in TNB

Pai, despre ce fel de teatru vorbim noi aici, domnule?

Text publicat in premiera de LiterNet

Ce e de facut cand o piesa regizata de Alexandru Dabija (fie ea „Recviem”, cea mai recenta premiera a TNB) reuseste sa plictiseasca in asemenea hal (primele 45 de minute), apoi sa irite intr-un crescendo atat de amenintator, incat singurul gand care ajunge sa te viziteze sa fie un soi de caznit-scrasnita rugaciune: „Da, Doamne, sa se termine mai repede, sa fug cat mai departe, sa uit ca Dabija poate gira o asemenea intamplare!”?

Ce e de facut cand un text scris de un dramaturg de calibrul lui Matei Visniec se remarca mai intai prin obsesive repetitii, presarate cu glumite si aluzii de scoala generala, pentru a vira apoi intr-un vast teritoriu al incoerentei in care orice e posibil pentru ca nimic nu mai pare sa aiba vreun sens?

Ce e de facut cand acelasi domn Visniec, de pilda, asimileaza ideii de razboi exclusiv odioasa troica urss-ista Lenin-Stalin-Trotki, ignorand cu drag si spor nu doar ceilalti exponenti ai comunismului ori ai celorlalte demente totalitariste, dar si faptul ca recursul la razboi nu e deloc apanajul exclusiv al regimurilor dictatoriale, deceniile de pe urma aducand in prim-plan noi si noi bucati de ideologie care, in plina democratie, valideaza solutia belica?

Ce e de facut cand cuplul Dabija – Visniec propune intru grabnica hlizire a publicului scene de o vulgaritate amintind de anii de glorie televizuala ai Vacantei Mari, cand exhibarea unor penisuri de plastic ar fi asigurat puncte bune de audienta?

Ce e de facut cand iti e practic imposibil sa identifici ce anume scena, moment, gest a lucrat, in calitate de coregraf al productiei, Florin Fieroiu?

Ce e de facut cand insesi cantecele Adei Milea, altfel singurul ingredient comestibil al unui produs (non)-artistic profund indigest, au scanteie cat un aragaz de bloc in matineele ultimilor ani de comunism romanesc?

Ce e de facut cand scenografia, generoasa si aparent ofertanta, se dovedeste a fi nimic mai mult decat o colectie de cartoane care dispar dupa o logica misterioasa? Bonus: Nu va suparati, unde, cand, cum e folosit spatiul gol ce se casca, de la bun (ma rog, vorba vine) inceput pana la final, deasupra si indaratul amintelor elemente de decor?

Ce e de facut cand actori faini, precum Gavril Patru si Ioan Andrei Ionescu, recita textul cu convingerea, emotia si nuantele de care ar fi in stare orice amator cu buna tinere de minte?

Ce e de facut cand, excedat de recursul kitschos la musulmanii cei sinucigasi al caror unic tel e, desigur, intalnirea post-mortem a celor 70 si de virgine, gandul mi-a zburat in picaj crancen catre defilarea inept-sablonard-xenofoba a felurite nationalitati, imaginata de distinsul domn regizor Dan Puric in sinistrul „Insir’te margarite!”?

Cum, in ce fel, de ce au ajuns numele Dabija si Puric colege de fraza?

„Recviem”
de Matei Visniec
Regie: Alexandru Dabija
Scenografie: Irina Moscu
Cantece: Ada Milea
Coregrafie: Florin Fieroiu
Actori: Marius Rizea, Gavril Patru, Ioan Andrei Ionescu, Mihai Calota,
Lucian Iftime, Afrodita Androne, Cristian Bota, Mihai Muntenita

Recviem

Write a Comment

Comment