M-am dus la “Pozitia copilului” cu asteptari amestecate. Prejudecati, sa le zicem. Ca de obicei, prejudecatile sunt bad. Ma asteptam la un conflict dur mama-fiu si, pe acest segment, am ramas cu buza umflata. Cum sa ai conflict cand personajului fiului e atat de slab conturat? Cand nimeni nu-l crede si nimeni empatizeaza cu el? Mare ratare, mi-am zis! Si continui sa cred asta. Prima mare ratare a lui Razvan Radulescu.
Dar nu cred doar asta. Incerc sa explic aici unde cred ca sta ascunsa maretia filmului lui Netzer. Promit sa revin asupra subiectului zilele urmatoare.
Mă aşteptam. Am renunţat să mă uit la filme româneşti câştigătoare de premii internaţinale după ce am văzut 4,3,2. Mi-a plăcut totuşi “Hârtia va fi albastră”.
Sfatul meu e ca, din contra, sa vezi toate filmele romanesti ale Noului Val, indiferent de premiile primite. Merita din plin spectatori si cronici. Dupa mintea mea, sunt cel mai valoros produs cultural romanesc cu care cei mai multi dintre noi am fost contemporani.
Iar “Pozitia copilului” e misto, doar ca nu din motivele pentru care e marketat.
Citesc si recitesc Istoria filmului romanesc si balcanic (Marian Tutui), “noul val” e destul de comestibil in raport cu valurile balcanice… faptul ca suntem in atentia “strainilor” e destul de magulitor… chiar se credea ca “noul val” se pierdea in derizoriu…
“Pozitia copilului” readuce in discutie avatarurile filmului romanesc (low*budget, ac. actori in diferite roluri, comunismul “tipic” romanesc etc.) – cred ca suntem pe drumul cel bun. Pana la un “Abuladze” roman mai am de asteptat… dar sunt optimist!