Articol publicat in premiera de LiterNet
One World Romania 2016 (21-27 martie)
Lampedusa: insula de 20 de kilometri patrati in Mediterana.
Lampedusa: cel mai sudic teritoriu al Italiei
Lampedusa: mai aproape de Africa (113 kilometri de coasta Algeriei) decat de Europa (176 de kilometri de Malta, 205 de Silicia)
de Lampedusa era principe (al 11-lea!) un anume Giuseppe Tomasi, scriitor, devenit celebru dupa “Il Gattopardo”
Lampedusa: decorul “Fuocoammare”, documentarul lui Gianfranco Rossi care a castigat cea mai recenta Berlinala, dar si al “Lampedusa in winter”, filmul lui Jakob Brossmann despre care va fi vorba in cele ce urmeaza
Si, desigur, se mai da pot multe referinte, de toate soiurile, despre acest spatiu geografic minuscul, aruncat de istorie, pe neasteptate, din anexa paupera a continentului in centrul atentiei sale. Locul reprezinta prima bucata de pamant european (deci, de libertate!) pe care pun piciorul norocosii plecati / fugiti din nordul Africii, ale caror vapoare, barci, ambarcatiuni de tot soiul evita multiplele pericole de naufragiu (deci, de moarte!).
Desi sinopsisul filmului si stirile zilei sunt despre refugiati, Brossmann dedica pelicula Europei, oamenilor ei, intrebarilor carora ei sunt chemati sa le raspunde de catre realitatea in continua miscare si idealurile in continua visare. Povestind despre cateva zeci de refugiati cautand sa scape spre o insula mai mare, spre adevaratul continent, din caminele saracacioase cu care nu mai putin saracacioasa Lampedusa ii intampina, dar si despre problemele feribotului ce asigura singura legatura a localnicilor cu acelasi continent, “Lampedusa in winter” domesticeste parte din uriasele probleme ale crizei refugiatilor, demonstrand in chip convingator ca nu e nevoie sa vii din Africa ori din Orientul Mijlociu pentru a fi victima defectelor Europei momentului.
Refuzand sentimentalismele facile doar pentru a privilegia discretia sentimentelor, nerefuzand ironia de frica minimalizarii tragediei, Brossmann gaseste acel ton ce il determina pe privitor sa-l avanseze pe “celelalt”-ul de pe ecran in “aproape”-le de fiecare zi. Empatizand cu lampedusienii de ocazie si cu cei de bastina, cu nord-africanii multumind pentru ceai si intrand in greva foamei in fata bisericii, cu DJ-ul dand resemnarea pe umor, cu meticulosii curatori cercetand cu minutie monastica obiectul celor inghititi de ape, cu doamna primar skype-uind, decent, dar taios, gravele probleme locale drept in urechea si ochiul domnilor si doamnelor de la Bruxelles (vezi bine, capitala noastra, a tuturor), cu pescarii vorbind seara de seara intr-o poiana a lui Iocan ce i-ar face sa paleasca de admiratie pana si pe grecii ce au inventat democratia, ajungi sa te crezi acasa pe stradutele acelea batute pe vantul iernii mediteraneene, pe cheiurile acelea amenintate de gunoaiele ne-ridicate si de rafalele prea-ridicate, pe coastele acelea cersind veri fierbinti, vacante toride si griji suspendate. Vara, feribotul si capitala sunt, insa, departe.
Din miezul eternei insule vesnic departate de orice centru de decizie, oamenii insa nu renunta. Si daca pe cei abia sositi ii mana inainte disperarea, pe cei ai locului s-ar putea spune ca ii impinge pe acelasi drum acel sambure misterios (sa-i spunem civilizatie?) care atribuie ideii de umanitate oarece exigente. Cum ar fi, de pilda, cea care o anima pe doamna (contesa 2.0 de Lampedusa?) pentru care e obligatoriu ca fiecare om pierit pe drumul catre o viata mai buna sa-si aiba numele scris deasupra propriului mormant.Vi se pare putin?
“Lampedusa in winter”
Austria & Italia & Elvetia 2015
Regie: Jakob Brossmann
