Les Films de Cannes a Bucarest 2017
Text publicat in premiera de LiterNet
Text pe marginea filmului “Happy End” regizat de Michael Haneke, recomandat doar celor care i-au fost deja spectatori
1 casa. 1 familie de haute bourgeoisie (plus o alta de servitori / majordomi). 4 generatii. 1 crima. 1 sinucidere / 1 crima. 1 accident soldat cu 1 crima din culpa. 1 nunta. 3 tentative de sinucidere.
Un bunic, Georges Laurent (Jean-Louis Trintignant), care isi sarbatoreste a 85-a zi aniversare incercand felurite metode de sinucidere.
O nepoata, Eve, (Fantine Harduin) care tocmai descopera familia tatalui, dupa ce a scapat de mama depresiva, decedata in urma unei intoxicatii cu medicamente auto-induse sau induse de Eve.
Fiica cea mare, Anne (Isabelle Huppert), pe cale de a se recasatori cu un bancher englez, Lawrence (Toby Jones), care ii acorda imprumutul ce va salva, poate, de la faliment companie familiala de constructii unde fiul ei alcoolic, Pierre (Franz Rogowski), a permis, prin neglijenta, producerea unui accident care a condus la moartea unui om.
Fiul cel mic, Thomas (Mathieu Kassovitz), tatal lui Eve, recasatorit cu Anais (Laura Verlinde), pe care o insala cu o violoncelista, Nathalie (Aurélia Petit), cu care schimba mesaje ultra-pornografice pe chat.
O familie de maghrebieni, Rachid (Hassam Ghancy), Jamila (Nabiha Akkari), fiica lor, Selin (Joud Geistlich) si un caine, ingrijand de casa familiei Laurent.
Vara lui 2016, Calais. Campionatul European gazduit de Franta sta sa inceapa cu un meci intre echipa tarii gazda si Romania. Orasul-port la Canalul Manecii e intesat cu refugiati care viseaza la Marea Britanie ce tocmai a votat Brexit-ul.
Intr-o secventa de cinema 100%, Jean-Louis Trintignant isi conduce cu mare viteza caruciorul in care se vede silit sa se deplaseze dupa ce a esuat in tentativa de a se sinucide prin infingerea masinii pe care o conducea intr-un pom. Caruciorul se pravale pe pista de biciclete, lasand in urma alti batrani care se deplaseaza, in acelasi sens, in baston si grupuri de tineri care urca in sens opus. Ajuns in dreptul unui grup de tineri de culoare, Trintignant li se adreseaza.
Suntem, alaturi de camer lui Christian Berger, pe trotuarul opus. Masini ne trec prin fata, de auzit, auzim doar zgomotul strazii. Ne imaginam ca batranul ii roaga sa-i faca rost de un pistol sau de orice alt dispozitiv care i-ar putea aduce sfarsitul. Tinerii sunt contrariati si par a refuza. Apare un alt cetatean alb, de varsta bunicului, care il intreaba pe acesta ceva. Ne imaginam ca al doilea batran crede ca primul e agresat de emigranti. Acestia dispar grabiti.
Avem acces la realitatea cinematografica prin felurite mijloace de redare. Filmul se deschide si se inchide cu minute bune filmate de pustoaica Eve cu propriul telefon mobil. Bucatile video sunt transmise live pe Internet si descriu doua tentative de omor. Privim prabusirea de pe santier care conduce la moartea unui muncitor printr-o camera de supraveghere ce duce gandul la “Caché“. Aflam detaliile picante ale relatiei adulterine Thomas – Nathalie gratie ecranelor laptop-urilor celor doi. Lawrence se pune la curent cu cele mai recente vesti despre Brexit via tv-ul deschis pe BBC.
Personajele, generatiile lui Huppert si al fiului ei le stim. De-ar fi doar “Pozitia copilului” si am cunoaste deja viciile subtile ale fiecaruia. Dar personajele lui Trintignant si al nepoatei sale sunt teribile. Acolo puterea imaginatiei bolnav-ireventioase a lui Haneke izbeste din plin. Ei doi, trecutul si viitorul acestui prezent bezmetic si confuz, sunt tot ce poate fi teribil, cinic si nelinistitor cu putinta.
El, desprins dintr-un “Amour” fara de amor, ea, death-vlog-erita specializata pe eviscerat rude si sentimente. Dupa cateva raté-uri / scene de tatonare, pe care batranul le pune, la deruta, pe seama senilitatii, cei doi se recunosc. Sunt din aceeasi specie care lucreaza in adancuri, departe de ochii lumii. Pe Huppert, pe Kassovitz, pe Jones, pe Rogowski, ii cunoastem, ii vedem, ii stim. Bunicul si nepoata ne sunt straini, sunt din alt film, dar din aceeasi realitate. Hidosi dincolo de descriere si de imaginatia noastra totusi burgheza.
In “Funny Games”, raul vine din afara si izbeste in moalele familiei (auto)-deposedate de anticorpii cuplarii la realitate. In “Happy End”, familia este raul! In toate formele imaginabile, de la cele mai usoare la cele mai abominabile. Totul sub o poleiala bine slefuita. Ca acelea care acopera cutia de bomboane cu care incerci sa minti durerea unui copil muscat de caine.
De o parte, marea de un albastru surréaliste. De partea cealalta, albul scrobit al fetelor de masa si negrul refugiatului alienat. Undeva, in adancul acestor doua lumi, o fetita indeplinind ultima dorinta a unui bunic. Dar sinuciderea nu e cu putinta. In premiera, Haneke se intoarce si impotriva propriilor criminali. Nici ei nu vor izbandi, nici ei nu au cale de iesire.
“Happy End”
Franta & Austria & Germania 2017
Regie & Scenariu: Michael Haneke
Imagine: Christian Berger
Actori: Jean-Louis Trintignant, Fantine Harduin,
Isabelle Huppert, Mathieu Kassovitz, Toby Jones,
Franz Rogowski, Laura Verlinden, Philippe du Janerand,
Hassam Ghancy, Joud Geistlich, Nabiha Akkari, Aurélia Petit
