in Xtra

N-a fost!

Articol publicat in premiera de LiterNet

In „A fost sau n-a fost”, se vorbeste enorm. Pe masura ce cuvintele curg, sensurile se pierd. Seara coboara peste oras, ceata peste oameni. Raman cu gustul fulgilor ce cad si al felinarelor ce se aprind.

In „Politist, adjectiv”, se tace colosal. Se vorbeste doar in prezenta dictionarului si in litera legii. Spiritul se ghemuieste langa constiinta si impreuna se ascund in plina zi sub plapuma linistii. Intre fotbalul de final al lui Dragos Bucur si somnul de dupa-amiaza al lui Daniel Auteil din „Caché” nu e nici o diferenta. Adevarul e limpede, lupta pentru el, pierduta.

 In „Metabolism”, cuvintele sunt doar un instrument de care imaginea se foloseste pentru a face filmul ceva mai accesibil. Ma rog, asta face cam tot cinema-ul de consum, doar ca aici sforile instrumentalizarii sunt la vedere. Adunarile de litere n-au o nici o legatura cu sensul ori adevarul.

In „Al doilea joc”, dialogul debuteaza in forta. Apoi e inghitit treptat in ninsoare. Cuvintele sunt doar prologul tacerii. Ne dizolvam in puricii TVR-plutitorii ai zapezii, asa cum in „Metabolism” ne pierdeam in zoom-ul infinit al ecografiei, asa cum in „Politist” ne iroseam in definitiile decerebrate ale DEX-ului, asa cum in „A fost sau n-a fost” ne imprastiam in minutele de la granita debutului revolutiei.

Vorbele lui Porumboiu sunt mereu de prisos. Intelesul (in sens de adevar al existentei) e de cautat in camera de pe umarul lui Porumboiu si de gasit rareori.

In „Comoara”, nici macar imaginea nu mai cerceteaza. Porumboiu renunta la a mai incerca sa se intrebe si ofera raspunsul: omul si-a ratat sansa de a intrezari mai-sus-ul si s-a refugiat in basmele copilariei. Orice inteles ii e interzis. Bajbaiala inspre o urma, cat de mica, de cunoastere a realizatorului tv, a politistului, a regizorului, a fiului din filmele anterioare se transforma in brambureala din capetele cautatoare de comori, ce si-au intepenit devenirea la nivelul pre-adolescentei

In locul intelectului, se opereaza cu detectorul. In lipsa discernamantului, ne alegem cu un tignal sonor tembel – continuu. Totul seamana cu totul si se dizolva in nimic.

In dimineata intoarcerii acasa, personajul lui Toma Cuzin trece pe langa o noptiera pe care se zareste, in ceata, coperta unei carti de istorie a lui Neagu Djuvara. A nu stia cata ironie a unui scenariu ce colcaie de sarcasm. A numarat cineva cate straturi de supozitii tembele despre posibila origine ori posibila localizare a posibilei comori exista?

Cand seful se apuca de aberatii presupunatoare pe tema angajatului sau, umorul tasneste evident si rapid. Cand Porumboiu se hotaraste sa dea, via happy-end, lovitura finala sirului infernal de intamplari perfect necredibile ce se intampla in vietile personajelor sale, hohotul vireaza inspre rictus.

Cuvintele din „Comoara” sunt vehiculul la volanul caruia se asaza absurdul-imperator. Textura sonora din „Comoara” are ton de contrabas, lautarul potrivit la asa curte imparateasca (un Palme d’Or pentru sublima tiganeala exclusiv sonora a ciorilor ce nu se mai dau duse din podul rrromanului verrrde!).

In „Comoara”, camera face zoom pe soare si dispare in el intr-un final la fel de happy ca si cel al „Melancholiei” lui von Trier. Asteroidul lui Porumboiu raspunde la numele de om, desi nici el nu stie exact de ce.

„Erau copii la nuntă, părinţi cu dinţi de fier
Avioane de hârtie treceau solemn pe cer
Un înger râdea singur privind în frigider
Ce frumoasă-i lumea, ce foame şi ce ger”

„Comoara”
Romania – Franta 2015
Regie & Scenariu: Corneliu Porumboiu
Imagine: Tudor Mircea
Sunet: Mirel Cristea, Alexandru Dragomir, Sebastian Zsemlye
Actori: Toma Cuzin, Adrian Purcarescu, Corneliu Cozmei, Nicodim Toma, Cristina Toma

Write a Comment

Comment

Webmentions

  • Best of 2015 – An bogat, an sarac | Daily Acting

    […] de la Act e un soi de replica teatrala a basmului (traznit?) de la Porumboiu pe nume „Comoara”. In acest caz, e nevoie de multiple vizionari nu pentru bucuria descoperirii bogatiei de sensuri, […]