Nenumita

Cupa Mondiala 2014
Articol aparut initial pe LiterNet

What can you say about a twenty-five-year-old girl who died? That she was beautiful and brilliant? That she loved Mozart? And Bach? The Beatles? And me?

Ce poti spune despre o cvintupla campioana mondiala care a murit? Ca a fost, decenii la rand, frumoasa si seducatoare? Ca iubea samba? Si fenta? Driblingul? Si pe toti cei care o priveau jucand?

In minutul 29, mi-as fi dorit ca toti jucatorii sa se aseze pe iarba. Meciul oricum nu mai avea nici un rost. Fotbalistii asezati in iarba, spectatorii in tribune, comentatorii in fata monitoarelor, antrenorii sprijinand bancile de rezerve. Privind si privindu-se. Stergandu-si lacrimile si transpiratia. Reglandu-si pulsul, tragandu-si sufletul, indreptandu-si coloana. Tacand. Mereu tacand. Poate ca din linistea aceea am fi putut intelege ceva.

Artistii si indragostitii vorbesc adesea despre o stare imposibil de numit care ii viziteaza cand si cand. Din care se nasc marile opere de arta si marile povesti de iubire.

Ceilalti oameni au tendinta sa ironizeze aceasta explicatie cu vag iz supra-natural. Prefera argumente rational-biologice. Cutare pictor a fost genial pentru ca a avut un creier supra-dimensionat, cutare cuplu a umblat prin Paradis datorita potrivirii de hormoni.

Exista argumente si pentru Brazilia – Germania 1-7. Chiar si pentru cele 6 minute de la 0-1 la 0-5. De la lotul subtire al sud-americanilor la supra-presiunea populara, de la catastrofa tactica produsa de Scolari (ar fi interesant de revazut minutele de pana la 0-2, cand nemtii au cam mereu superioritate numerica in ultimii 20 de metri brazilieni) la perfectiunea jocului german, de la nulitatea pe nume Fred (fara Barney, cum haios l-a poreclit Andrei Craciun in Gazeta Sporturilor) la monumentul pe nume Klose (fara a-i uita Kroos, Khedira si Müller). V-a convins vreunul?

Aceasta Cupa Mondiala ne-a adus de doua ori in vecinatatea nenumitei, in proximitatea inexplicabilului. A fost, mai intai, a doua repriza din Spania – Olanda 1-5 si, acum, aceasta semifinala. Aceasta Cupa Mondiala ne-a facut tuturor, microbisti de profesie sau de ocazie, unul dintre cele mai mari cadouri de pe aceasta lume. Ne-a silit sa privim in ochi si sa simtim in stomac ce e dincolo. Dincolo de puterea omului de a intelege. Ne-a oferit sansa sa vedem ceea ce doar scritorii si iubitii pretindeau a vedea.

Brazilia a murit intr-o seara superba de vara. A avut parte de o inmormantare regala. S-a plans mult, de la cel mai mic la cea mai frumoasa. Nimeni nu stie sa spuna de ce si cum s-a intamplat. Chemati poetii si amorezii, poate ei vor putea inventa cateva vorbe! Sau, mai bine, scrieti, desenati, cantati, dansati si iubiti!

Din fiecare din noi porneste un drum spre dincolo. Cand il vom gasi, nu vom sti sa-l numim, dar vom simti, poate, dorinta de a ne aseza in iarba si de a privi. In liniste. Multumesc, Brazilia, oriunde te-ai afla!