Articol publicat in premiera de LiterNet
“Procesul caprei cu un ied”. De Radu Iacoban. La Metropolis. Dupa “Capra cu trei iezi”. De Ion Creanga. La ora de romana.
Prima oara cand am dat cu ochii de titlul piesei lui Iacoban, ultimul cuvant era scris cu majuscule si, in loc IED, am citit IAD. Si m-am gandit instantaneu la Caragiu si la I.A.D.: “Am uitat sa va spun ca unui tartor batran de la I.A.D. i s-au aprins calcaiele dupa un dracusor de fata. A gonit-o din casa pe tartorita lui si s-a mutat cu diavolita. Intr-o zi, cand s-a intors pe neasteptate de la bai, de la… Pucioasa, a deschis usa si-a vazut pe dracul gol. Gol. A vrut sa dea buzna, dar n-a putut sa intre pe usa din cauza coarnelor. Eh, sa mai zici ca nu e dracul chiar atat de negru. Ei, sigur ca nu e negru, e blond!”.
M-am trezit din reverie si am recitit, de data asta corect. Ied, nu Iad. Ce treaba sa aiba iedul cu iadul? Sau are? Premiera de la Metropolis zice ca are. Ca e cam “din echipa adversa” (tot Caragiu dixit!) povestea asta in care se ucide in stanga si in dreapta, se cultiva razbunarea, e loc de multa cruzime. Pe de alta parte, Iacoban si trupa lui de colaboratori constanti nu prea sunt politically correct si nici adeptii unei morale limpezi, varate cu polonicul pe gatul spectatorilor (sunt doar geniali, vezi nu doar actorii, dar si scenografia, luminile si proiectiile din piesa de fata!). De aceea e atat de viu, de shmart si de provocator teatrul lor. De aceea iti tot vine sa revii, sa re-interoghezi, sa re-gandesti.
Sa nu devenim, insa, prea oficiali. L’humour obligé! Umorul de care mustesteste spectacolul acesta. Mai intai, umorul cel exploziv, cel in numele caruia iezii iresponsabili / magistratii pledanti, Conrad Mericoffer si Catalin Babliuc, fac risipa in monoloage hohotitoare, in timp ce junele supra-dotat, Dan Radulescu, contra-puncteaza prin replici supra-haioase. Apoi, umorul ceva mai discret, dar si mai profund, al ironiei cu nuante noir la adresa plodului-sablon al familiei romane, penduland extremist intre olimpicul cu nuante autiste si pramatia cu nuante tembel-interlope. In fine, umorul de a treia instanta, cel mai trist si nelinistitor dintre toate, cel al medicilor / adultilor Rodica Lazar si Alexandru Potocean, cei care incearca, fara succes, sa experimenteze metode felurite de a evita crestea copiilor viitorului pe baza snoavelor si metehnelor trecutului.
Demersul lor, in care copiii sunt un soi de personaje de “Westworld“, risca sa sfarseasca prost. Personajele lumii pe care o traim nu pare ca sunt capabile sa iasa din logica justiara a lui “dinte pentru dinte”. Iar creatorii aceleiasi lumi nu pare ca sunt capabili sa propuna o noua paradigma. Iacoban nu e politically correct, prin urmare amorul cel roz si pufos nu vine sa inlocuiasca, prompt si mantuitor, omorul nostru cele de toate zilele. Potocean isi spune micul monolog de final despre dragoste in cheie ironica. Cand in locul omorului nu e loc de amor, singura speranta ramane umorul.
Metropolis – Sala Amfiteatru
“Procesul caprei cu un ied”
Text & Regie: Radu Iacoban
(Mult) dupa o poveste de Ion Creanga
Scenografie: Mihaela Ularu
Video: Tudor Prodan
Lumini: Bogdan Gheorghiu
Actori: Conrad Mericoffer / Alexandru Potocean, Catalin Babliuc / Lucian Iftime
Dan Radulescu / Letitia Vladescu,
Alexandru Potocean / Marian Ralea, Rodica Lazar / Ana Ularu
