in Compania BLA, Green Hours

Operele cvasi-complete ale lui PK ShTFn

Text publicat in premiera de LiterNet

4 decembrie 2017. 20 de oameni in Green Hours. Pentru  Invent/(-)ar [PK]. La 20 de ani de Teatrul Luni. Si aproape 20 de ani de dramaturgie by Peca (PK) Stefan. Peca e in sala. Ca autor. Ca regizor. Ca actor. Langa Laurentiu Banescu. Ca actor.

Un fel de actori mai sunt si vreo 20 de pahare de plastic & hartie, de diferite dimensiuni si culori. Plus parte dintre cei 20 de spectatori (Rozana si Voicu, asezati de o parte si de alta a barului, nu se pun la numaratoare). Dintre ceilalti spectatori, se aleg manuitorii de lumini (doua veioze negre, subtiri, asezate simetric fata de masuta pe care vor urca paharele) si creatorii de sunet (voci si palme). De reflectoare se vor ocupa, pe rand, Peca si Laurentiu, Laurentiu si Peca („Nu, Voicu, tu sa nu te bagi, lasa-ne pe noi, da?”).

Primul spectator-actor e rugat sa extraga una dintre cele 20 de carcase de casete video. Pe fiecare e lipit titlul uneia dintre piesele PK-ene (sau PK-esti?). 20 din vreo 50 cate contine portofoliul dramaturgului ale carui inceputuri (dar si prezenturi) se leaga de Green. Spectatorul citeste inscriptia, Banescu si Peca se executa.

Unul citeste rezumatul textului, celalalt il interpreteaza asezat la masuta. Pe baza de pahare (de plastic & hartie) si de mimica (proprie). Uneori, mai baga o mormaiala. Luministii lumineaza. Sunetistii sunetesc. In 5-7-8-10 minute se re-joaca un intreg spectacol. Se re-creeaza. Re-inventeaza. Apoi alt spectator extrage alta caseta si tot asa, vreme de o ora, o ora si ceva. Ce ramane ne-extras e parcurs de cei doi pe repede inainte. Apoi, finalul.

O reprezentatie unica. Adica, irepetabila. Data viitoare vor fi alti spectatori, alte extrageri, alte lumini, alte sunete. Locul comun conform caruia nici o reprezentatie a unui spectacol de teatru nu seamana cu alta isi pierde, in cazul Invent/(-)ar [PK], statutul de prejudecata.

Conceptul lui Peca prinde la unii spectatori, dupa cum pe altii ii lasa reci. Pe primii, ii fascineaza alura de santier a intamplarii, ii bucura propria participare, cat de mica, la desfasurarea evenimentelor si ii zgandara placut senzatia ca aproape nimic nu e pre-stabilit, ca totul e (inca) cu putinta. Pe ceilalti, pesemne ca tocmai senzatia de aproximativ, de nepregatit ii tine departe.

In plus, nu e chiar usor de intrat in conventia dramaturgiei lui Peca. In anul fascinant-dementei reveniri a Twin Peaks-ului, textele sale suna mai Lynch-ian ca niciodata. Nimic nu e improbabil in scrisul acestui om. De aici rostul de deruta, confuzie, respingere. Dar si cand te prinde!

O vorba despre Green. La 20 de Teatrul Luni, spatiul are inca nevoie de un plus incredere pentru a reveni acolo unde puncte-puncte (fiecare dintre noi are propria lui versiune de omagiu). Pluteste inca in aer o temere cu vag aer de resemnare, o racoare care ameninta sa se transforme in frig.

E, insa, tot acolo, co-existand cu incertitudinile privind viitorul, un duh bun ce vine, poate, din trecut, ori, poate, din alta parte. Un fel de stare de gratie asezata in chip de paradox frumos pe drumul nostru, al celor care folosim ratiunea pentru a ne defrisa drumul prin viata.

Teatrul Luni de la Green Hours &
Compania BLA
Invent/(-)ar [PK]
Tex & Regie: Peca Stefan
Scenografie: Amandine Banescu
Actori: Laurentiu Banescu, Peca Stefan

 

Write a Comment

Comment