in Documentar european

Pentru ca nimeni, niciodata

One World Romania 2017
Articol publicat in premiera de LiterNet

Brunhilde Pomsel a murit pe 27 ianuarie 2017. Avea 106 ani si 16 zile. Cu 1 an inainte isi pierduse vederea. Cu 3 ani inainte, statuse de vorbe, pret de mai bine de 30 de ore, cu cativa cineasti. Cu 75 de ani inainte, se angaja ca stenodactilografa la Ministerul de Stat pentru Informarea Opiniei Publice si Propaganda, lucrand, vreme de 3 ani, cu Joseph Goebbels.

„De fapt, nu am lucrat cu el, ci pentru el”, spune Pomsel in coplesitorul „A German Life”, documentarul de aproape doua ceasuri care a rezultat din discutia amintita mai sus. Nu e singura nuanta la care apeleaza venerabilul ex-functionar nazist de-a lungul interviului pe care cei 4 (!) regizori il mixeaza cu imagini de arhiva (germana, americana, rusa), unele de o duritate extrema.

Gros-plan-ul alb-negru  accentueaza ridurile si potenteaza prospetimea personajului. In ciuda celor 5 ani de lagar care au urmat infrangerii naziste,  Pomsel si-a pastrat luciditatea pana la moarte. Varsta inaintata nu i-a afectat confesiunea. Nici convingerile.

Desi a lucrat vreme de 3 ani in inima aparatului de control si manipulare a informatiei, Brunhilde i-a anuntat pe anchetatorii rusi de atunci, ca si pe spectatorii globali de acum ca n-a stiut mai nimic din ororile prestate de Hitler & co. Credea sincer (?) ca evreii (printre care si buna ei prietena Ewa) erau mutati din orasele si satele Europei in lagare unde duceau o viata normala. A aflat adevarul abia dupa propria eliberare din inchisoare. In tinerete, era o juna perfect dezinteresata de politica, care a ajuns sa lucreze la radioul de stat si apoi la ministerul Big Brother pentru a avea un salariu mai bun, pentru a lucra intr-un mediu placut, decorat cu mobil-stil, populat de oameni imbracati elegant (de pilda, Goebbels). Si asa mai departe.

Pana la urma, nu cea mai longeviva dintre functionarii aparatului nazist e miza acestui film ori a acestui scurt text. Perspectiva ei, de atunci si de acum, asupra celor traite e exemplara daca incercam un rationament. Pana la urma, ce ii reprosam? Ca n-a incercat sa se opuna? Ca n-a pus nici cea mai piedica grozaviei? Sa fim rezonabili!

Daca e ceva cu adevarat tulburator in povestea din „A German Life”, e seninatatea cu care protagonista evoca farmecul Berlinului interbelic, efervescenta orasului in perioadei Olimpiadei din 1936, bucuria de a trai acei ani. In acel Berlin, in acea Germanie, tinerii precum Brunhilde Pomsel nu erau interesati de politica, traiau clipa (e drept, intr-o versiune mult mai cenzurata decat in zilele noastre – rigorile morale ale societatii erau infinit mai stricte), nu li se parea interesant ori util sa se implice in viata societatii. Desigur, nu e aceasta singura realitate a acelei epoci, singurul factorul care a facut posibila ascensiunea lui Hitler, dar e unul dintre ei.

Pomsel n-a apucat sa realizeze ca daca are o vina concreta, vreun motiv strict personal pentru a se rusina si a se cai, acela e fix aceasta ne-simtire a clipei de atunci, acest refuz total al implicarii, acest autism social extrem. Nu intotdeauna aceste semnalmente fac posibila o dictatura cumplit, o hecatomba de zeci de milioane de oameni. Dar e suficient ca le-au facut cu putinta o singura data pentru ca noi, cei de azi, sa nu le repetam niciodata.

A German Life
Austria 2016
Regie: Christian Krönes, Olaf S. Müller,
Roland Schrotthofer, Florian Weigensamer
Scenariu: Christian Krönes, Olaf S. Müller, Florian Weigensamer

Write a Comment

Comment