TIFF 2017
Text publicat in premiera de LiterNet
Debutul in lung-metraj al spaniolului Marc Crehuet, “El rei borni / Regele fara un ochi”, a marcat aseara, in Cinema Victoria, debutul sectiunii competitive a TIFF 2017. Scenariul lui Crehuet, care porneste de la piesa sa de teatru omonima, e o demonstratie inteligenta a blocajului ideatic in care ne plasam adesea in lumea urbana contemporana, lume pe care avem un talent iesit din comun de a o popula, indiferent de subiect, in doua tabere ce seamana al naibii de bine cu mult-detestatele galerii ale echipelor de fotbal.
In “Regele fara un ochi”, avem, pe de o parte, politistul temeinic patruns de importanta misiei sale de a apara, (aproape) cu orice pret, ordinea si linistea publica. Pe de alta, avem intelectual pacifist, gata oricand sa iasa in strada si sa protesteze pentru injustetea din jurul sau, pentru care ordinea si linistea publica sunt sinonime cu conditiile dorite de guverne si corporatii pentru a-si pune in aplicare planul “profit cu orice pret”.
De o parte, profesionistul supra-antrenat, dependent de filme americane cu pac-pac si mituri despre law & order, rasist si misogin, ce cu greu isi poate reprima puseurile de agresivitate, pe care altfel si-o cultiva non-stop, inconstient, intr-un soi de bucla paranoica. De partea cealalta, tanarul cultivat, cu profil anti-macho, traind firesc intre oameni de rase si religii diferite, crezand in puterea cuvantului si detestand violenta, care isi face din empatie sociala crezul suprem. Ati spune ca lupta nu e de fapt o lupta, ca educatia si actiunea pasnica sunt intotdeauna de preferat ignorantei si violentei, ca viitorul e al celor care pretuiesc fiecare fiinta umana in parte, indiferent de origine, de convingeri religioase si asa mai departe.
Meritul pelicului lui Crehuet e ca reuseste sa deseneze in chip convingator, cu ajutorul a patru actori excelenti si al unui simt al umorului mult peste media scenaristica a epocii, fundatura in care se situeaza ambele personaje, de fapt ambele tabere, de fapt cam oricine isi face idol din raspuns. Raspuns cu orice pret, oricand, la orice intrebare. Raspuns egal siguranta egal sens egal ratiune de a exista. Intrebare egal neliniste egal cautare egal existenta posibilitatii non-sens-ului / non-ratiunii de a exista. Fundatura spre care accelereaza cei-care-cred-in-raspuns nu doar ghetoizeaza crancen societatea, dar si o departeaza vijelios de orice posibil adevar, de orice posibil pas inspre rezolvarea situatiei de fapt.
La mijlocul barajului de netrecut din cei doi barbati, se asaza sotiile lor, si ele inregimentate in cele tabere, dar mai dispuse la negociere, la nuantare, la armistitiu. Opozitia lor e insa slaba, indecisa, usor de depasit, iar aceasta e probabil singura scadere importanta a filmului.
Finalul, insa, cel mai bun dintre cele vazute pana acum la TIFF-ul curent, compenseaza si vine sa adauge un partener neasteptat discutiei, un partener in a carui reactie (sau lipsa de reactie) sta toata miza filmului (si nu numai). Daca dincolo de pereti si de ecran chiar nu e nimeni care sa livreze toate raspunsurile, atunci cine stie cum ar putea arata viitorul?
“Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari”
Marin Sorescu – “Am zarit lumina pe pamant”
El rei borni / Regele fara un ochi
Spania 2016
Regie & Scenariu: Marc Crehuet
Actori: Alain Hernández, Miki Esparbé,
Betsy Túrnez, Ruth Llopis
