Text publicat in premiera de LiterNet
FESTin pe Bulevard 2017 & TEEN-FEST 2017
In sala, telefoane mobile ridicate deasupra capului, facand poze, inregistrand filmulete, transmitand Facebook Live. Pe scena si pe culoarele dintre staluri, fum, reflectoare, umbre, microfoane lipite de obraz, cortine transparente miscandu-se alert, replici ca la teatru, pasaje ca la hip-hop performance.
Suntem in Sala Majestic a Teatrului Odeon din Bucuresti, la reprezentatiile cu “Hamlet” ale Teatrului National Mihai Eminescu din Timisoara, in toamna lui 2017. Mai intai, in cadrul TEEN-FEST 2017, apoi in programul FESTin pe Bulevard 2017. Festivalurile teatrelor Excelsior si, respectiv, Nottara, aduc in Capitala senzatia de anul trecut a Timisoarei: un Hamlet tradus si remixat de unul dintre cei mai talentati-ireverentiosi tineri dramaturgi romani, Peca Stefan, convertit, partial, la hip-hop de unul dintre cei mai hiper-dotati-cutezatori tineri muzicieni romani, Marius Andrei Alexe (aka MC Bean / Subcarpati), asezat pe scena (mare, de 600 de locuri, a Nationalului / Operei timisorene) de unul dintre cei mai competenti-energici tineri manager-regizori din teatrul romanesc, Ada Lupu Hausvater.
Telefoanele mobile sunt ale liceenilor care, la finele celor 3 ore ale spectacolului, il ovationeaza pe MC Bean, muzicianul, dar si pe Marius Andrei Alexe, actorul, pe care Ada Lupu il distribute in Hamlet-tatal si il asaza aproape in permanenta langa Hamlet-fiul (Matei Chioariu). “Mai aveau putin si se pupau pe gura”, exclama cineva la iesirea din sala. Cei doi sunt aproape de nedespartit. Tot ce face fiul e inspirat de modelul tatalui. Tot ce face tatal e inteles si dus mai departe (doar) de fiu.
Chioariu isi spune replicile plat. Desi re-scrise de Peca, frazele lui Shakespeare nu-si pierd complet aerul de monumentalitate. Chioariu are insa grija sa taie orice urma de emfaza din rostire. Barierele cad una dupa alta, Hamlet pare un tanar dintr-un film al lui Cristi Puiu. Noul Val nu are insa timp sa se insinueze.
Intervine MC Bean si propune o altfel de metafora auditiva. Dusa-i cadenta elisabetana, binevenit tonul frust al citadinului post-modern. Nu mergem dupa blocuri, ci dupa portiunea aceea de folclor neatinsa de fioruri murarescian-puric-iste.
Din 2010 incoace, Subcarpati redescopera si reinterpreteaza muzici si instrumente vechi, langa care traiam fara a le cunoaste. In 2016, anul premierei timisorene, a venit randul celui mai cunoscut text dramatic al lumii, pe care il tot repetam, fara a-l auzi insa altfel decat in cheia cu care am fost invatati.
MC Bean, Ada Lupu si trupa ei indraznesc o altfel de privire. Rezultatul incercarii lor ar putea fi rezumat dupa cum urmeaza: tot ce e reintrepretare post-moderna e proaspat, viu, capteaza atentia publicului; tot ce intrepretare la-limita-clasicului slabeste ritmul, deformeaza beat-ul, are tendinta de a pierde publicul. Oamenii merg pe mana experimentului si sanctioneaza incompletitudinea acestuia. Pesemne ca un Hamlet integral hip-hop, poate pe modelul new-yorkez HHH (Hamlet the Hip-Hopera), ar rupe toate topurile de audienta.
Duo-ul Matei Chioariu – Marius Andrei Alexe e potentat de exceptionalul univers vizual creat de scenografia Iulianei Vilsan si video-urile KOTKIvisuals, cel putin la fel de 2.0 ca cel sonor. Datorita lor, reflectoarelor, cortinelor, fumurilor, gandul transporta spectacolul din sala cea mare de la 7 la 10 in clubul cel misterios de dupa miezul noptii. Cum ar fi? Cum ar fi ca, dupa ce l-au facut vedeta pe Hamlet via Facebook Live, Ada Lupu si ai sai invadeze Controlul sau Fratelli?
In jurul celor doi Hamlet, roiesc planete-personaje: o Gertrude (Claudia Ieremia) jucaus-senzual-iresponsabila, un Claudius (Ion Rizea) metalic-sadic-las, un Laertes (Victor Manovici) frust-agresiv, o Ophelia (Cristina Konig) alba-plutitoare, un Polonius (Doru Iosif) corect, un Horatio (Flavius Retea) mesager.
Pe umerii celor doi Hamlet, stau pietrele cele mai grele. De ei depinde succesul reinventarii celui mai clasic dintre clasici. Pentru ei sunt ovatiile de final. Experimentul-prim a reusit. Trupa din Timisoara, Subcarpati y compris, are forta, coeziunea si indrazneala sa continue. Pustii isi incarca bateriile telefoanelor si asteapta sa dea iar navala. La teatru! Cum suna asta?
TN Mihai Eminescu Timisoara
“Hamlet”
Text: William Shakespeare, tradus si remixat de Peca Stefan
Regie: Ada Lupu Hausvater
Scenografie: Iuliana Vilsan
Video: Kotki Visuals
Muzica: Subcarpati
Sound design: Ioan Utu Pascu
Actori: Matei Chioariu, Marius Andrei Alexe (MC Bean),
Claudia Ieremia, Ion Rizea,
Victor Manovici, Cristina Konig, Doru Iosif