“Duminica, 25 iulie 1660
Domnule,
De indata ce am descoperit ca ne aflam mai aproape unul de altul decat am fost vreodata, nu m-am putut abtine sa fac planuri pentru reinnodarea prieteniei noastre si l-am rugat pe Dl de Carcavi sa ne fie mijlocitor: intr-un cuvant, as vrea sa va imbratisez si sa stau de vorba cu dumneavoastra pentru cateva zile; dar, cum sanatatea mea nu e cu nimic mai buna decat a dumneavoastra, sper din tot sufletul ca imi veti face favoarea de a strabate jumatate din drum pentru a ne intalni si ca veti binevoi sa propuneti un loc intre Clermont si Toulouse, unde ma voi duce negresit spre sfarsitul lui septembrie sau inceputul lui octombrie.
Daca nu sunteti de acord cu aceasta intelegere, riscati sa ma vedeti in casa dumneavoastra, iar astfel vor fi acolo doi oameni bolnavi in acelasi timp. Astept vesti de la dumneavoastra cu nerabdare, din tot sufletul.
Al dumneavoastra pentru totdeauna,
Fermat”
By
Pierre de Fermat
in
scrisoare catre Blaise Pascal
reprodusa in “Partida neterminata – Pascal, Fermat si scrisoarea din secolul al XVII-lea care a creat lumea moderna” – Keith Devlin – Humanitas 2010
Traducerea: Anca Florescu-Mitchell
Nota: Desigur, cei doi matematicieni nu s-au intalnit nici in acea toamna, nici cu vreo alta ocaziune.