in Cupa Mondiala 2014

Mentalitatea aceasta britanica

Cupa Mondiala 2014
Articol aparut initial pe LiterNet

E minutul 75. Rooney impinge balonul in poarta, face 1-1 si Anglia devine favorita la locul 2 in grupa. Adaugati acest pui de situatie avantajoasa peste clasicele atribute britanice (putere de lupta si incredere in propriile forte) si succesul pentru trupa lui Roy Hodgson n-ar trebui sa intarzie. In realitate, succesul se rataceste pe drum si nu ajunge niciodata.

Pentru ca „nationala” de fotbal a Angliei este astazi o colectie de frustrari si complexe, peste care pluteste impunator, cu bratele larg deschise, duhul fricii. Frica de victorie, frica de infrangere, frica de adversar, frica de sine, frica de a fi pe teren, in fata a zeci de mii de suporteri (oriunde s-ar juca meciul) si in siajul unei istorii incarcate de esecuri. Pentru ca de aproape un sfert de secol, de la legendara semifinala cu Germania Federala de la Coppa del Mondo 1990, cand generatia lui Lineker a pierdut nemeritat dupa un meci incantator, Anglia o tine din deceptie in deceptie.

Punand adesea stacheta prea sus, supralicitandu-si mai mereu lotul, antrenorul, traditia, capacitatea financiara, campionatul intern, englezii au ajuns sa aiba o mare problema de mentalitate. Puterea de lupta a devenit puterea obisnuintei cu esecul, increderea in fortele proprii s-a transformat in opusul ei. In masura in care vor avea puterea sa se ia de gat cu actuala stare de fapt, tineri precum Sterling, Sturridge, Welbeck sau Henderson vor schimba scorul de pe tabela in viitor. Pana atunci, insa, marile victorii vor apartine mereu adversarilor.

Care adversari predau, uneori, lectii de o insemnatate vitala. Sa luam, de pilda, primul gol al lui Suarez. Sa privim cum Cavani tine mingea la picior, priveste, asteapta, avanseaza lent, blocajul englez i-ar permite, la o adica, sa faca si un picnic la marginea careului, cum in acest timp Suarez urca ceva mai rapid, cauta culoarul printre cei 6 albi care teoretic ar trebui sa faca zid in fata portarului, il gaseste, primeste mingea si o loveste nici prea tare, nici prea incet, plasand-o fix in portiunea de poarta pe care Hart n-o poate acoperi.

Pe lângă faptul că Suarez se demarcă fix ca Ballotelli la precedentul 1-2, cel cu Italia, ceea ce ne arată incapacitatea de a învață din greșeli, e de meditat dacă există supus al Reginei care să aibă inteligența în joc și sângele rece ale celor doi mari uruguay-eni. Nu talentul, nu istețimea, nu explozia, calități, să zicem, tradițional latine, ci sânge race și inteligență în joc, adică fix atu-uri clasice ale anglo-saxonilor.

Paradoxul face că Anglia se va întoarce acasă fără să joace, probabil, nici măcar optimile, în condițiile în care a prestat cel mai bun și dispus la efort fotbal al ei de mulți ani încoace. Ceea ce ne învață, a câta oară?, că mintea compensează, uneori, lipsa de valoare, dar că valoarea nedublată de forța creierului nu înseamnă decât un potențial decedat în fază de proiect.

Write a Comment

Comment