parte, s-ar putea ca ororile frontului sa fie cele care sa il faca de sine si sa incerce sa ii invete si pe altii sa faca asemenea lui).

Veridicitatea acestor observatii, capacitatea lor de a naste interogatii masive, nuantele multiple pe care exceptionala trupa de actori a lui Frunza (acelasi nucleu de forta ca in „Ingeri in America” si „Scene din viata insectelor”) e capabila sa le sugereze dau forta si vigoare spectacolului de la CCUNB. Seriozitatea ideilor si tuselor pshihologice e viguros contrapunctata de savuroase explozii comice ale absurdului atoate-stapanitor. Se rade des si consistent si asta nu dauneaza defel gandirii!

Si totusi ceva nu se invarte perfect rotund in piesa de la CCUNB. E poate o scadere a textului ori poate o insuficient explorata potentialitate a personajelor centrale. In timp ce dama Gizi Gezané (Nicoleta Hancu) si Postasul (Alexandru Ion – proaspat si nuantat) reusesc sa amuze, sa puna pe ganduri, dar si sa emotioneze, caracterele principale, Maiorul (George Costin – detinatorul en-titre al principalului premiu UNITER de interpretare masculina, obtinut chiar pentru acest rol), Tatal (Adrian Nicolae – o prestatie cel putin la fel de valoroasa ca a lui Costin), Mama (Sorin Miron – un nou rol superlativ in travesti, dupa cel din „Ingeri in America”) si Fiica (aceeasi Nicoleta Hancu, minunata risipa de energie si talent) misca prea rar cordul spectatorilor.

E prea multa comedie (generatoare, cum am aratat mai sus, de multiple trasee pe care gandirea e invitata sa navigheze) si prea putina drama. Personajele slujesc prea mult poantele nascatoare de idei si prea putin propria lor individualitate. Chiar si George Costin, probabil cel mai in forma mare actor de teatru al Bucurestiului, iese prea rar din cheia isteric-manipulatoare (excelent interpretata) spre care il imping liniile de forta ale rolului. Exceptie luminoasa este antologica secventa a closetului impartit cu tatal-gazda. Pe acest deficit de afectivitate, finalul, desi oarecum surprinzator, nu izbeste in plin. E, parca, nevoie de un pic mai multa carne pentru un asa catharsis.

In plus, istoria contrazice optimismul lui Örkeny. Survenita la 10 ani de la disparitia dramaturgului, caderea comunismului n-a semanat maiorului. Oamenii in carne si oase n-au prins a-si elibera casele si mintile de cartoanele pe care fusesera siliti sa le taie la cainii dictaturii. Cei mai multi dintre ei au continuat sa se inchine la cutia vida la care trudisera inutil buna din viata. Ca si cum obrazul pe care fusesera siliti sau si-l lasasera de bunavoie murdarit pastra inca memoria bocancului ce il izbise.

Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu – CCUNB
„Familia Tót”
de István Örkeny
Traducere: Adriana Grand
Regie: Victor Ioan Frunza
Scenografie & Costume: Adriana Grand
Actori: George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hancu, Alexandra Ion

Write a Comment

Comment

Webmentions

  • Giulgiul lui Ariel | Daily Acting

    […] conceptului de regie şi dezvoltarea abilităţilor actoriceşti”. I-au urmat “Familia Tót“, “Scene din viaţa insectelor“ si “Mobila si durere” tot la CCUNB, “Dom […]