EURO 2016
Text publicat in premiera de LiterNet
Nu, nu am sa ridic ode echipei dupa un 1-2. Infrangerea e infrangere, sansele de calificare exista, dar depind enorm de felul in care ai nostri vor reusi sa revina psihic (si fizic!) dupa golul primit fix atunci cand Franta parea incapabila de mai mult. E foarte posibil ca, atunci cand vom trage linie, sa constatam ca mai bine pierdeam cu 3-0 meciul de deschidere, dupa un joc slab, decat sa fim atat de aproape de un egal meritat.
E bine sa spunem, totusi, ca cea mai slaba valoric varianta de echipa nationala din ultimii 35 de ani (sa nu uitam la ce echipe de club joaca oamenii astia si cam cati dintre ei sunt titulari) a facut aseara cel mai bun meci al ei intr-un moment de maxima expunere mediatica, dar si presiune psihologica. Net inferioara valoric Frantei, Romania a avut marile ocazii la fiecare debut de repriza, a revenit de la 0-1, a inchis OK-ish jocul cand a simtit ca nu mai poate forta in atac (da, diferenta valorica inseamna nu doar deficit de tehnica, dar si deficit de potential fizic!) si nu a dat deloc senzatia ca se multumeste cu ce pica de la masa somptuosului adversar. Pana si in cele 4 minute de dupa 1-2, am dus mingea in careu si am avut lovitura libera batuta de Rat (Dinca??) cel cu tampla siroinda.
Nu stiu cati dintre noi putem trece usor peste momentul cand realizezi ca a da totul din tine nu e suficient pentru a obtine ceva. Caci fix in momentul asta se afla acum oamenii lui Iordanescu. Apropo de Iordanescu, chapeau pentru tactica de aseara. Nu doar diferita de ce a aratat echipa asta in preliminarii sau chiar “amicale” (desi meciul cu Spania ne-ar fi putut da oarecare indicii), dar si foarte diferita de ce juca, ca abordare tactica, marea echipa a lui Hagi in epoca de glorie. Aseara, pe Stade de France, “galbenii” au inceput semnificativ mai ofensiv decat o facusera gloriosii lor compatrioti acum 22 ani, la Los Angeles, in meciul cu Columbia. Si oricat de favorita parea, dupa jocul prestat in preliminarii, Columbia de atunci, nu se poate compara cu statutul de acum al Frantei, tara-gazda jucand pe stadionul pe care s-a incoronat campioana mondiala, in partida de deschidere a turneului pe care pare condamnata sa-l castige.
Atunci, Raducioiu a deschis scorul in minutul 15, acum, Stancu a ratat in minutul 2. Atunci, a fost 3-1, acum, 1-2. Meciurile urmatoare din grupa franceza ne vor arata daca latul prea moale al atacantului lui Gençlerbirliği (da, acolo joaca mijlocasul nostru ofensiv!) a fost o ratare ca atatea altele sau un nod din care destinul poate pleca pe felurite traiectorii, ca in romanele lui Cartarescu sau filmele lui Kieslowski.
Si totusi, ceva semnificativ s-a castigat in infrangerea de la Paris. Din octombrie 2003, de la cosmarul finalului de meci de la Copenhaga, cu acea egalare din minutele de prelungire care ne-a oprit drumul spre barajul pentru Europeanul din Portugalia, echipa nationala nu a mai reusit sa provoace atata emotie pozitiva in randul suporterilor. Au mai fost partide a caror apropiere a starnit imaginatia oamenilor, a fost si turneul final din 2008, dar, de fiecare data, jocul echipei stingea pasiunea si transforma dorintele in plictisturi.
Aseara, puntea dintre gazon si tribune s-a refacut. Legatura aceea, deopotriva fragila si brutala, asa cum doar marile iubiri pot fi, a facut candva ca 30.000 de oameni sa aplaude in picioare, plangand in ploaie, un egal cat o eliminare. Se intampla in noiembrie 2001, in Ghencea, dupa 1-1 cu Slovenia si ratarea calificarii la Mondialului asiatic. Si atunci, ca si acum, scorul final trece in plan secund. Ce conteaza cu adevarat e felul onest, dramatic si total in care s-a purtat lupta. Si senzatia aceea exceptionala pe care un stadion, o sala de teatru, o arena de concert o ofera, uneori, celor care ii trec pragul. Nu neaparat pentru a castiga impreuna, ci pentru a fi impreuna.
Sursa foto: www.news.cn