in EURO 2016

Mocaitii

EURO 2016
Text publicat in premiera de LiterNet

– Pe ala nu-l mai chem sa faca treaba la noi. E prea mocait.
– Ce-i aia mocait, mamaie?
– Moale, mah. Moale si, asa, nu-l intereseaza!
Nu era departe de DEX bunica-mea:

MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. – Sursa

„Eu inteleg ca n-au valoare. Da’ macar sa fi avut atitudine! Sa fi vrut sa castige, sa fi muscat din albanezii aia!”. Cam asta gandesc suporterii de duminica incoace. Aparent, justa evaluare. Pana la urma, parca-parca Sadiku & co au tras mai tare ca ai nostri. Si-au dorit mai mult victoria, cum se zice in limbajul de rumegus al domeniului. La senzatia a contribuit si numarul semnificativ mai mare de suporteri albanezi din tribune. Paranteza: nu vi se pare, totusi, un subiect asupra caruia merita meditat diferenta numerica intre suporterii albanezi si cei romani? Pana la urma, ambele tari sunt cam la fel de departate de Franta, iar, in ce priveste emigratia, importanta minoritate albaneza din vecina Elvetia nu cred ca poate explica singura ecartul.

Revenind la evaluarea fanilor romani asupra favoritilor, poate ca ar fi bine sa ne intrebam ce intelegem prin adjectivul valoros. Ce e acela un bun profesionist intr-un domeniu? Cum ajunge cineva la performanta in meseria lui? Indraznesc sa spun ca, atunci cand vorbim de fotbal, de pilda, judecata populara spune ca valoare inseamna, cel mai adesea, tehnica inviduala, daca e vorba de atacant, si forta fizica, daca ne uitam spre fundasi. Daca la asta se adauga oarecare inteligenta / istetime in joc, gata, am obtinut jucatorul valoros. Se admite, desigur, ca exista o gramada de fotbalisti fara tehnica, fara forta si fara inteligenta, dar acestora li se cere macar inima, pipota, sa alerge, domnule, sa isi scuipe plamanii. Mi-e teama ca operam ca o definitie depasita si ca asta ne aduce neplaceri nu doar cand evaluam, gresit, capacitatea si posibilitatile echipei nationale de fotbal.

Dupa evaluarea mea, jucatorii lui Iordanescu au tras cat au putut ei de tare in toate cele 3 meciuri de la Euro. Mi-ar fi greu sa arat cu degetul si sa spun „cutare a dovedit lipsa de vointa”. Cred ca ne iluzionam masiv daca ne inchipuim ca lipsa de dorinta a stat la baza rezultatelor obtinute si ca, daca ar fi vrut cu adevarat, jucatorii ar fi rupt norii si plasele portilor adverse. In acesta judecata, se developeaza un oarecare complex de superioritate conform caruia „mama, mama, ce tari suntem noi, de n-am avea o problema de mobilizare sau de organizare, pe toti i-am dovedi!”. In plus, se cultiva ideea ca valoarea e o chestiune intrinseca, pe care o ai sau nu o ai, pe care e imposibil s-o cultivi, s-o dezvolti, s-o perfectionezi. Valoare egal talent si „p-asta ti-l da sau nu Dumnezeu”.

Cum stau lucrurile cu Stancu & co? Da, n-au, cu putine exceptii, bruma de talent. Da, n-au, cu inca mai putine exceptii, valoare. Mai exact, valoarea celor mai multi dintre ei e sub-mediocra, ceva intre notele 4 si 5. Nu, nu e adevarat ca nu au dat tot ce au putut, inclusiv in meciul cu Albania, ca n-au avut pipota sau inima. Avand in vedere nivelul lor valoric, au avut vointa aproape de cotele maxime. Se poate asa ceva? Se poate ca vointa sa fie direct proportionala cu valoarea? Parca eram obisnuiti sa spunem ca orice om poate visa orice, dar doar cei valorosi pot obtine acel orice. Dupa cum se vede, iarasi ne izbim de ideea ca valoarea e ceva ce n-are legatura cu vointa.

De fapt, o citire ceva mai lucida a realitatii ne spune ca lucrurile stau putin altfel. Talentul nativ e un element vital, care poate face diferenta in momente vitale. De la el pana la valoare e insa cale lunga. Acea cale e strabatuta de un fotbalist atunci cand adauga peste bobul de talent o exceptionala pregatire fizica, o foarte buna intelegere a propriului organism (a felului in care el raspunde la diverse tipuri de efort) si a metodelor prin care i se pot expanda limitele, o capacitate ridicata de auto-control si de auto-disciplinare, o puternica si constanta capacitate de auto-evaluare coroborata cu o ridicata incredere in propriile puteri, o abilitate peste medie de auto-motivare si, in fine, abilitatea de a asculta sfaturile si comentariile critice si de a invata din propriile greseli si victorii. Bonus: team-spirit-ul!

Toate aceste ingrediente sunt inter-dependente. De pilda, o buna intelegere a propriului organism evita, adesea, accidentarile, crescand calitatea pregatirii fizice. Justa capacitate de auto-evaluare mareste increderea in sine ce, randul ei, urca nivelul auto-motivarii. Si asa mai departe. Abia din melanjul acestor ingrediente inter-dependente se poate naste un sportiv de valoare inalta, ceva intre notele 8 si 9 (pentru 10, e nevoie de talentul pe care uneori il numim geniu). Abia un astfel de sportiv isi poate dori mereu, in oricare joc si in oricare moment al jocului, victoria, asa cum isi doreste tribuna. Celorlati, lipsurile la categoriile enuntate mai sus le vor diminua, in timp, si inaltimea obiectivelor.

Daca luam in considerare aceasta tabla de materii a conceptului de valoare si ne uitam la jucatorii echipei nationale, vom avea o explicatie ceva mai complexa a ce inseamna lipsa lor de valoare si vom intelege mai bine ceea ce, in mod eronat, am perceput noi, de pe tusa, ca fiind lipsa de dorinta. Cand o pregatire fizica individuala precara se suprapune peste o proasta intelegere a propriului organism, apar accidentarile. Cand golul incasat de la Giroud pe o iesire gresita a portarului nu e disecat si inteles, el se repeta si aduce infrangerea in fata Albaniei. Cand efortul fizic prelungit (vezi meciul cu Franta) nu se lasa cu castigarea vreunui punct, el sapa la capitolul incredere in sine si auto-motivare. Acelasi efect e obtinut cand inceputul bun cu Albania e scurt-circuitat de golul lui Sadiku. Si asa mai departe. In general, cand fiecare din ingredientele valorii e de gasit in cantitati modeste, e suficienta o perturbatie cat de mica pentru ca intreg sistemul sa intre in stare de avarie.

Ganditi-va la jucatorii Romaniei ca la o trupa de elevi ce a chiulit mai tot anul de la ore, aproape ca n-a deschis manualul ori caietul de exercitii si care acum se prezinta la examen. Ce credeti ca isi pot dori ei (apropo de „n-au valoare, da’ macar sa aiba inima”)? Sa ia 5-ul, nu? Adica, sa nu se faca de ras cu Franta (bifat!), egal cu Elvetia (bifat!) si victorie cu Albania. De ce n-a venit ea? Pentru ca, asemenea unui elev ce aproape ca habar n-are materia (vezi halul in care se prezinta „tricolorii” la capitolele ce definesc conceptul de valoare), e suficienta o pala de vant potrivnic (gol luat alanadala de Tatarasanu, ofsaid aiurea la Torje in faza de gol, bara Andone) pentru ca trecerea examenului sa fie compromisa si elevii sa devina ceea ce fotbalistii nostri sunt, de fapt: niste mocaiti pe care aproape nimeni (vezi echipele de club la care evolueaza) nu-i cheama la treaba.

Prezentul arata rau. Viitorul apropiat, asemenea. Sansa pentru un viitor pe termen mediu sau lung schimbat in bine e intelegerea si cultivarea ingredientelor ce formeaza valoarea. In fotbal, in sport, in general.

Romania AlbaniaSursa foto: pagina de FB a UEFA

Write a Comment

Comment