Text publicat in premiera de LiterNet
7 prieteni, 1 cina. 7 telefoane mobile, 1 eclipsa. Perfetti Sconosciuti dureaza 97 minute. Dintre ele, primele 20 marcheaza o dulce introducere in poveste, iar ultimele 5 sunt de-a dreptul un basm. Intre cele doua coperti, o vijelioasa prabusire in iad.
Un soi de Sieranevada in versiune condensat-accelerata (sictiritii de ciorbele Noului Val sunt rugati sa se ghiftuiasca cu pastele si vinurile cinema-urilor franco-italiene!). Un Festen mai melodios, dar nu mai putin abraziv (daca scenariul lui Thomas Vinterberg si Mogens Rukov a devenit spectacol de teatru, la Nottara, e greu de crezut ca povestea coordonata de Paolo Genovese nu va fi curand dramatizata pe scenele romanesti).
Secretele dezvaluite de punerea in comun a celor 7 telefoane mobile prabusesc o lume. Rand pe rand, iluzii, cupluri, vise, secrete, prietenii, amintiri, iubiri sunt facute tandari. Pe masura ce eclipsa de luna avanseaza, mastile cad si minciunile se arata in toata hadosenia. Adevarul se insinueaza stingher in camera golita de speranta.
Si totusi, dupa demascarea de proportii cosmice a ipocriziilor, lasitatilor, uraciunilor de frecventa cotidiana, e suficient ca unul dintre personaje sa arunce un “Siamo tutti frangibili …” pentru ca tu, spectator bantuit de demonul aratatului cu degetul, sa te topesti cu totul, sa te infunzi in fotoliu si sa realizezi ca nicicand n-ai simtit un sentiment de apartenenta mai puternic decat cel pe care ti-l insufla mica gasca de pramatii morale care iti seamana pana la identificare.
Filmul-bijuterie al lui Paolo Genovese nu e despre ce este bine sau ce e rau in comportamentul fiintei umane universale, etern valabile (in caz ca exista asa ceva), ci despre ce este si ce nu este relevant pentru omul de aici şi acum.
Într-o secvenţă-emblemă, un cuplu octogenar se bucură privind eclipsa de lună dintr-un balcon vecin apartamentului ce adăposteşte drama noastră post-cehoviană. Astrul-satelit şi cei doi bătrânei fericiţi sunt la egală depărtare de Terra momentului. Ne induioaseaza şi ne fac să zâmbim, dar nu sunt aici, în timpul şi în spaţiul nostru.
Nevăzut, ne-auzit, şi totuşi cumplit de prezent, un ceva nedefinit îi uneşte pe cei 7 prieteni şi ne invită pe noi să ne aşezăm la masă nefericirii lor. E, poate, complicitatea în promiscuitate. E, poate, mila, compasiunea şi alte forme prin care ne manifestăm empatia cu chipul din oglindă.
Sau, poate, e vremea sa admitem ca unica greseala de neiertat e aceea de a crede ca putem perpetua modelul de viata al parintilor si bunicilor nostri, ca le putem oglindi destinele, alegerile, gusturile, moravurile, regulile, canoanele, ca avem de-a face cu aceleasi ispite, vise, angoase, idealuri, ca ne putem vara in paturile lor fara ca vreun Procust sa nu sanctioneze deindata nepotrivirea.
Celularele sunt metafora unei lumi profund noi si amplu necunoscute, o lume pe care suntem chemati sa o populam intelegand-o si intelegandu-ne. Oricat de vag, angoasant si nelinistitor ar suna asta.
Perfetti Sconosciuti / Perfect straini
Italia 2016
Regie: Paolo Genovese
Scenariu: Filippo Bologna, Paolo Costella,
Paolo Genovese, Paola Mammini, Rolando Ravello
Imagine: Fabrizio Lucci
Actori: Marco Giallini (Rocco), Kasia Smutniak (Eva),
Valerio Mastandrea (Lele), Anna Foglietta (Carlotta),
Edoardo Leo (Cosimo), Alba Rohrwacher (Bianca),
Giuseppe Battiston (Peppe)
