In numarul 483 (16-22 mai 2013) din “Dilema Veche”, a aparut articolul “Portretul unui adolescent altfel”, scris de psihologul Maria Iordanescu. Va invit sa cititi articolul aici.
Imi permit sa polemizez cu una dintre tezele articolului, mai exact cu fragmentul:
“Eu, însă, vreau să studiez în străinătate şi, dacă se poate, să rămîn acolo. Aici e o bătălie deja pierdută. Nu vreau să-mi sacrific şansele, visurile, pentru un scop iluzoriu. Nu cred că poţi reuşi de unul singur să schimbi ceva esenţial.“
Iata ce cred.
Un om la 16 ani, oricat de bine educat, de inteligent si de precoce, n-a avut cand sa piarda nici o batalie. Nici macar cea singur impotriva tuturor, ce pare atat de usor de pierdut. Pentru acel om de 16 ani, batalia a fost, de fapt, pierduta de parinti si de alte cunostinte mai varstnice. De mediul in care adolescentul vietuieste. Mediul pe care tanara Irina il intelege si il descrie cu talent, inteligenta si maturitate, dar pe care totusi nu il poate depasi integral.
Nu chestiunea emigrarii (pentru studii superioare sau definitiva) e in discutie. Asta e o optiune personala pe care, Slava Domnului, o putem lua in conditii de libertate. Povestea renuntarii fara lupta e cea care doare. A blazarii inainte de vreme. A auto-adormirii. Ba, inca mai mult, e povestea renuntarii la sansa de a te izbi cu propriul cap de peretii despre care afli de la altii ca nu pot fi sparti.
Cand va ajunge in strainatatea visata, va constata, pesemne, ca lectia cea mai importanta e aceea a ne-renuntarii. Bataliile se pot pierde, dar doar dupa ce te lupti. De aceea e strainatatea (Occidentul, probabil) in visele tinerilor si maturilor romani. Pentru ca generatii la rand din cele traitoare acolo n-au renuntat fara lupta. Si asta a fost suficient pentru a schimba ceva esential.
1. nu știu dacă-i poți cere unui adolescent discernamant final. Nu e vârsta indoielilor, zbuciumarilor, încercărilor? Lăsați adolescenții să greșească!
2. istețimea e și invățarea din greșelile / luptele altora. Ăsta-i rolul societății, altfel am lua-o de fiecare dată aproape de la zero, ca animalele.
Go Irina! Da să mai vii, să-ți faci casă de vacanță la Mamaia!
Pai, tocmai ca nu-i cer discernamant final, ci fix opusul. Dorinta de a experimenta pe propria piele si abia apoi de a trage concluzii din familia discernamantului final.
Tocmai in favoarea “indoielilor, zbuciumarilor, încercărilor”, a greselilor pledez si eu. Exact asta nu face Irina, exact pentru asta pledez eu.
In ce priveste punctul 2, e foarte interesant urmatorul lucru: in textul din Dilema Veche, Irina e in raspar cu parintii in toate temele la care a avut acces nemijlocit: sistemul educational, relatia parinti-copii, visele tinerilor. Singurul domeniu unde e de acord cu parintii (sau, ma rog, cu sablonul ce bantuie generatia parintilor) e cel al vietii mature prin Romania, cea pe care ar avea-o de trait daca ar ramane in tara si dupa liceu. Acolo isi abandoneaza curajul si independenta si alege locul comun.
Go, Irina! Nu renunta la a cunoaste nemijlocit viata! Alege orice, n-are cum sa fie gresit cata vreme alegi tu, nu preconceptiile celor din jurul tau!