in Fictiune mioritic

Numarandu-ne mortii (Note despre Ultima zi)

Text publicat in premiera de LiterNet
Atentie! Urmeaza pareri intesate de spoilere

Ultima zi” se incheie cu patru impuscaturi. Pe care doar le auzim. De vazut, vedem doi caini saturandu-se din zecile de fripturi lasate in urma de cei patru barbati ocupati acum cu pac-pac.

De tras, stim cine trage. Primarul (Doru Ana). Stapanul. Baronul. Dumnezeul locului.

De murit? Cine moare? Moare cineva? Poate inginerul pornit pe drumul calugariei (Mimi Branescu)? Poate politistul-slugarnic (Adrian Vancica) si conducatorul, nu mai putin slugarnic, al unei bizare Ligi crestine (Adrian Ciglenean)? Nimeni? Toata lumea? Sau nu mai e (ne)voie sa moara nimeni in lumea aceasta post-apocaliptica pe care o deseneaza Gabriel Achim pe fundalul dialogurilor si destinelor din prim-plan?

Se joaca la Bulandra un spectacol, „Conversatie dupa inmormantare„, in care una dintre cheile care permite intelegerea e atentia acordata numarului de cruci dezvaluite in scena finala. In „Ultima zi”, secventa finala nu dezvaluie nimic. Dar numaratoarea mortilor e la fel de importanta.

*

Pentru ca toate cele patru personaje sa dispara, e nevoie ca primarul sa se sinucida. Adica, ar trebui ca seful-suprem al oraselului de campie scufundat in saracie si in sclavagism 2.0 sa se trimita pe lumea cealalta. In a carei existenta nu crede! Este un astfel de gest plauzibil?

Intr-una dintre putinele secvente calde filmului, camera lui George Chiper urmareste ochiul lui Doru Ana in al carui iris se reflecta luminile nocturne de pe turnurile de racire ale rafinariei de la Brazi. Ana vorbeste rar si egal. E un intermezzo in suvoiul incontinent cu care marele actor e la un pas sa confiste universul sonor al filmului.

In speech-ul de la rafinarie, primarul evoca redeschiderea unei anchete DNA. Subiectul revine in dimineata urmatoare, de-a lungul monologului ultra-personal al politistului caruia Adrian Vancica ii ofera o umanitate cu totul speciala.

Frica celor doi e palpabila. In numele ei, mai multe personaje din Romania reala au ales calea fara de intoarcere. De ce n-ar face-o si personajul lui Dora Ana?

*

Nae Caranfil ne-a aratat, in „Filantropica„, cum se construieste iluzia pe care se bazeaza, adesea, cersetoria. Pe baza de Gheorghe Dinica.

Gabriel Achim ne arata, in „Ultima zi”, cum functioneaza iluzia cersetoriei. Pe baza de Constantin Cojocaru. Potentat de formidabilul sunet reusit de Alexis Marzin si Florian Titus Ardelean (sound design), Cristinel Sirli (mixaj), Cristiana Apostol, Cristi Calinescu si Iolanda Girleanu (inregistrare dialoguri). Constantin Cojocaru, actorul pe care, daca l-ar cunoaste, David Lynch l-ar distribui in toate seriile de Twin Peaks si l-ar lasa sa vorbeasca orice in romaneste. Pe orice ton. Ar fi suficient pentru ca sa provoace cosmaruri si celor mai cinici dintre fani.

*

Daca filmul se termina odata cu venirea diminetii, Doru Ana era doar un continuator al respectabilei linii de mahari locali portretizati de cinema-ul romanesc de-a lungul timpului. Si filmul ar fi fost un soi de when „Leviathan” meets „Once upon a time in Anatolia” mioritic.

Atata doar ca filmul continua de-a lungul celei de-a doua zile. Si Ana isi conduce personajul dincolo de clasicul baron local. Pe masura ce minutele curg si ceilalti drumeti se scufunda fara speranta in plasele lui de paianjen, discursul sau capata note absurde, actiunile sale sunt imbibate in cruzime.

Nu atat viscolul din Bucegi si imaginile de „SF minimalist, apocaliptic” de la sus-numita rafinarie (cititi cronica lui Ionut Mares, in Ziarul Metropolis!) deseneaza conturul de dincolo de ultima zi a planetei, cat extraordinara capacitate a lui Doru Ana de a ne trage dupa el in faldurile Salasului cel Negru la a carui aparitie tot contribuim prin frica, pasivitate, neincredere.

Are dreptate baronul cand urla „Eu am mai multa imaginatie decat voi toti la un loc!”. E drept, e relativ usor sa fii cel mai cel cand in jurul tau ai ras, pe baza de umilire, tot ce misca. Dar nu e chiar lucru evident descinderea in forta in iad si zidirea trapei de acces dupa ce te-ai asigurat ca tot ce conteaza (oameni, sentimente, religii, arte, valori, repere) a fost prabusit inauntru.

*

Care e, de fapt, ultima zi? Cea a drumului cu intoarcere spre manastirea din munti? Cea a mesei fara de intoarcerea din viloiul din camp?

*

Care e faza cu cinema-ul? La ce bun dansul? Uite, Noul Val, de pilda. Cinema realist. Decupat din viata. A schimbat pe cineva oglinda asezata de pleiada de filme multi-premiate in fata boborului cinefil?

Si atunci? Nu mai bine punem noi camera direct celor pe care i-am dori ridiculizati pe ecran? Nu mai bine un video-selfie vesel sa prestam?

*

Conform unei carti invocate de catre domnul inginer, pe lumea asta exista patru categorii de oameni. Minte, Inima, Cald, Rece. Combinatii ale celor patru luate cate doua. Ultima zi se incheie cu patru impuscaturi. Cate una pentru fiecare tipologie umana. Apoi, liniste si doi caini hapaind. Dur!

Ultima zi
Romania 2016
Regie: Gabriel Achim
Scenariu: Gabriel Achim, Cosmin Manolache
Imagine: George Chiper
Sunet: Cristiana Apostol, Florian Titus Ardelean, Cristi Calinescu,
Iolanda Girleanu, Alexis Marzin, Cristinel Sirli
Actori: Doru Ana, Adrian Vancica,
Mimi Branescu, Adrian Ciglenean,
Constantin Cojocaru, Rodica Lazar

Write a Comment

Comment