in Metropolis

Shakespeare-ul domnului Frunza – Tragedie

Text publicat in premiera de LiterNet

Shakespeare nu a alocat prologul din „Romeo si Julieta” unui personaj anume. La fiecare montare, regizorul decide ce si cum. Cine il rosteste, cum il rosteste, daca il rosteste. Victor Ioan Frunza i l-a dat pe mana parintelui Lorenzo. Adica, lui George Costin. Cum, de altfel, i-a dat mare parte din restul spectacolului de la Metropolis. Cum, pe vremuri, ii daduse pe mana, la CCEUNB, „Furtuna”. Tot lui Costin. Adica, lui Prospero.

Nu e nici o greseala. Fratele Lorenzo e aproape Prospero. „Romeo si Julieta” e aproape „Furtuna”. Diferenta e ca Padre poate multe, dar nu totul. El crede intr-Unul Dumnezeu, in timp ce Prospero e, in parte, Dumnezeu.

Prospero il are pe Ariel, Lorenzo pe Angelica, doica. Ei singuri stiu adevarul. Tot adevarul. Il stiu mereu. Il poarta pe brate, cel mai adesea. Pana obosesc. Pana e prea mult. Si atunci, doica abdica si aproba casatoria Julietei cu Paris. Si atunci, parintele e incapabil sa opreasca dublul suicid.

Romeo? Julieta? Iubirea lor? Faimos-nemuritoarea lor iubire? Mult deasupra gastilor, mafiilor, hoardelor locale, celor a caror identitate e data de un nume de familie, un popor, o religie, o rasa, etc. Mult deasupra parintilor care practica autismul, sportul suprem al secolelor de la Shakespeare incoace, fuga din fata oricarei realitati (de pilda viata propriului lor copil), ce implica atentie, rabdare, dilema, durere, rupere cu conformitatea. Mult peste autoritatile de orice fel ce ajung mereu, oriunde, mult prea tarziu, cand tot ce ramane de facut e constatarea decesului. Chiar si peste cei cativa prieteni, cei cativa Mercutio, care au stiut candva adevarul, dar au ales sa-i uite, sa nu-l mai caute, sa-l ascunda in fum, sa-l scufunde in alcool, sa-l hohoteasca pana la moarte si, mai ales, dincolo de ea (soferul lui Andrei Hutuleac din „Mobila si durere” si Mercutio al lui Adrian Nicolae din „Romeo si Julieta” sunt genul de oameni la a caror Judecata de Apoi, de-ar exista, mi-as da nemurirea sa asist. De-ar exista).

Povestea lor, incantatoarea lor poveste, incarnata de Marcela Nistor si, in chip remarcabil, de Carol Ionescu, excelent subliniata de a n-spea scenografie memorabila a Adrianei Grand, aprinde imaginatia si topeste inerentele ziduri, inflacareaza si imbujoreaza, deschide orizonturi si le depaseste, e o valvataie a destinului de dimensiuni aproape ne-omenesti. Si totusi!

Nu e cumva aceasta valvataie focul a doi carbuni ce cauta innebuniti impulsul brichetei? Nu s-ar aprinde ei fel de tare, la fel de repede si in compania oricaror altor carbuni? Romeo era indragostit de Rosalinda pana a zarit-o pe Julieta in ale carei brate a descoperit, grabnic, un nou absolut. Cu ce e povestea lor diferita de indragostelile, dez-indragostelile si iar-indragostelile lui Lysander, Demetrius, Hermia si Helena din „Visul unei nopti de vara”? E altfel oare graba lor, pofta lor, goana lor decat ale celor patru pamanteni de care isi rad zeii Visului? Nu privim oare aceeasi piesa, spusa iar si iar?

Zeii Theseu, Hermia si Puck rezolva in felul lor, trivial, vulgar, lejer, ironicele chinuri ale dragostei. Prospero si Ariel re-asaza lumea pe fagasul ei ideal, fie si pentru o clipa, dar, undeva, in ochii si glasul batranului mag, pe jumatate zeu, pe jumatate om, pandeste tristetea. Oamenii Lorenzo si Angelica incearca, dar esueaza. Lungul drum al comediei spre tragedie.

Andreea Gramosteanu si George Costin reusesc, prin doua roluri antologice, sa intruchipeze omul ce cauta sa urce dincolo de inaltimile la care gandul e obisnuit sa viseze. Romeo si Julieta se lupta cu prejudecatile milenare, cu prostia mineralizata, cu fricile si temerile de a iesi din rand, de a asuma sinele propriu, de a trai propria viata, si nu surogate imprumutate de la grupurile care dau accept lasilor de orice fel.

Angelica si Lorenzo se incapataneaza sa ridice viata noastra de toate zilele la inaltimea grauntelui de sublim din intalnirea celor indragostiti, dar si sa sadeasca in dragostea aceasta grauntii care i-ar putea da exuberantei nerabdator-hormonale chipul orbitor al iubirii depline. Coplesitorul lor dublu-esec, de a proteja superlativul uman de loviturile zarului bizar pe nume destin si de a impinge acel superlativ o treapta mai sus, e una dintre cele mai emotionante inscenari ale zborului pe care scena romaneasca le-a gazduit. In rolul soleinodului care il face posibil, Victor Ioan Frunza si trupa lui incantatoare.

Metropolis
„Romeo si Julieta”
de William Shakespeare
Traducere: Adrian N. George
Directie de Scena: Victor Ioan Frunza
Decoruri & Costume: Adriana Grand
Muzica: Tibor Cári
Actori: George Costin, Andreea Gramosteanu / Diana Cavallioti, Adrian Nicolae,
Carol Ionescu, Marcela Nistor / Silvana Mihai,
Nicoleta Hancu, Alexandru Pavel, Sorin Miron, Andrei Hutuleac, Alin Florea

Romeo

Write a Comment

Comment