in Nottara

O scrisoare deschisa

Text publicat initial de LiterNet

Cu scuzele de rigoare, textul care urmeaza isi va dezvalui intelesul mai ales celor care au aplaudat deja extraordinarul spectacol „Vestul singuratic”, montat de Cristi Juncu la Nottara. Pe textul coplesitor al irlandezului Martin McDonagh, tradus incantator de Bogdan Budes, Juncu le ofera lui Florin Piersic Jr. (bucurandu-se de fiecare replica si de fiecare gest), Vlad Zamfirescu (dansand in ritm aiuritor pe ritmul comedie-drama-comedie-drama), Andi Vasluianu (tulburator si atasant, desi apasand o idee prea mult pe solutia bahica, cu precadere in marele monolog) si Ioanei Calota (entuziasmanta in scena lacului) sansa unor roluri cum nu multe au mai existat si vor mai exista in carierele lor. Cum de se poate rade atat de mult in ambianta celui mai nelinistitor spectacol din Bucurestiul clipei, e probabil marele secret al acestei piese pe care chiar se poate cladi the New Nottara

Atunci cand drumul fiecarei zile catre noapte e musai sa fie udat, stropit, inecat in fabuloase portii de whisky

Atunci cand pustoaicele ce formeaza o prapadita de echipa de fotbal isi inving adversarele prin dezmembrare fizica si grabnica expediere de pe terenul de joc pe masa de operatie

Atunci cand elevele de liceu fac un ban vanzand alcool din poarta in poarta si transforma in porno-poanta orice posibila aluzie la propriul (eventual) erotism

Atunci cand barbatii trecuti de 30 de ani (virgini ori ba, putin importa!) isi definesc sexualitatea exclusiv in raport cu fantasmogerice experiente romantice traite pe vremea liceului

Atunci cand cea mai mica urma de feminitate e de cautat pesemne in trecut, caci prezentul isi rade pana si de un nume precum Maria, preferand sa aglutineze femeile sub denumirea generica de Girleen

Atunci cand doi frati fara de mama isi ucid tatal pe motiv de freza si isi marcheaza teritoriul crimei cu initiala victoriei pe motiv de omertà

Atunci cand criminalii umbla liberi pe strazi, sub ochii netulburati ai comunitatii

Atunci cand pentru oricate crime exista inca speranta izbavirii pacatelor, in timp ce pentru o singura sinucidere iadul e unica destinatie posibila

Atunci cand copilaria a doi frati e doar epoca ce marcheaza inceputul unui infinit sir de fapte menit sa duca la dezintegrare reciproca

Atunci cand suprema dovada de curaj devine capacitatea de a nu rari pasii cuprinsi de apa lacului ce iti inghite treptat nenorocul de a te fi nascut

Atunci cand substantivele nu mai au plural, adjectivele nu mai au gen, pronumele nu mai au prepozitii, adverbele nu mai au reguli, cuvintele nu mai au sens („Bah, sa fie clar, astea e a mele! Tu mananci decat chipse care le cumperi cu banii tai, ce pula meu!”)

Atunci cand statuetele tin loc de zei si caldura ochiului de aragaz inlocuieste capruiul retinei vii

Atunci cand inmormantarile sunt sanse sigure de piscot (patee, in dialect rural), rupand astfel monotonia hranei ce altfel nu vine decat la punga (nu, aragazul nu e de folos aici; el gateste doar cina tainei de pe urma a idolilor de plastic)

Atunci cand frumusetea traieste cat un ciob dintr-o sonata de pian zapata pe un radio prafuit, iara iubirea tasneste, ca de la adolescenta la preot, cand deja e prea tarziu si cu totul inutil,

Atunci cand cruzimea fata de aproapele devine regula jocului si orice incercare de a opri auto-genocidul sfarseste in aburi de alcool indoit cu apa ori cu pipi

Atunci cand impotenta binelui e marele motiv de mistocareala la curtea lui Rau-Imparat

Atunci, in miezul acelei omeniri fara de oameni, se cade sa iti bagi mainile in oala ei de viata si sa urli de durere ca si cum ar mai exista pe lumea asta o fiinta, macar o singura fiinta, in posesia propriei sale perechi de urechi. Si sa scrii, cu ultima bruma de energie topita intr-un graunte de bunatate, testament fresh pentru un (iluzoriu) nou inceput. Hai, curaj si Guiness, parinte!

„Vestul singuratic”
de Martin McDonagh
Traducere: Bogdan Budes
Regie: Cristi Juncu
Scenografie: Carmencita Brojboiu
Actori: Florin Piersic Jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calota / Corina Dragomir

Write a Comment

Comment