Alte zgomote, aceleasi nimicuri Ce vedem in sala de teatru e ceea ce vedem pe strada, in club, pe tv, la liceu, in familie, pe net, la Piatra, in Bucuresti, la munte si la mare.
Viata in culori Ada Milea & co refuza pactul cu renuntarea, cu angoasa, cu nesfarsita tristete a faptului de a fi.
Adolescență? Deci, tristețe! Cele mai multe dintre situațiile (plauzibile) cu care se confruntă eroina principală sunt tratate cu superficialitate, deznodământul nefericit nu stă o secundă sub semnul întrebării, evoluția personajului principal e inexistentă.
E ceva putred in Dorohoi! Este despre noi, cei degraba varsatorii de capete plecate, de frica si lasitate in fata autoritatii, de cascat gura inspre un trecut stupid-impopotanat si intins mana intr-un prezent mereu abandonat
