in Xtra

Parfumul viitorului

Textul care urmeaza e produs de o experienta in miezul careia s-a intamplat sa ma gasesc in lunile din urma. Una dintre acele experiente care vin sa dea sens in mod miraculos entuziasmului misterios de care se intampla uneori sa ma simt invaluit atunci cand purced intr-o anume directie a existentei mele.

Din 2008 incoace, in fiecare al doilea semestru al anului universitar, prestez ca dom’ profesor la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei din Politehnica bucuresteana. Mereu la anul 2, mereu la seminarul materiei Circuite Integrate Digitale (CID), mereu la seriile D si G. Prima cu predare in romana (4 grupe), a doua cu predare in engleza (1 grupa). 7 seminarii identice (difera doar limba de predare.), de cate 2 ore, intinse pe durata celor 14 saptamani ale semestrului de primavara.

Regula instituita de titularul disciplinei, adica de omul care tine cursul si care a scris si seminarul, este ca nota fiecarui student sa se calculeze dupa urmatorul algoritm:

  • 30 de puncte lucrarea 1 de la seminar (se sustine dupa primele 4 seminarii),
  • 30 de puncte lucrarea 2 de la seminar (se sustine dupa ultimele 3 seminarii, dar inainte de sesiune),
  • 20 de puncte un test grila
  • 20 de puncte un examen scris (ambele se sustin in aceeasi zi, in sesiune)

In total, 100 de puncte, corespunzand notei 10. Pana anul trecut, a existat o regula suplimentara: un student se declara promovat (nota 5 in carnet) daca primea un punctaj de minimum 8 din 20 la testul grila. Cu alte cuvinte, degeaba lua cineva 60 de puncte la lucrarile de seminar si doar 7 la grila. Tot pica materia. In schimb, cineva care ignora complet seminarul, dar bifa 8 din 20 la grila lua nota 5. Regula, veti spune, alandala, dar care pornea de la dorinta de a face cat mai multi studenti sa ia mult-visatul 5. E drept, merita amintit ca sunt sanse foarte mici ca cineva care nu calca pe la seminar sa ia acel 8 la grila.

Din acest an universitar, regula de mai sus a fost insotita de o alta. 8 la grila nu mai suficient pentru a primi nota 5. Trebuie si minimum 20 din 60 la lucrarile de seminar.

Rezumand, un student stia la inceputul semestrul II ca, pentru a promova materia CID, are nevoie de 8 din 20 la grila din sesiunea din iunie si de 20 din 60 la cele 2 lucrari de seminar (programate in cursul semestrului, in aprilie si mai). Daca voia mai mult de 5, studentul trebuia sa acumuleze, conform algoritmului descris mai sus, un punctaj mai mare de 55 de puncte pentru 6, mai mare de 65 pentru 7, etc.

Semestrul tocmai s-a incheiat. Sesiunea e in plina desfasurare, examenul de CID urmeaza peste cateva zile. Seminarul insa, cu tot cu lucrarile aferente, s-a incheiat. Am avut, la deja clasicele serii D si G, fix 100 de studenti. Din acestia, 5 nu au atins pragul de 20 de puncte, prin urmare au picat deja materia. Ce s-a intamplat, insa, cu restul?

La prima lucrare, care a avut loc in aprilie, 56 din 100 (56%) de studenti au acumulat mai mult de 20 de puncte. Prin urmare, din punct de vedere al seminarului, se puteau declara promovati. Mai ramanea ca in sesiune sa primeasca macar 8 la grila si bifau 5-ul. In caz ca asta le era obiectivul.

Marturisesc ca am intrat cu inima stransa in sala la seminarul de dupa prima lucrare. Ma gandeam ca, odata ce isi vazusera sacii in caruta, studentii vor ignora seminariile ramase pana la finalul semestrului. Sala, insa, era destul de plina. Privind acum prezenta (care, atentie, e facultativa, un student poate sa isi ia punctajul maxim la seminar doar din lucrari, fara sa calce pe la vreo sedinta de seminar), realizez ca, de fapt, prezenta n-a scazut defel in partea a doua a semestrului.

OK, mi-am zis, poate ca isi doresc sa prinda oarece informatie de folos la grila si la examenul final. Sigur n-o sa traga la Lucrarea 2 de seminar, doar asta nu le foloseste in perspectiva 5-ului final. Si a venit Lucrarea 2. Redau cifrele:

Din cei 56 de studenti care luasera minimum 20 de puncte de la prima lucrare, 46 (adica 82%) s-au prezentat si la Lucrarea 2, 40 (71%) dintre ei luand punctaje de minimum 15 puncte. Am impus ca prag de referinta limita de 15 puncte pentru ca Lucrarea 2 e mai dificila decat Lucrarea 1 si pentru ca pentru a acumula 15 puncte e nevoie sa te pregatesti serios.

Merita spus cum se desfasoara lucrarile de seminar. Fiecare dureaza 50 de minute, iar subiectele sunt pur individuale. Nici sa poata, studentii n-au ce copia. Ceea ce fac cei mai multi dintre ei este sa scrie non-stop. Subiectele respecta intocmai cele facute in seminar, dar sunt suficient de multe pentru ca timpul sa le fie studentilor principalul inamic.

Asadar si prin urmare, 71% dintre studentii deja promovati dupa Lucrarea 1 nu s-au multumit cu atat. Au invatat, au incercat si au reusit sa isi mareasca semnificativ punctajul initial. Sa treaca dincolo de nota 5.

Ei reprezinta 40% din totalul studentilor inscrisi in seriile D si G ale anului II zi din cadrul unei facultati a Politehnici bucurestene. Ei sunt parte din prima generatie cu rezultate dezastruoase la BAC (2011). Ei formeaza un esantion reprezentativ pentru facultatea de Electronica din Politehnica bucuresteana, din moment ce componenta seriilor se stabileste aleator. Ba, indraznesc sa spun, ca sunt destul de reprezentativi pentru cam toti studenti unei facultati de stat din Romania momentului. Cine sunt, de fapt, ei?

In primul rand, cine si cum nu sunt ei. Nu sunt tampiti si nu sunt lenesi. Nu sunt neseriosi si nu sunt dezinteresati ab-initio. Nu sunt in nici fel mai slabi decat generatiile trecute. Am absolvit fix aceeasi facultate in 2002. Studentii de care fac vorbire sunt cu 15 ani mai mici ca mine. In nici o secunda nu mi-au dat senzatia ca ar pricepe lucrurile mai greu decat generatia mea sau ca ar face mai greu fata unui examen serios. Din contra, as putea zice.

De ce au ei nevoie? De stimularea interesului. De mobilizare. De sens. Vor sa inteleaga de ce trebuie sa faca ceva. Care e rostul pentru care invata un anume concept, o anume teorema, o anume metoda.

Iar cand s-au convins ca e cazul sa invete, au nevoie de logica in prezentare. De pasi simpli si clari. Pot sa fie oricat de multi pasi, se poate ajunge la constructii complexe si relativ abstracte, cu conditia ca edificiul gandirii, ca firul prezentarii sa fie logice.

Au, apoi, nevoie de interactiune. Vor sa fie intrebati ce si cum cred ca va urma in prezentarea de la tabla, ce si cum e gresit sau poate fi gresit intr-o anumita dezvoltare, au nevoie sa simta ca sunt co-partasi la ceea ce se intampla in sala de seminar (sau de curs, sau de laborator).

Evident, au nevoie de recunoastere. Sa li se spuna daca au raspuns bine sau daca au rezolvat bine subiectele de la lucrare. Au nevoie sa fie serios si just evaluati, laudati ori criticati cu argumente.

Cam asa i-am citit eu in cele 3 luni in care am interactionat 100 dintre ei. Cam asa ii arata si cifrele de mai sus.

Cum va arata viitorul desenat de ei? Vom reusi noi, cei cu o generatie, doua, trei mai mari sa le tinem interesul viu? Dupa ce vor deveni absolventi, vor reusi ei sa isi auto-alimenteze pofta pentru meserie, pentru cunoastere, pentru viata? Iar pana atunci, pana la acel moment, nu ne e oare menire principala, fie noi profesori, parinti ori simpli prieteni-adulti, sa le starnim lor pasiunile, dorintele, focurile interioare?

Pentru mine, aici si acum, viitorul are aroma de D&G. 40% esenta tare.

Write a Comment

Comment

  1. Foarte interesant articolul, si foarte interesant sa citestc si despre parerea „taberei adverse” cand vine vorba de Facultatea de Electronica. Si cand spun de tabara adversa, ma gandesc la cei din spatele catedrei. De multe ori m-am intrebat ce simt ei. Pentru ca ce simtim noi, studentii, stiu deja mult prea bine. Si cam toti simtim acelasi lucru – si nu e ceva bun.
    Dar ceea ce nu inteleg eu, este de ce la o materie intitulata Circuite Integrate Digitale, nota se ia doar pe teorie (seminar, grila si examen scris). Nu cumva simti ca ai invatat ceva abia atunci cand ai invatat si aplicabilitatea practica a teoriei?
    Si din pacate, cam asta e tiparul. Dupa 4 ani de studii de licenta + 2 de master, nu ma pot numi nici pe departe Inginer Electronist. Tot ceea ce am acumulat este o particica din teoria electronicii de acum 50 de ani, putina programare si ceva Fizica si Matematici.

    • Irina, am cateva nuante la cele scrise de tine.
      Daca studentii simt acelasi lucru si acel lucru nu e bun, atunci studentii ar trebui sa se faca auziti. Civilizat, decent, dar ferm, apasat si consistent. Si nu o data, ci de multe ori. De cate ori e nevoie pana se schimba lucrurile in sensul dorit de ei sau pana se conving ca poate o parte dintre cele dorite de ei nu sunt OK.
      Materia descrisa mai sus, CID, nu are componenta la laborator. Exista insa, in acelasi semestru, o alta materie, CE (Circuite Electronice), care contine exclusiv laboratoarele de CID (Verilog) si de Dispozitive Electronice (Spice). Aceste doua laboratoare reunite dau o nota care se trece in carnet. Deci, in loc sa existe doua materii mari, CID si CEF, care sa aiba si componenta de laborator, exista trei materii: CID si CEF cu componenta teoretica, CE cu componenta exclusiv practica.

      Ca nota generala, e perfect adevarat ca Electronica e o facultate mult prea teoretica. Si aici insa exista doua nuante fata de ce spui tu. Pe de o parte, nu e adevarat, decat in cazuri izolate, ca teoria predata e cea de acum 50 de ani. Pe de alta parte, exista si parte de practica (vezi CISCO, Verilog, Spice, si alte cateva), doar ca mai putin consistenta decat ar trebui sa fie.

      Ca nota generala, nu cred ca trebuie sa fugim de teorie, ci doar de acea teorie predata de dragul teoriei. Te numesti inginer nu neaparat daca stii sa surubaresti, ci daca ai capacitatea sa legi teoria pe care o stii de fenomene dintre cele mai practice. Aici e marea hiba a Electronicii, dupa parerea mea. Ca in procesul de predare nu se leaga cele invatate de lucruri practice. Nu neaparat imediat practice.

  2. De acord in buna masura cu ce spui tu, totusi 40% dintr-un esantion reprezentativ de studenti, care pot si vor mai mult de nota 5, nu mi se pare atat de impresionant.

    Ai reusit sa completezi datele experimentale cu numarul pretendentilor la bursa, cum am vorbit? 🙂