Cupa Mondiala 2014
Articol aparut initial pe LiterNet
Tragedia Braziliei a fost prea grandioasa. Nimeni nu ar vrea sa traiasca pe propria piele tronsonul de timp si soarta dintre minutele 23 si 29 ale dezastrului cu Germania. Sa incasezi 4 goluri in 7 minute depaseste puterea de intelegere a mintii umane. In loc de admiratie pentru gratia invingatorului, naste mai degraba empatie cu nenorocirea invinsului. Si spaima, teribil de multa spaima.
Infricosati de ceea ce se poate intampla atunci cand te prezinti nepregatit in fata destinului, Olanda si Argentina, de fapt Louis van Gaal si Alejandro Sabella, au ordonat asasinarea riscurilor. Europenii s-au aparat cu o linie de 6 fundasi, in timp ce sud-americanii au replicat cu un modul-beton de 3 stoperi la care se lipea, dupa caz, cand fundasul dreapta, cand cel stanga. Peste bulevardele din comica aparare braziliana s-au sadit campuri de sarma ghimpata. Catastrofa nu se mai putea repeta.
In cautarea citatului care sa ilustreze starea post-apocalipsa braziliana, am parcurs ieri mai multe vorbe din “Love Story”. Iata una dintre ele. El catre ea:
“See, I think you’re scared. You put up a big glass wall to keep from getting hurt. But it also keeps you from getting touched. It’s a risk, isn’t it, Jenny? At least I had the guts to admit what I felt. Someday you’re gonna have to come up with the courage to admit you care.”
Riscul de a nu risca a transformat meciul dintre Robben si Messi intr-o intamplare stearpa. Cand iti perfectionezi apararea, iti anulezi atacul. Cand esti preocupat sa nu incasezi, nu vei lovi niciodata. Asa s-a scris istoria unei semifinale oribile, un 0-0 impecabil, un meci aproape fara de greseli, un meci aproape fara de ocazii.
Sa nu fim insa excesivi in judecata. Cati dintre noi, data fiind Brazilia-Germania, miza locului in marea finala si istoria celor doua “nationale”, ar fi procedat altfel? Dupa “sfertul” cu Belgia, presa argentiniana a dezvaluit amanunte despre o izbucnire nervoasa pe care Mascherano ar fi avut-o in vestiar. Ceva de genul “M-am saturat sa fim injurati de toata lumea de acasa, sa fim mereu comparati cu generatiile trecute si sa fim facuti de incompetenti. Vom lupta si vom dovedi ce putem!”. Consecinta? Mascherano a fost cel mai bun om al Argentinei si adevaratul lider moral in semifinala cu Olanda. Tackling-urile sale au anihilate cele cateva explozii ale lui Robben, iar vorbele sale au tinut echipa unita.
Odata cu paradele lui Romero, teama a trecut. Vine finala. Nu e de asteptat nimic din tot ce a fost. Acest turneu a surprins la fiecare pas. Nu se va opri acum. Va fi o finala cum nu ne asteptam. Dar va fi si una pe care o asteptam de aproape un sfert de secol. Va amintiti? In Mexic ’86, Argentina invingea Germania Federala cu 3-2, imaginea avea purici si vocea spunea ceva in bulgara. In Italia ’90, nemtii isi luau revansa (1-0) si noi inchideam fericiti si osteniti televizorul pe care il sorbisem din priviri la primul Mondial al libertatii noastre. Totul era la inceput, totul era posibil.
Duminica ne vor reintoarce la cei care am fost si cu un ochi la eterna finala Argentina – Germania ne vom privi, poate, drumul acestor 24 de ani. Mondialul e, printre altele, memorie.