in Xtra

Si maine ca ieri?

OK, e, probabil, cea mai mare surpriza electorala din istoria Romaniei. Mobilizarea la vot a fost emotionanta, naucirea tuturor politicienilor si comentatorilor politici in fata prezentei la vot si a scorurilor finale, delicioasa. Si totusi: asta a fost tot? E drept, nu e deloc putin ce s-a intamplat ieri, dar a fost tot? O luam de la capat acum? Punem presiune si asteptari cat casa in carca lui Iohannis ca sa fim dezamagiti crunt din nou?

Recunosc, am o problema cu dezamagirea. Sunt inconjurat de oameni dezamagiti de partenerul lor de viata, de job, de sef, de politicieni, de tara in care traiesc. Cand esti dezamagit in mod repetat si pe mai multe planuri, nu cumva problema e la tine, nu la ceilalti? Nu cumva alegi prost? Nu cumva proiectezi asteptari nerealiste? Nu cumva faci prea putin pentru a transforma in realitate asteptarile?

Participarea neasteptat de mare la votul de ieri ascunde in ea bomba cu ceas numita dezamagire. Nivelul de asteptare e urias. Presiunea pusa pe Iohannis inca mai mare. Toti ochii sunt pe el. E realist sa facem asta? Ce-i cerem, de fapt? Si, din ce ii cerem, cat poate face un presedinte, de fapt?

Inca mai mult: suntem cetateni doar in ziua votului? Atat? Ne intoarcem la viata noastra obisnuita, in care nu ne pasa de ce e in jur? Delegam totul in mainile politicianului-sef, desi experienta acestor 25 de ani ne arata ca de cate ori am facut asta am sfarsit in eterna dezamagire? Nu cumva presiunea asta ar trebui pusa constant pe umerii tuturor celor care ne amarasc sau smintesc vietile? Fie ei functionari marunti, primari, pseudo-jurnalisti, politisti, profesori, sefi, medici, concetateni feluriti si, mai ales, noi insine?

Viata in Romania ne pare nashpa exclusiv pe baza de Basescu si Iliescu? Emigram doar pe motive de Ponta si Boc? E ceva ce putem schimba la noi pentru ca sa nu cadem, iarasi, in putina dezamagirii? Putem, cumva, prelungi euforia zilei de ieri in amiaza zilei de maine pentru ca faptul de a fi cetatean si de a-ti pasa de ce se intampla in comunitatea in care traiesti sa nu se rezume la un vot acordat din 5 in 5 ani?

PS
Ca votant de Basescu din 2000 pana in 2009, de Macovei in primul tur din 2014 si de Iohannis in al doilea tur, ma bucur ca favoritii mei au castigat, dar ma bucur inca mai tare ca macar 45% din ceilalti votanti au ales partea cealalta. M-ar fi ingrijorat in cel mai inalt grad ca tara intreaga sa se incoloneze in spatele alesilor mei.

Votul pentru Ponta merita acelasi respect ca votul pentru Iohannis. A trata tabara cealalta ca pe o adunatura de cretinoizi iresponsabili, de tv-manipulati, de comunisti expirati, de pensionari senili e un tip de gandire total dezgustator, care nu se deosebeste cu nimic de felul in care se comporta, adesea, galeriile echipelor de fotbal.

E o iluzie sa ne inchipuim ca prezenta la vot de ieri se va mai repeta vreodata daca cele doua tabere vor continua sa se diabolizeze una pe cealalta ca pana acum. In plus, asa cum incercam sa argumentez si mai sus, esentiala nu e doar prezenta la vot, ci si prezenta constanta in viata cetatii. Asta nu se poate obtine cat timp ii consideram pe cei care nu voteaza ca noi niste sub-oameni.

Write a Comment

Comment