Festivalul de Teatru Piatra-Neamt 2019
Text publicat in premiera de LiterNet
Cu discriminarile pe baza de rasa, religie, nationalitate sau orientare sexuala, eram obisnuiti. Si asta suna rau, al naibii de rau.
Judecarea oamenilor pe baza de avere e o tendinta ceva mai noua, in ton cu noile realitati social-politice, ca sa zicem asa. Si asta suna rau, al naibii rau.
Carevasazica, mai nou nu e nasol doar sa fii rom, evreu, maghiar sau gay, e nasol sa fii si sarac. Ceea ce, pentru Romania momentului, e cumva paradoxal-ironic, avand in vedere ca, spre deosebire de discriminarile enumerate mai sus, cea dinspre “bogati” spre “saraci” e un soi de discriminare a majoritatii (inca cvasi-paupere) prestata de o minoritate (formata din cei fara de cearcane cotidiene legate de consistenta portofelului).
“Frontal” si-a avut premiera pe 22 septembrie, in prima duminica a celui de-al 31-lea Festival de Teatru din Piatra Neamt. Cel dintai spectacol montat de Gianina Carbunariu in mandatu-i de director general al teatrului nemtean, inceput in urma cu doi ani, vorbeste fix despre nelinistitorul complex de superioritate care se instaleaza in capetele celor care isi realizeaza bunastarea materiala.
Pornind de la mai multe fapte intamplate in Romania (si Suedia) ultimilor ani, Carbunariu construieste, in buna traditie a spectacolelor sale de autor (text & regie) adanc ancorate in socialul ultra-contemporan, un portret colectiv al celor care aleg sa se catare pe puterea conferita de propria avere.
O familie cu 11 copii isi pierde locuinta in plina iarna. Un muncitor vietnamez / nepalez / strainez nu presteaza corespunzator standardelor patronilor & plasatorilor de forta de munca din Ro. Doi elevi provenind din familii cu probleme e mai bine sa ramana repetenti. Un Gica (nu, nu Hagi) cersind in Suedia e mai bine sa nu mai cerseasca / traiasca. O femeie roma cu doi copii nu are voie in microbuz. Un barbat urat mirositor nu are voie sa cumpere haine dintr-un magazin frumos mirositor. Si pentru ca toti acesti (sub)-oameni trebuiau sa poarte un nume, un singur nume, li s-a spus simplu (tembel-mincinos-prostesc-da’-ce-conteaza) asistati.
Opinia publica afla, opinia publica ia pozitie, opinia publica reactioneaza si comenteaza (in online), opinia publica intoarce capul si ignora (in microbuz, in magazin, in viata de zi cu zi). Presa afla, presa relateaza, presa moralizeaza.
Opinia publica si presa se aliaza si arata cu degetul spre presupusa iresponsabilitatea parintilor celor 11 copii (informatia ca tatal si o parte din copii lucreaza e trecuta sub tacere), spre presupusele fite si ifose ale saracilor de peste mari si tari care, in loc sa aprecieze orice li se da de catre patronii mioritici, au pretentii la salarii & conditii mai bune si vise de Germania, inspre toanele copiilor (categorisiti ca provenind din familii ne-bune) care strica starea de spirit intr-o clasa (de copii provenind din familii bune) ce, in lipsa lor, ar, ma-ntelegi, straluci. Si asa mai departe.
Pornind de la firul “Povestii unui om lenes” a lui Ion Creanga, “Frontal” asaza pe scena, in ochii si urechile spectatorilor, cumplitul mozaic al parerilor, mustind de dispret, prostie, ignoranta si ura, emanate de “vocea poporului”. Dupa ce, zeci si zeci de ani, copiii au invatat, de la profesorii si parintii lor, ca oamenii lenesi merita pedepsiti si exclusi (“uite, insusi Creanga ne invata asta”), iata prea-inteleptele invataminte puse la treaba (fara ca vreunul dintre dascalii de moravuri sa-si puna vreo intrebare in legatura cu sensurile ceva mai subtile ale prozei lui Creanga).
Ca tot veni vorba de subtilitati, merita aplaudat felul discret-istet in care “Frontal” taxeaza complicitatile, populist-corupte, de tip presa – patronat, politicieni – oameni de afaceri, presa – cetateni middle & high class (consumatori de publicitate, printre altele).
La fel de subtil, intr-un exercitiu de auto-ironie ce ilustreaza umorul de care impregnat / in care este inmuiat intreg spectacolul, textul Gianinei Carbunariu sanctioneaza aerele de superioritate pe care le avem mai toti in prezenta unui nou-angajat, unui nou coleg (in rolul victimei caratoare de cablu al microfoanelor mai consacratilor sai colegi, il gasim pe Paul Ovidiu Cosovanu, cel mai proaspat membru al excelentei trupe nemtene, remarcabil atat in “Frontal”, cat si in afrimianul “Sub fiecare pas e o mina neexplodata dintr-un razboi neterminat cu tine” – calitatea superlativa a dublului sau debut, ca si a celui al Ruxandrei Maniu, impecabila in calitate de patroana-boieroaica-fata-de-bani-gata-de-umilit-pe-altii in “Frontal”, e un comentariu cat se poate de potrivit-ironic pentru zisele noastre aere).
Ce e inca mai memorabil in spectacolul de la Piatra-Neamt e abordarea noir-expresionista, al carei punct culminant e oferit de exceptionalul moment de revolta (suita pe culmile disperarii) din finalul reprezentatiei de 2 ore si 15 minute. Acolo, in acel capitol final al naratiunii imaginate de Carbunariu pe baza de Creanga & Ro-Spirit, Emanuel Becheru, asistat de Paul Ovidiu Cosovanu, produce o succesiune de scene-tablou when Brecht meets Rammstein ce promit sa faca istorie.
Sprijiniti de imaginile lui Mihai Pacurar (ale carui proiectii video hi-fi & hi-class extind, de-a lungul spectacolului, cadrul de joc dincolo de ziduri – care formeaza elementele fizice de decor -, in culise si in curtea interioara a Teatrului Tineretului), pusi in valoare de luminile lui Cristian Niculescu (al carui light design inspirat e un element de decor in sine), descatusati datorita indicatiilor coregrafice ale Ioanei Marchidan (miscare scenica), Becheru si Cosovanu elibereaza un urias strigat apocalipctic, ale carui tuse violente de industrial rock & hip-hop & trip-hop & post-jazz duc cu gandul la acel iad in care ne coboara “Faustul” sibian al lui Purcarete.
Lipsiti de empatie, vidati de umanitate, parasiti de inteligenta, pare-se ca suntem incapabili sa intelegem ca prin exersarea neatentiei fata de cei din jur, prin cultivarea falselor superioritati si accelerarea clivajelor de toate soiurile, suntem pe cale sa producem, aici, la noi, pe meleagurile realitatii imediate, un iad in care suntem gata sa-i sacrificam pe cei care ne tulbura lenea, pardon, confortul intelectual.
Apocalipsul pe baza de Becheru, Cosovanu si zgomot e amorsat de chibriturile unei fetite (Corina Grigoras, cea care, alaturi de Nora Covali, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu, Lucreția Mandric, Andrei Merchea Zapotoțki, Cristina Mihăilescu, Mircea Postelnicu si de cei numiti mai sus, formeaza o distributie fara cusur).
Gianina Carbunariu avertizeaza ca, in Romania (si nu doar) lui 2019, nu doar povestea lui Creanga se recuvine recitita, ci si basmul lui Andersen suporta o rescriere. Dispretul naste dispret, iresponsabilitatea naste iresponsabilitate, iadul naste moarte.
Teatrul Tineretului Piatra-Neamt
Frontal
Text & Regie: Gianina Carbunariu
Adaptare foarte libera dupa “Povestea unui om lenes” de Ion Creanga
Scenografie & Video: Mihai Pacurar
Documentare: Valer Simion Cosma
Light design: Cristian Niculescu
Muzica: Ciprian Iacob
Miscare scenica: Ioana Marchidan
Actori: Emanuel Becheru, Paul Ovidiu Cosovanu,
Ruxandra Maniu, Corina Grigoras,
Nora Covali, Florin Hrițcu,
Dragoș Ionescu, Lucreția Mandric,
Andrei Merchea Zapotoțki,
Cristina Mihăilescu, Mircea Postelnicu
