in Green Hours

Oamenii de varsta mea

Text publicat in premiera de LiterNet

„Oamenii care le fac sunt sinceri. Sinceri cu ei insisi, sinceri unii cu ceilalti, sinceri cu publicul”. Cam asa a raspuns candva Andi Vasluianu intrebarii „Tu cum iti explici formidabila explozie pe care a adus-o in cinema-ul romanesc Noul Val?”. Incepand de la acest raspuns, asociez durerea de stomac si mintea in alerta cu sinceritatea. Pare ca in arta cine te izbeste, adevar din el/ea graieste.

In textele proaspete ale teatrului romanesc, pumnii, cati au fost, au lovit mai degraba haotic. Multe piese pe teme sociale, propunandu-si prea multe si prea inalte, irosindu-se adesea in generalitati, sloganuri si aratari cu degetul inspre „sistem”. Cateva spectacole intime, calde, bune de pus pe ranile cunoscute, lipsite de curajul de a te izbi in unghiurile moarte ale constiintei. Ce reuseste, totusi, sa ajunga in adancuri cedeaza, prea adesea, spectaculosului facil: constiinte negre, eterne puseuri suicidare, viitor zidit in neant

„Alearga”, adaptarea Silviei Calin si a Nicoletei Lefter dupa romanul Ana-Mariei Sandu, respira normalitate. Un om adevarat, in carne, oase si pantofi(-sport), fatza cu sine. Deci, cu noi. Intamplator, omul e de sex feminin, undeva intre 30 si 35 de ani, singur. Povestea nu se revendica insa nici din tabara feminista, nici din clubul insinguratilor. In general, e departe de orice gashca, fie ea ideologizata sau nu. In spatele textului literar, al montarii teatrale si al actoriei, e usor de ghicit ca se afla trei oameni inteligenti, ironici, maturi. Oleaca tristi, vag melancolici, ponderat visatori. Silvia, Nicoleta, Ana-Maria.

Pe rand, jogging-ul, cuplul, corpul, bio-alimentatia, singuratatea, sinuciderea, ipostaza de mama, de iubita, de fiica, isi capata fiecare portia de satira si de mangaiere. Sunt si nu sunt solutii. Singuratatea e un atribut, nu o destinatie. Cuplul, o versiune a vietii, nu imperativul absolut. Fuga de oameni, o realitate a clipei, nu un blestem al destinului. Apropierea de propria-ti carcasa de carne in raspar cu departarea in propriu-i schelet de emotii, o ne-definitiva greseala de moment.

Singuri in garsoniere sau in cupluri, oamenii despre care vorbeste spectacolul de la Green (la 12 ani dupa „Sex, drugs and rock’n’roll”-ul lui Piersic jr. si Bogosian, Calin, Lefter si Sandu propun un deloc inferior „Solitude, brains and run’n’roll”) ne sunt de o infioratoare familiaritate. Deloc dispusi sa cedeze modelor, fie ele arhaic-reloaded (familia inainte de toate) ori post-modern-uploaded (individul bio-eco in razboi virtual cu restul lumii), ei sa incapataneaza sa-si caute propriile solutii-drum, chiar daca sunt pe  deplin constienti ca s-ar putea alege doar cu cautarea.

„Doar”, in masura in care cautarea e putin lucru. „Doar”, in masura in care, in alte timpuri si in alte lumi, a fost cumva altfel. „Doar”, in masura in care retete de a trai si de a fi fericit exista si altundeva decat in naivitatea noastra lenesa, flamanda de certitudini.

„Alearga” inseamna, in primul rand, Nicoleta Lefter, genul acela de actrita care face din teatru o intamplare de ne-tradus intr-un alt limbaj. Esti in sala cu ea, langa ea, privind, ascultand, gandind la, cu, ca ea sau nu esti deloc.

Desi singura, Lefter nu e singura. Ea exista datorita si prin vorbe si muzici, de gesturi si atingeri, lumini frontale si ambientale, coregrafie, scenografie, regie, dramaturgie. Impreuna formeaza „Alearga”, produs cultural premium chitit sa ridice nivelul de raportare la sine atat al artistului, cat si spectatorului.

Nu stiu daca la acest gen de rezultat se ajunge pe baza de talent, inteligenta, munca ori sinceritate. O fi vorba un mix din toate patru, ori fi si alte ingrediente misterioase la mijloc. Ce e cert e ca de mult fragilitatea n-a emanat mai multa maturitate blanda, singuratatea mai multa caldura mironica si teribilele necunoscute din ecuatia adevarului vietii mai multa candoare (ei, bine, da!) ca in spectacolul de la Green. Miroase a Nou Val?

Green Hours
„Alearga”
Adaptare dupa romanul omonim al Ana-Mariei Sandu
Concept & regie & coregrafie & scenografie: Silvia Calin
Visuals: Black Horse Mansion
Actor: Nicoleta Lefter

alearga-300x169

Write a Comment

Comment