in Ecrane

Orbitor

B-IFF 2014
Text aparut initial pe LiterNet

Sarah Polley a debutat in regia de lung-metraj in 2006, cu „Away from her”, o minunata poveste (de Alice Munro!) despre un adio prelung spus vietii pe acorduri de Alzheimer. Personajul central al bolii si al filmului era jucat de o Julie Christie a carei eleganta discreta se potrivea perfect cu tonul rafinat si emotionant al naratiunii.

La putina vreme dupa succesul debutului (dubla nominalizare la Oscar 2008 – actrita in rol principal si scenariu adaptat), Polley a inceput munca, ce avea sa dureze 5 ani, la „Stories We Tell”, filmul la granita dintre documentar si fictiune care spune povestea propriei sale familii. Montand zeci de ore de interviu cu tatal sau, cu cei 4 frati si cu alti prieteni, Polley produce o intamplare cinematografica captivanta, plina de umor, de surprize si de sensiblitate, intesata de dileme, de impasuri si de iesiri luminoase. Peste multiplele fire narative ce leaga perspectivele protagonistilor despre trecutul comun, regizoarea suprapune interogatii ce privesc strict arta cinematografica (de ce facem film? cum putem obtine adevarul prin film? montajul distruge sansele de a reprezenta adevarul sau le multiplica? se poate obtine obiectivitatea in arta? cat e fictiune intr-un documentar?) sau au raza mult mai larga de actiune (ce e memoria? exista un singur trecut / un singur adevar? ce anume naste afectiunea intre doi oameni? cand moare dragostea si cand reinvie?).

Si tot acest joc de intrebari ce nasc alte intrebari se desfasoara pe fundalul unei investigatii cvasi-detectivistice prin care Polley incearca sa afle, de fapt, cine a fost mama ei, cea care a nascut-o la 42 de ani, pentru a muri la 53 de ani si care a lasat in urma un nesfarsit sir de regrete si o consistenta portie de enigme. Pe drumul starnit de propriile amintiri si curiozitati, creatoarea filmului intalneste cararile pornite din memoria celorlalte personaje. Iar acest paienjenis de vorbe, zambete si lacrimi, pe care Polley il ilustreaza atat cu imagini din arhiva personala a familiei, cat si fragmente de fictiune in care varstele tinere ale personajelor sunt interpretate de actori, ca un imens cocon, personajul mamei, fluturele ale carui aripi au pus totul in miscare.

De profesie actrita, Diane Polley a trecut prin doua casatorii si alte cateva iubiri mai mult sau mai putin pasagere. A ramas imaginea unui om nespus de frumos, tumultuos si liber, infometat de prim-plan si de afectiune, capabil de plan secund si de decizii cerebrale, gresind tot ce era de gresit si iubind tot ce era de iubit. Tipul acela de om pentru care viata s-a inventat.

Iar „Stories We Tell” e genul de film la finalul caruia inima iti bubuie, creierul iti fierbe, sangele ia amenda de viteza si strazile orasului pe care mergi zambind dupa ce l-ai vazut ti se par cele mai frumoase din lume. Sarah i-a oferit lui Diane un pic de nemurire si noua tuturor un dor orbitor de a trai.

„Stories We Tell”
Canada 2012
Regie: Sarah Polley
Scenariu: Sarah Polley, Michael Polley
Actori: Familia Polley & friends

Write a Comment

Comment