“Parfumul viitorului” a strans, in 4 zile de viata, peste 500 de cititori. Nu stiu cat inseamna asta in general pentru un blog, dar pentru acest blog inseamna enorm. Multumesc tuturor celor care au gasit timp si interes sa parcurga acest text. Ghicesc in spatele acestei cifre o mare majoritate studenteasca. Sunt cu atat mai onorat :).
Sunt departe de a fi un cadru didactic valoros sau un bun profesionist intr-ale electronicii. Cred, insa, ca am reusit, prin cele povestite in textul citat mai sus, sa dovedesc ceva ce banuiam de multa vreme a fi corect, fara insa a avea confirmari experimentale (ca s-o zicem asa, inginereste): nu exista oameni, generatii, situatii, momente, subiecte condamnate fara putinta de recurs la mediocritate, rautate, blazare. Orice, oricine, oricand are nu doar dreptul, dar chiar si potentialul de a reprezenta ceva cu totul extraordinar. Cu atat mai mult, studentii unei facultati. Sau viata intr-o tara.
Imi pare rau (de fapt, imi pare foarte bine :)) sa spun, dar mie imi cam place viata aici si acum. Si gasesc in aceasta placere o imensa energie de a vrea sa schimb numeroasele strambatati ale lumii din jurul meu. Inchei cu o vorba a lui Andi Vasluianu, spusa intr-unul din cele mai frumoase locuri ale acestui oras.
“Ador prezentul. Eu cred că în prezent se află Dumnezeu, eu chiar cred chestia asta. Noi îl căutăm de-aiurea, în trecut, în viitor, dar el e aici, acum. Sunt convins. E atât de lângă noi… şi suntem atât de fraieri că-l căutăm în altă parte.”
Andi Vasluianu, actorul