Articol publicat in premiera de LiterNet
Liliom moare. Liliom ajunge dincolo. Se asaza la coada. Afla ce e de facut. Primeste invoire sa revina pe pamant. O zi. O data. Pentru a indrepta. Ce se mai poate indrepta dupa o viata ratata. Si Liliom rateaza iar.
Ii pare rau? Ii pare bine? Nu-i pasa? I-a pasat cat a fost in viata? De ce i-ar pasa cat e in moarte? Zeii nu-l lasa, insa, cu una, cu doua. Ii promit o noua calatorie pe Pamant. Peste cativa ani. Ani din viata fiicei, a sotiei si a celeilalte femei care l-a iubit. Din viata prietenilor care i-au fost sau nu alaturi. Din viata humanoizilor care l-au insotit, cand si cand, pentru a-l parasi mai mereu.
Liliom nu mai vrea sa fie. Nici in viata, nici in moarte. Vi-l amintiti pe Ivanov? Tot doua femei, tot non-sensul existentei, tot gustul mortii cu aroma de absurd. “Car(o)usel” face un pas mai departe. Impinge nimicul dincolo de moarte. Cu absurdul pe moarte calcand. Nici macar sinuciderea nu mai e solutia pe care Cehov o spera candva.
Oh, nu, copilul lui Liliom nu schimba angoasa problemei. Post-modernitatea oferita de Andrei Serban nu se confunda cu ce e de vazut pe plaiurile patriei. Adultul nu se preda copilului, copilul nu ii da sens adultului. Pe strada, parintii nu-si mai vaccineaza copiii. Pe scena, Serban ne arata ca boala adultilor, spleen-ul lor malign e peste puterile oricarui vaccin vreodata inventat.
Criza omului, criza zeilor. Ridicoli, naivi, demodati, defazati, de-deificati in “Omul cel bun”, ei vireaza inspre contopism in “Car(o)usel”.
In “Trilogia antica” de la TNB, hohotele se pravaleau din cerul zeilor atotputernici peste capetele tragicei specii umane. La 25 de ani distanta, in Trilogia post-modern de la Bulandra (“Ivanov” – “Omul cel bun din Seciuan” – “Car(o)usel”), hohotele pleaca din piepturile indivizilor ce formau candva o specie inspre cerul gol si viitorul vid. Atunci, era loc de incantatii in limbi regasite. Acum, e totul un imens circ, colectie de masti dintr-o depozit de sensuri pierdute.
In spatiile desenate de Octavian Neculai (formidabila seria “Ivanov” – “Conversatie dupa inmormantare” – “Rata salbatica” – “Carousel”!), sonorizate de Raul Kusak (inca mai bun ca in “Omul ce bun din Seciuan”!) si luminate de duo “best-of”-ul Ducu – Serban, povestea lui Liliom ne trage intr-o lume din ale carei buzunare cu greu ne vom redescoperi drumul spre realitate. Caci ce mai ramane in picioare din realul existentelor noastre cand toate marile mituri sunt ridiculizate si vandute la talciocul iluziilor spulberate?
La toamna, “Car(o)usel” va fi gata. Teatrul dupa film, filmul din teatru, relatiile dintre actori, scenele mai moi, inegala repartizare a replicilor cantate printre cele vorbite, micile scapari de ritm, cu toatele vor fi perfectionate. La toamna, Andrei Serban, cel care spunea candva ca visul sau este ca semnatura sa regizorala sa nu fie recunoscuta de nimeni niciodata, isi va fi incalcat promisiunea.
Caci trei spectacole ale sale din repertoriul curent al Bulandrei sunt tot ce poate fi mai personal in teatrul romanesc al clipei. Nu Alexandra Fasola, poate cel mai placut timbru si printre cele mai inteligente actrite din teatrul romanesc, nu Vlad Ivanov, super-star-ul scenei 2015, nu universul sonor sau cel vizual, nu asemanarile de text si situatie, ci omul Andrei Serban, nelinistea sa devastatoare, forta sa artistica dezlantuita impotriva inertiei din noi, acestea formeaza firul ce uneste Trilogia cea noua.
Pesemne ca privind-o ca pe un tot unitar, lasandu-ne purtati, scosi din noi si reinventati, vom descoperi undeva, intr-un locsor improbabil, urma ce ne va redeschide drumul spre omul cel bun din fiecare din noi.
“Car(o)usel”
Dupa piesa “Liliom” a lui Ferenc Molnar si filmul omonim al lui Fritz Lang
Adaptare: Andrei Serban & Daniela Dima
Regie: Andrei Serban
Scenografie: Octavian Neculai
Costume: Lia Mantoc
Muzichie: Raul Kusak
Coregrafie: Arcadie Rusu
Light Design: Andrei Serban & Alexandru Darie
Actori: Vlad Ivanov, Alexandra Fasola, Ana Ularu,
Rodica Lazar, Maria Obretin, , Catalin Babliuc, Radu Iacoban
Silvana Negrutiu, Ana Covalciuc