in Apollo 111, Control-N

O anume emotie, o uriasa nostalgie

Text publicat in premiera de LiterNet

Prima venire a lui Michael in Romania. Cand cu vizitele la Iliescu si la Politia Romana, comentate de Tatulici & co la “Veniti cu noi pe programul 2”.

Episodul de Twin Peaks, inregistrat de parinti pe video.

Mondialul din ’94 si dimineata de dupa “sfertul” acela cu Suedia.

“Domnule Iliescu, credeti in Dumnezeu?” si victoria ce a urmat.

11 septembrie si senzatia ca al treilea razboi mondial sta sa inceapa.

Primele minute din 2007 si bonjurica gustata cu mult aplomb (si) pentru disparitia vizelor.

Colectiv.

OUG 13, Soros, Piata Victoriei.

To emigrate or not emigrate?

Exista o generatie, poate doua, pentru care enumerarea de mai sus starneste un suvoi de amintiri, un fluviu de vorbe, un ocean de emotii. Tolo i-ar identifica, probabil, cu decreteii. Iulia Rugina si Ioana Flora se feresc de caracterizari, preferand naratiunea.

“Neverland”-ul lor e despre Alexandra, o fata care avea 16 ani cand Michael a chemat-o pe scena de pe “23 august”. Si care a plecat / va pleca in America la 42, candva in 2018, poate chiar ieri / poate chiar azi / poate chiar maine.

Telefonul fix, telefonul mobil, sms-ul, e-mail-ul, skype-ul. Radioul, televizorul, video-ul, laptop-ul si inca o data telefonul mobil. Mijloacele ce aduc vocile, chipurile, cuvintele mai aproape. Ioana Flora nu e niciodata singura pe scena. Imaginatia multimedia a Iuliei Rugina ii pune mereu alaturi o prietena (Alina Grigore), un iubit, un parinte, un coleg, alt prieten, alt iubit.

In fisa tehnica a spectacolului, exista rubricile “roluri aditionale”, “voci aditionale”, “proiectie video”, “light design scena & light design video”. Calcand pe urmele colegului intr-ale regiei de film Adrian Sitaru (“Ilegitim” la Teatrul Maghiar de Stat Cluj), Rugina debuteaza pe scena unui teatru cu o productie ce asaza cinema-ul langa teatru intre folosul si spre bucuria spectatorilor capabili sa darame atat de inutilele ziduri ce se presupune ca ar separa artele.

Se tot spune ca “Neverland” ar fi un spectacol scris de femei, despre femei, pentru femei. Feminism la cub, cum ar veni. De fapt, doar partea cu “scris de femei” e precisa. Restul incadrarilor limiteaza inutil. “Neverland” este, in egala masura, despre barbati, pentru barbati. Despre o anume generatie si relatia pe care ea a avut-o si o are cu tara de bastina. Despre o anume emotie si despre o uriasa nostalgie.

Alaturi de personajul Ioanei Flora (aceasta actrita care, de la “Marfa si banii” incoace, nu inceteaza sa uimeasca prin capacitatea de a juca film si teatru cu naturaletea, cumpatarea si bucuria  pe care doar cei deplini stapani pe meseria si pe biografia lor o au), ne re-aducem aminte de chinurile si fericirile maturizarii pe care, o stim abia acum, n-o vom duce niciodata la capat.

Ne reviziteaza visele “unei vieti altfel, traite intr-o tara altfel” care ne aruncau, candva, pe culmile celor mai exuberante sperante pe care tineretea poate urca. Evaluarea prezentului tine de evaluarea interna a vietii fiecaruia dintre noi. Indiferent de cat de mare ori de mica e distanta intre ce am nazuit si ce am realizat, “Neverland” ne invita sa privim ce ne-a legat, ne leaga si ne va lega mereu.

Asemeni globului care o urmeaza pe Alexandra in inaltul fiecareia dintre casele in care locuieste, pe noi, cei care ne recunoastem in enumerarea ce deschide acest text, nu ne vor parasi niciodata furia, disperarea si pasiunea cu care ne raportam mereu la Romania.

Oriunde am trai, orice limba am vorbi, orice fel de vieti am trai va fi suficienta o simpla vorba, un refren cat de vag, un innuendo oricat de banal, pentru ca Michael, Twin Peaks, Suedia, ’96, 2007, Colectiv, Piata Victoriei, toate celelalte sa se intoarca, sa izbeasca, sa scormoneasca, sa rastoarne, sa tulbure, sa redestepte rani nicicand vindecate, sperante nicicand abandonate, o uriasa nostalgie, o anume emotie.

Control-N & Apollo 111
“Neverland”
Text: Iulia Rugina & Ioana Flora
Regie: Iulia Rugina
Scenografie: Andreea Popa
Proiectie video: Viorel Petric, Iulia Rugina
Light design scena: Alin Popa
Light design video: Misu Ionescu
Sound design: Dumitru Alexandru
Coregrafie: Oana Rasuceanu
Costume: Laura Hîncu
Actorie: Ioana Flora
Roluri aditionale: Alina Grigore, Eduard Haris
Voci aditionale: Ion Rusu, Floriela Grapini,
Eugen Matei Lumezianu, Dumitru Alexandru

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.