Text publicat in premiera de LiterNet
Film de atmosfera si de actori, “Caini” are imensele merite de a face comestibil ritmul cinematografic lent pentru o patura larga de cinefili si de a-l re-inventa pe Gheorghe Visu. Multi dintre oameni care, in anii de pe urma, s-au dezis de Noul Val pe motiv de actiune taraganata si lungimi nejustificate, au privit acum cu bucurie destept-lenesele cadre gandite de Bogdan Mirica si filmate de Andrei Butica. Prestatia lui Visu sta fara dubii alaturi de cea a lui Vlad Ivanov si nu e foarte spre lauda e-presei culturale romanesti ca numarul de interviuri cu primul e infinit mai mic decat cu cel de-al doilea.
*
Partea cea mai buna a scenariului lui Mirica e cea a dialogurilor minimalist-esentializate, a miscarilor lente, a privirilor pierdute. Partea mai putin reusita e cea a detaliilor de legatura, a micilor balame care leaga intregul. Exemplu: jeep-ul lui Roman (Dragos Bucur) are o viata a lui. E condus de mai multe personaje, fiecare parand a avea propria sa pereche de chei si adaposteste indicii despre fapte de violenta pe care cei care le-ar vrea tainuite nu au avut banala prezenta de spirit sa le elimine. Intr-un spatiu arhetipal, ale carui valente mitice sunt excelent subliniate de muzica lui Codrin si Sorin Romanescu, repetatele invocari ale amanuntelor legate de felul in care se ajunge de la casa lui Roman in sat si din sat la oras sunt deranjante si, prin contrast cu nota generala a filmului, nepotrivite.
*
“De vanzare”, piesa Gianinei Carbunariu de la Teatrul Odeon, vorbeste despre starea satului romanesc, despre aparitia intereselor marilor corporatii in domeniul agrar si in cel al resurselor naturale si despre efectele devastoare ale intalnirii celor doua lumi. “Caini” deseneaza portretul stilizat al rurarului mioritic de dinainte de Chevron & co. Lumea ce va sa vina e amintita tangential, prin aparitia, telefonica, a potentialului cumparator strain Goodman (sic!) al pamantului lui Roman (dublu sic!), cumparator despre care Sebi ne lasa sa intelegem ca e animat de aceleasi interese oneroase ca si mafiotii momentului. Completand tabloul unei ravasitoare stari de fapt, Mirica vine totusi sa contracareze parte din idilizarile prezente din textul lui Carbunariu. Pentru cei interesati de o dezbatere grea pe o tema cu adevarat importante, cele doua, film si piesa, sunt o excelenta borna de pornire.
*
Exista 3 straturi de personaje. Oamenii locului, reprezentati pe de o parte de politist (Visu), pe de alta parte de mafiotul-sef (Ivanov), de subordonatii acestuia (in frunte cu Pila, personajul lui Costel Cascaval – impresionanta revenire la nivel inalt la 18 ani distanta de extraordinarul sau debut intr-un rol principal din “Terminus paradis”) si de complici (Nea Epure – jucat de Constantin Cojocaru, aflat la cel mai important rol in cinema). Oameni ai orasului pe care un ceva nedefinit (puseuri atavice, atractia pericolului) ii leaga cumva de spiritul meleagurilor (Roman – un Dragos Bucur scos din comoditatea, cu pericol de manierizare, a rolurilor anterioare – si prietenul sau, Sebi – Emilian Oprea, scurt, just si cuprinzator). Oameni ai orasului parasutati parca din alta lume, incapabili sa vada, sa simta, sa inteleaga ceva din jur (politistul adjunct, agent Ana, si prietena lui Roman, Ilinca – Catalin Paraschiv si Raluca Aprodu jucand intocmai rolurile inadecvarii la mediul inconjucator). Desi moartea loveste in toate cele 3 categorii, singura care e total anihilata e cea de mijloc, potentialul element de legatura dintre urban si rural, dintre acum si atunci, dintre viul, oricat de superficial, si pe-cale-de-a-muri-ul.
*
Desi inegal sustinute din punct de vedere al numarului de personaje, binele si raul au halci egale in economia peliculei. Si asta pentru ca pivoteaza pe doua personaje, politistul si Samir, care se echilibreaza reciproc. Slujind 100%, pe durata curgerii filmului, taberele pe care le reprezinta, cei doi sunt departe de a fi integral alb ori negru. Pe de o parte, pe vremea fostului mafiot-sef, politistul ii era acestuia un colaborator umil. Pe de alta, cine e gata sa ridice piatra la adresa personajului lui Ivanov dupa ce priveste cu adevarat desertul din jur? Poate fi binele o optiune demna de luat in considerare pe acele taramuri?
*
Cainele lui Teo Corban din “Un etaj mai jos” trece pe langa usa de bloc in spatele careie se comite o crima si nu scoate nici un sunet. Cainii din “Caini” sunt ultimii avertizori de integritate ai locului. Unul dintre ei descopera, in helesteu, laba de picior care amorseaza ancheta politistilor, celalalt semnalizeaza noapte dupa noapte faradelegile de pe camp.
*
De o parte, Visu, studiind, minute in sir, cu rabdarea si meticulozitatea celui care stie sa vada, o bucata de cadavru. De partea cealalta, Ivanov, verbalizandu-i lui Bucur, minute in sir, fricile si lasitatile pe care acesta era incapabil sa le inteleaga si admita de unul singur. Printre cei doi, Mirica, presarand umor peste aceste lectii de viata cu potential indigest. Intalnirea lor de final e cumva redundanta. Singurii posesori ai adevarului, ei au fost umar la umar de la bun inceput, dupa cum vor ramane impreuna si dupa moarte. In urma lor, ramane un taram sterp, caruia a doua venire a potopului i-a fost refuzata.
*
O singura raza de speranta: candoarea planului larg cuprinzand familia lui Samir. Amintind de un anumit cadru din “Burnt din Sun”, imaginea acesta e ecoul unei lumi in care soarele ingaduie ploaia.
“Caini”
Romania & Franta & Bulgaria & Qatar 2016
Regie & Scenariu: Bogdan Mirica
Imagine: Andrei Butica
Montaj: Roxana Szel
Muzica originala: Codrin Romanescu, Sorin Romanescu
Actori: Gheorghe Visu, Vlad Ivanov
Dragos Bucur, Constantin Cojocaru, Costel Cascaval
Raluca Aprodu, Emilian Oprea, Catalin Paraschiv, Teo Corban
