in Xtra

Precizari pe marginea Apelului catre institutiile de spectacol

Apelul a fost publicat vineri seara. De atunci, textul a fost preluat de LiterNet, HotNews si de catre site-ul revistei 22, comentat prin mesaje private sau publice adaugate postarii de pe Facebook. Reactiile au variat de la sustinere la impotrivire vehmenta. Le multumesc tuturor si regret ca, in ciuda eforturilor mele, autorii celor mai virulente pareri contrare celor sustinute de mine au ales sa nu isi faca publice contra-argumentele.

Penultimul lucru pe care l-am dorit in scrierea acestui apel a fost sa-i prejudiciez pe artisti. Nu ei sunt destinatarii mesajului, ci patronii si directorii spatiilor care gazduiesc manifestari artistice.

Nu vanatoarea de vraijitoare e scopul meu, ci cautarea unui drum spre normalitate. Nu stiu cate teatre, cinematografe, baruri ori cluburi care gazduiesc concerte au, in acest moment, toate actele necesare functionarii in deplina legalitate (prin acte inteleg avize, autorizatii, declaratii si orice alta bucata de hartie cu valoare juridica). Cu atat mai putin, nu stiu cate dintre actele totusi existente la momentul actual au fost obtinute legal si cate pe baza de spaga directa sau deghizata.

Nu stiu cate dintre actele de care e nevoie, conform legislatiei actuale, sunt imperios necesare si cate sunt fanteziste. Nu stiu cat de dura si cat de clara e legislatia actuala. Nu stiu daca patronii si directorii nu au obtinut aceste acte (sau le-au obtinut de spaga) pentru a fugi dupa profit, pentru ca sunt incompenti si/sau iresponsabili, pentru ca legislatia e cretina, contradictorie, mult prea stufos/cetoasa sau, dimpotriva, clara, dar mult prea dura, impingand, prin prevederile ei idealiste, orice afacere de acest soi spre faliment.

Nu cred ca lumea se imparte in rai (patronii, directorii) si buni (pompierii, autoritatile locale), etern-competenti si pe-veci-amatori, in impecabili si catastrofali. Cred ca fiecare situatie, chiar si, mai ales cea tragica pe care o traversam acum, se cuvine privita si judecata de fiecare om prin filtrul propriei ganduri si propriei perspective asupra vietii. De preferinta, suprapunand peste emotia pura si dura a momentului cat mai multa si mai rece ratiune.

Cu un singur lucru nu pot fi de acord: cu tacerea. Tacerea sinonima cu perpetuarea actualei stari de fapt.

Daca legislatia actuala e prea stufoasa sau prea dura, patronii si directorii sunt chemati sa o denunte. Unindu-si, pe cat posibil, fortele si spunand, raspicat, pe toate canalele posibile, ce nu se poate obtine si de ce. Daca acum sunt in desfasurare controale abuzive in spatiile ce gazduiesc evenimente culturale, cei care le cad victima au dreptul, dar si obligatia sa vorbeasca.

Nimeni nu-si imagineaza ca daca doar 7% din scoli au aviz PSI teatrele sau cluburile stau mult mai bine. Nimeni nu-si inchipuie ca schimbarile se pot face peste noapte. Dar nimeni nu poate accepta status-quo-ul.

Ce impiedica, de pilda, afisarea la intrarea oricarei institutii gazduitoare de evenimente culturale a actului care atesta numarul de persoane pentru care i-a fost autorizata functionarea? Sau a unui anunt privind gradul de risc seismic al cladirii-gazda ori informatia conform cladirea nu a fost evaluata din acest punct de vedere?

De asemenea, ce impiedica ISU sa gandeasca o avizare etapizata a acestor institutii? O prima etapa, bifabila intr-un timp cat mai scurt (pana la sfarsitul anului?), stabilita de comun acord cu patronii / directorii, in care sa se asigure ca elementele minime de siguranta in caz de catastrofa sunt la locul lor. O a doua etapa, de durata, in care cerintele mai sofisticate sa fie aduse la indeplinire. Totul, dupa o negociere publica intre autoritati si reprezentati ai patronilor / directorilor, dupa cum a sugerat si Sorin Ionita.

La Colectiv au murit spectatori si artisti. Plus parte din personalul tehnic al barului. Nici un patron, director ori politician nu a avut de suferit. Suspiciunile de vinovatie se extind vertiginos, cuprinzand functionari marunti de primarie, patroni si angajati ai firmei de pirotehnie ori sefi si angajati ISU. Mix-ul de incompetenta, prostie, hotie si iresponsabilitate e naucitor si developeaza o societate cumplit de bolnava. E tardiv si, poate, inutil sa intelegem cum s-a ajuns aici. E esential sa vedem cum se poate iesi de aici.

Spaga e posibila din cauza legislatiei absurde (fie cetoasa, fie contradictorie, fie prea dura, fie toate la un loc). Societatea nu e cu putinta in conditii de lipsa de incredere in legislatie, in autoritati, in concetateni. Tragediile devin posibile intr-o comunitate lipsita de responsabilitate, de reguli aplicate, de minima empatie.

Am asteptat 26 de ani ca schimbarile in bine sa vina de sus in jos. N-au venit. Au venit, in schimb, mortii. Mai asteptam? Sau iesim din transeele pe care ni l-am sapat in fata prigoanei autoritatilor de orice fel, realizam ce putere avem si, decent, dar ferm, schimbam regulile jocului si transform legea si autoritatile in ceea ce trebuie sa fie: entitatile care ingaduie unei societati sa existe si sa evolueze?

Nu-i opreste nimeni si nimic pe patroni si pe directori sa initieze, impreuna cu autoritatile, schimbarea. Nu-i opreste nimeni si nimic pe artisti si pe spectatori sa ceara, sa asiste, sa fie parte din aceasta schimbare. Politica strutului si apararea autista a propriei glii nu vor rezolva niciodata, nimic.

Ultimul lucru pe care l-am dorit prin scrierea Apelului e sa las nezdruncinata ideea ca nici macar 46 de victime nu ne pot trezi din somnul nostru cel de moarte.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.