Ar trebui sa scriu un raport hiper-urgent, dar nu-mi pot lua gandul de la articolul asta. La Targul de Carte de la Frankfurt, probabil cel mai mare din Europa, standul Romaniei a stralucit prin absente. Absenta publicului, a interesului media, a oamenilor din industrie. Dupa paranteza istorica ICR-Patapievici-Mihaes-Radu, ne-am intors de unde am plecat si unde se pare ca ne e locul. Acolo unde mai traieste o farama din ICR-ul vechi, anume in Suedia lui Dan Shafran, inca se mai poate. In rest, oale si ulcele.
Aud in camera alaturata vocea unui coleg care incearca din rasputeri sa se opuna prostiei. Via skype, intr-un panel cica de consens. E evaluator la un call national de proiecte de cercetare. Saptamana trecuta mi-am pierdut si eu 3 ore cu acelasi lucru. Si eu, si colegul meu avem de a combate argumente de genul: “da’ ce daca, domnule, nu e o idee noua? ce, s-a mai facut in Romania? de ce sa nu faca o companie romaneasca ce face o companie de afara? de ce nu face i-phone-ul si la noi?”. Asta e nivelul discutiei, acesta e nivelul evaluatorilor.
Evaluatorii straini din anii trecuti? Au disparut, dimpreuna cu Patapievici si echipa lui. Au mai ramas cativa romani tampiti care incearca sa se opuna tavalugului. Atat.
Sa fie limpede pentru toata lumea: la nivel de promovare a culturii romane in strainatate, am avut un produs excelent si l-am distrus. La nivel de call-uri nationale de proiecte de cercetare, am avut un produs bun si l-am distrus. Translatand lucrurile, in cele doua domenii am avut autostrazi si le-am distrus cu barosul. Metru dupa metru, cu ochii injectati de anti-basism. A fost bine?