in Bulandra, Documentar mioritic, Mic

Shakespeare / Prospero / Ciulei

Text publicat in premiera de LiterNet

Cinemateca Union (cea mica, de pe Campineanu) are in jur de 130 de locuri, asezate la parter si etaj (desi, exprimarea mai corecta ar fi la parter-inalt si subsol, partea principala a salii fiind plasata sub nivelul strazii). In ultima seara de joi a lunii martie 2018, cu 10 minute inainte de ora 19:00 afisata in program, toate locurile sunt ocupate, toate scaunele si fotoliile suplimentare sunt pline, culoarele de acces sunt intesate de oameni. A gasi un loc in picioare devine un privilegiu.

Paranteza: Desi saltul de civilizatie si de securitate personala pe care il aduc noile sali de spectacol si noile stadioane, impreuna cu regulile lor de folosire, este incontestabil, ceva se pierde odata cu disparitia acelor multimi mai mult sau mai putin organizate care umpleau pana la refuz, odinioara, toate spatiile ce ingaduie privirea unui meci, a unui film, a unui concert sau a unei piese de teatru. Un soi de apropiere umana, un anume fior, o anume de senzatie speciala de participare la un eveniment cu totul special, iesit din ordinarul vietii. Ar merita povestite, antologate povestile marilor intamplari, artistice ori sportive, la care spectatorii au umplut fiecare locsor disponibil pentru a aplauda un moment pe care sigur nu l-au uitat. 

Pe afis sta scris „Omagiu lui Liviu Ciulei”. Evenimentul consta, in fapt, in proiectia a doua filme documentare, regizate de Costel Safirman (Cornel Cristian, dupa numele sau agreat in perioada comunista).

„Regia: Liviu Ciulei” dureaza 60 de minute, a fost realizat pentru TVR in 1979 si urmareste repetitiile legendarului spectacol „Furtuna”, realizat de Liviu Ciulei la sala Gradina Icoanei a teatrului Bulandra inainte de plecarea sa in America. „Asta seara se plange la <<Doamna cu camelii>>” dureaza 20 de minute, a fost realizat pentru Sahia Film in 1986 si prezinta trupa de actori (including Stefan Iordache, Valeria Seciu, Gheorghe Visu, Dan Condurache, Carmen Galin, Mitica Popescu, Leopoldina Balanuta, Vistrian Roman, Dinu Manolache)  si regizori (including Catalina Buzoianu si Silviu Purcarete) a Teatrul Mic, condus de Dinu Sararu, probabil cel mai important teatru bucurestean al momentului.

Costel Safirman e in sala. La fel, Mariana Mihut si Victor Rebengiuc. Nu lipseste Gheorghe Visu. Si multi, multi studenti si actori tineri. Parte dintre ei pleaca dupa momentul Furtuna. Dupa film si dupa discursurile, emotionat-pasionale, ale regizorului filmului si a doi dintre actorii de atunci: Mariana Mihut a fost Miranda, Rebengiuc, Caliban. Lipsesc George Constantin (Prospero), Motu’ Pittis (Ariel), Ion Caramitru (Ferdinand), Ovidiu Iuliu Moldovan (Antonio), Stefan Banica (Stefano), Mircea Diaconu (Trinculo), Gelu Colceag, Fory Etterle, Ion Cocieru (Sebastian), Doina Levintza (costume), Adina Cezar (coregrafie), Theodor Grigoriu (muzica originala).

Premiera s-a intamplat pe 12 ianuarie 1979. 39 de ani, 2 luni si 17 zile de atunci. O inregistrare completa a spectacolului nu exista. Fragmente din filmul lui Safirman exista pe YouTube, versiunea integrala nu e insa disponibila pe scara larga. Posibil ca proiectia de la Union sa fie prima cu public. Poate TVR sa-l mai difuzat, in stilul sau binecunoscut: reclama ioc, audienta asemenea.

Si-atunci? De unde, cum, de ce au aparut atatia oameni in sala aceasta pe care multi o asociaza cu locul unde au descoperit cinema-ul, unde au chiulit de-a lungul liceului, unde o strecurau o sticla de ceva de-a lungul geroaselor ierni studenti de dinainte si de dupa ’89? „Nu te grabi, n-o sa ai probleme sa gasesti loc”, mi-a spus relaxat un prieten. „Am problema in a gasi loc pentru palton. Eu stau in picioare. E full si foarte cald”, l-am sms-uit de la fata locului.

Adevarul e ca aveam un nod in gat. Si ca n-am scapat de el pe tot parcursul serii. Abia daca am vazut trei spectacole pe viu cu George Constantin. La Nottara si National. Mai multe la teatru tv, cateva filme si multe spectacole de teatru radiofonic. Dar dialogul lui cu Ciulei e altceva, de altundeva. Tot ce spune în bucățile de interviu care încadrează secvențele din repetiții omul poate cel mai admirat din teatrul românesc poate fi rezumat în urmatoarele vorbe: un spectacol cu”Furtuna” e reusit doar daca insceneaza viata in adevarul ei cel mai netrucat cu putinta.

Prin urmare, pare a ne spune regizorul, daca Prospero va pare adevarat, daca il credeti fie si pentru o secunda, este pentru ca in el am pus o parte din mine, din Liviu Ciulei omul, creatorul vizitat de orgoliu, de indoieli, de vise de marire, de puseuri de umilinta, de intrebari, de iubire. Si daca atunci cand il privim pe Prospero spunandu-si, la premiera din 1979, monologul de final, ne gandim fie si pentru o clipa ca vorbele acelea scrise de Shakespeare cu 400 de ani in urma ar putea fi la fel de bine sa-i apartina lui Ciulei, este pentru ca gandul i s-a implinit si adevarul a fost adus pe scena.

Pe scena aceea inconjurata din trei puncte cardinale de spectatori, in mijlocul careia Ciulei asaza nu o insula, ci o scena pe scena, din teatrul acela in fata caruia regizorul isi parcheaza Dacia, isi scoate pachetul de snagoave si se pregateste pentru o noua zi de lungi repetitii pe care o priveste cu o bucurie pe care n-avem sa ne ferim a o numi copilareasca.

E de sperat ca filmul lui Costel Safirman va fi proiectat chiar acolo, in sala (azi-numita) Toma Caragiu (dupa cum cel despre Teatrul Mic isi va avea momentul lui de glorie in sala de la Sarindar). Ar fi gest necesar pentru Bulandra, pentru tot ce a insemnat si inseamna teatrul pe care Liviu Ciulei l-a reinventat si ni l-a oferit. Ca un veritabil Prospero.

Sursa foto: Site-ul Bulandra

Write a Comment

Comment