in Metropolis, UNATC

O cruda zi de vara

Text publicat in premiera de LiterNet

“One way”. Sau “O zi de vara”. Site-ul teatrului Metropolis nu se hotaraste in privinta titlului. Prin urmare, pentru a evita confuziile, va invit sa le retineti pe ambele.

Adaptare de Emanuel Parvu a piesei “O zi de vara”, publicata de marele polonez Sławomir Mrożek in 1983. Emanuel Parvu actorul, regizorul, scenaristul, dar si lectorul universitar. Cel care, alaturi de actorul & profesorul universitar & ex-rectorul Adrian Titieni si de actorul & directorul & conferentiarul universitar & ex-ministrul George Ivascu, e responsabil si de regia spectacolului de la Metropolis. De fapt, de la UNATC.

Spectacol de absolvire pentru actorii Denis Hanganu, Alexandru Cătănoiu, Carla Mihai si Bianca Cuculici. Promotia 2018. Master.

Spectacol salvat de la disparitie prin mutarea de pe scena universitara pe cea Salii Nocturnelor. Cum intri in Metropolis, la parter, pe stanga. O camera micuta. 30 de locuri. Suficient.

Sa intram, asadar. Un bar. Cateva mese (tara mica). Oarece scaune. Multe sticle. Goale. Multe poze. Portrete. De barbati. De ce sticle? De ce goale? De ce portrete? De ce doar de barbati? Aplauze pentru scenografia Cezarei Armasu.

Un barman (Alexandru). Un client (Denis). O clienta (Carla sau Bianca, in functie de seara). Doi barbati (in alb-negru) vizitati de ganduri suicidare si o femeie (in culori) careia nici prin cap nu-i trece sa nu traiasca. Femeia vrea sa bea un pahar de vin. Si sa mearga la teatru. Si la mare.

Mrożek rezolva cumva triunghiul. Parvu propune un (cu totul) alt final. Nu spui care. Schimbare importanta.

Tinerii actori duc bine textul, in ciuda replicilor usor prea arid-abstracte (mai ales din prima parte). Jocul lor, o idee prea grabit (uneori), insufleteste spectacolul, scotandu-l de sub aripa absurdului atemporal, dandu-i carne, cruzime, contemporaneitate.

Povestea e de aici si de acum. E despre el, despre ea, despre tine, despre mine. Despre disperare, orgoliu, preaplin, preaputin. Despre foamea de celalalt, despre sictirul de sine. Despre raporturi de forta si jocuri de putere. Nu, nu cele de la tv.

Ar fi fain ca spectacolul asta fain chiar sa se joace in nocturna, respectand numele salii. Pe la 10, 11, dupa ce se termina restul treburilor de prin teatru. Ar fi fain ca spectatorii sa ia loc la mesele din bar si sa se puna pe golit sticle si pe privit poze.

Cine stie, poate, spre dimineata, chipurile unora dintre ei chiar vor ajunge sa fie lipite pe pereti acelui bar! Apoi, de pe Eminescu pana in Vama, nu-s nici trei de condus cand traficul e lejer. Si ziua de vara va putea incepe.

UNATC (Promotia master actorie 2018)
Metropolis – Sala Nocturnelor
One way / O zi de vara
Adaptare de Emanuel Parvu dupa “O zi de vara” de Sławomir Mrożek
Traducere: Stan Velea
Coordonatori: Emanuel Parvu, Adrian Titieni, George Ivascu
Scenografie: Cezara Armașu
Actorie: Denis Hanganu, Alexandru Cătănoiu, Carla Mihai, Bianca Cuculici

 

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.