FNT 2017
Text publicat in premiera de LiterNet
“Artistul lungilor durate”. Asa ar trebui sa fie cunoscut Andryi Zholdak. Omul capabil sa realizeze o scena de 5 minute din intervalul ce separa doua replici. Pe de o parte, expresia asta suna mult prea roz pentru cetateanul cu look, apucaturi si opera care orice numa’ romantism nu evoca. Pe de alta, tocmai paradoxul pe care il propune o face mai apetistanta. “Artistul lungilor durate”, asadar.
Se recomanda a se consuma in doze rare (1-2 spectacole de an), cu ochii larg deschisi, urechile ciulite si disponibilitate la efort intelectual. Legal si disponibil adesea la bufetele teatrelor, alcoolul in doze mici ajuta si el. De pilda, “Rosmersholm” a venit la TNB, in Sala Studio, in lunea FNT-ului 2017, pe o ploaie teribila, cand sticlutele avion-like de roze sau alb mergeau perfect cu grozavia inscenata de faimosul ucrainean la si mai faimosul Teatru Maghiar de Stat din Cluj.
Desi mai accesibil ca alte creatii ale regizorului, “Rosmersholm”-ul zholdakiano-ibsesian a divizat lumea teatrofililor chiar si dincolo de scandalul ce i-a insotit premiera. In mod bizar pentru un spectacol al super-teatrului clujean, biletele (ieftine!) n-au fost epuizate la unica reprezentatie din cadrul festivalului. Din cei prezenti, o mica parte a plecat pe parcusul primei ore a spectacolului.
Cei ramasi au intampinat aproape-miezul-noptii, care a coincis cu finalul piesei, cu aplauze in picioare si urale pentru formidabila Éva Imre, o Rebecca ce ne va bantui multa vreme de aici incolo. Nu ca pastorul lui Balázs Bodolai ar fi cu ceva inferior. Acel “Nu-mi mai e frica!!!” urlat trilingv, pret de mai mult de un minut, la finele primei parti (in timp ce un imens borcan alb, pravalit pe o scandura, ameninta integritatea corporala a spectatorilor din primul rand), merita un loc in antologia teatrului.
Zholdak a curatat textul norvegianului de toate trimiterile social-politice. Din sase personaje, au ramas patru. Plus fantoma Beatei (Tímea Jerovszky, alter-ego tulburator al Rebeccai, impresionanta in scena asaltului asupra usii ferecate).
Decorul celor doi Zholdak, Andryi si Daniel, ingaduie o capela, un lung hol de intrare, o camera de zi cu vedere la podul de pe care Beata a plonjat in moarte si multe, foarte multe reflectoare (relatia marilor regizori de teatru ai momentului cu luminile ar trebui sa fie subiectul unor teze de doctorat!).
Din inaltul nevazut, cad bolovani peste holul in care Rebecca se imbiba de sangele Beatei. Peste inaltul nevazut, se aude uruit de avioane decoland, desi textul e scris cand zborul era inca un vis. Doar ca in inaltul lui Zholdak nu e loc de vreo deitate. Peste statuetele din fata altarului, au fost coborat folii de plastic.
Ca in decorurile lui Octavian Neculai pentru “Ivanov”-ul cehovian al lui Andrei Serban de la Bulandra. Cehov cel invocat de Zholdak, explicit sub forma poantei livrarii laptelui din partea doctorului Astrov, implicit prin acea lungire a asteptarii cu care debuteaza spectacolul, prin acel strigat de eliberare ce insoteste “N-am fost fericiiiiit”-ul de aproape de final al pastorului.
Langa Cehov, Shakespeare. Rebecca asaza pe capul ei si al iubitului ei ne-iubit coroane macbeth-iene. Simbol al pacatelor ce-i unesc pe vecie. Presentiment al tragicului destin ingemanat ce-i asteapta.
Ingemanarea e, insa, fortata. Rebecca Évei Imre e o altfel de fiinta. Mult peste sau mult sub (mult altfel, pentru a cadea la pace!) pastor. Initial, il priveste ca pe o treapta spre propria devenire intr-o lume pe care o percepe ca fiind straina, rea, amenintand s-o striveaca. Apoi, il priveste cu ochii injectati de patima dragostei. Exista el si doar el. Dar, cand toate par a se aseza in directia dorita, cand sotia dispare din peisaj si barbatul ii ofera ei rolul titular, Rebecca refuza. Poate ca ar fi fost fericita, o vreme, alaturi de el (desi toate miscarile lor au fost dictate de ea, el jucand rolul acela de remorca ce condamna orice cuplu la esec), dar n-ar fi fost niciodata fericita nici o clipa in acea lume, in acel context.
Rebecca isi impinge rivala la moarte, e la originea tuturor gesturilor (inclusiv revolta anti-divinitate si asa-zisa eliberare de frici) a potentialului partener, scoate la iveala duhurile rele din Kroll (Gábor Viola joaca memorabil prabusirea omului in viciu!), calca, in general, pe toate cadavrele ivite in cale, dar marea ei batalie nu e cu oamenii, ci cu lumea lor, ca si cu Cel caruia acestia I se inchina. Privirea-i de pe urma adresata statuetei Fecioarei prinde chintesenta acestui spectacol inegal, atins, totusi, de geniu.
Da, femeia cu biografie arivista poate fi privita ca fiind prototipul raului-atoate-distrugator! Raul care pustieste bisericile, distruge traditiile, incalca tabuu-urile calca pe grumazul celor slabi. Dar aceeasi femeie developeaza minciuna conventiei conjugale, falsa pietate, frica de oglinda, goana de libertate. Unicul pacat ce uneste cei doi versanti: foamea de absolut. Fie el cu minus ori plus in fata.
Ambiguitatea ce insoteste semnul car precede infinitul e imensul merit al interpretarii Évei Imre si marele plus al unui “Rosmersholm” mult mai mult Zholdak-ian decat Ibsen-ian.
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
“Rosmersholm”
Text: Henrik Ibsen
Adaptare & Regie & Lumini: Andryi Zholdak
Scenografie: Andryi Zholdak & Daniel Zholdak
Costume: Daniel Zholdak
Muzica & Sound Design: Vladimir Klykov
Actori: Éva Imre, Balázs Bodolai
Gábor Viola, Tímea Jerovszky, Gizella Kicsid
