Articol publicat initial de LiterNet
Acest text nu poate fi scris. Nimic cu adevarat important nu se poate spune despre duhuri si despre abur.
Stefan Iordache povestea ca, uneori, revenea pe scena dupa ce publicul, colegii, personalul tehnic paraseau teatrul. In intunericul aproape deplin, cauta urmele trecerii duhurilor. La munte, ploile reci de toamna sunt adesea urmate de ascensiunea aburului ce paraseste scoarta copacilor si cauta norii. Pentru lucrurile acestea, nu exista cuvinte.
Undeva in partea a doua a “Omului cel bun din Seciuan”, am reusit sa-mi desprind privirea de pe scena unde spectacolul curgea intr-un ritm aproape ireal si am prins a ma uita in jur. Oameni confiscati de spectacol, radiind un soi de energie necunoscuta, Andrei Serban, la un capat de rand, muscandu-si unghiile si agitandu-se necontenit, manuitorii reflectoarelor asudati deplin, peretii salii, usile intrarii de sus, cea pe care o preferam in anii aceia cand mergeam la teatru mai des ca in bratele iubitei.
Probabil ca duhul celui care se indragostea de teatru in miezul anilor ’90, pe ritm de “Poveste de iarna”, “Trei surori”, “Patul lui Procust” ori “Sase personaje in cautarea unui autor” era si el acolo. Si alaturi de mine cel de atunci, pesemne ca erau de gasit sute, mii de alte spirite ce au fost candva fericite in sala aceea.
A fost nevoie de Andrei Serban, de formidabila lui relatie cu textul lui Brecht (pe care, la a treia montare din cariera, probabil ca il poate recita integral),de coplesitoarea bucurie de joc si exceptionala revarsare de energie ale lui Vlad Ivanov (cel mai bun rol al carierei sale in teatru si, probabil, cel mai bun rol in teatrul romanesc al momentului!), de impresionanta stapanire de sine si de personaj dovedite de Alexandra Fasola (si, pesemne, in serile gemene, de Ana Ularu), de remarcabila capacitate intelectuala si fizica a trupei de actori de a sustine ritmul infernal in care se succed situatiile, scenele, costumele (ce se schimba la vedere!), a fost nevoie de toate acestea pentru ca, intr-o seara, de octombrie, teatrul cel bun din Gradina Icoanei sa urce din nou acolo doar el stia cum se respira.
Au existat, desigur, in anii de pe urma, “Lear”, “Ivanov”, “Lear(a)”, au existat “Scaunele” si “Oscar si Tanti Roz”, dar abia acum, odata cu omul cel umilit, batjocorit, apasat de vremuri, de zei, de cruce si mai ales de semeni, odata cu omul salvat de pactul cu raul ca sansa data binelui, de pactul cu sine ca sansa data non-renuntarii, non-terfelirii in mocirla, de pactul lui Andrei Serban cu speranta ce se cuvine recuperata din cele mai sordide unghere ale viietii, abia acum spatiul acesta si-a redeschis deplin usa catre dincolo.
De-a lungul timpului, povestind adespre emigrare sau ramanere, am evocat Gradina Icoanei. N-am convins pe nimeni si nici n-as fi putut. Despre duhuri si despre abur nu se poate spune nimic. Pe scena, in munti sau pe aleile vreunui mic parc din inima unui oras, iubirea se asaza in corpul tot, se urca in priviri si se tace.
Bulandra
Omul cel bun din Seciuan
de Bertolt Brecht
Traducere: Andrei Serban & Daniela Dima
Coregrafie si instructaj actoricesc: Andrei Serban
Scenografie: Iuliana Valsan
Muzica: Raul Kusak
Actori: Vlad Ivanov, Alexandra Fasola, Ana Ularu,
Manuela Ciucur, Rodica Mandache, Mirela Gorea,
Alexandru Potocean, Catalin Babliuc, Daniela Nane, Ana Covalciuc,
Adrian Ciobanu, Silvana Negrutiu
Webmentions
[…] dostoievskian cu o vaga aura christica (daca suna prea pompos, atunci poate ca o comparatie cu Omul cel bun din Seciuan e mai potrivita), Jenny reuseste, prin actiunile ei, sa re-seteze lumea din jur, oferind tuturor […]
[…] groase nu sunt o noutate in opera recenta a lui Andrei Serban. Inca de la „Ivanov” si „Omul cel bun din Seciuan”, multimea, gloata, massele, fie ele paupere sau ultra-bogate, analfabete sau scolite, de extractie […]
[…] Iulia, e cate ceva din Shen Te, omul cel bun din Seciuan / Bucuresti. In Liliom, e mult din (Vlad) Ivanov. In jurul lor, aceeasi lume agresiv-ipocrita, […]
[…] De-a dreapta scenei, oameni & instrumente: Zoli TOTH Quartet (xilofoane, vioara, violoncel, percutie, seductie, maretie). De-a stanga scenei, papusi & instrumente: Adela Bonat & co (gratie stranie, iz de automaton si de „Hugo”). In adancurile scenei, animatie video: Octavian Neculai & co (acum 10 ani, visam la asa bijuterie pornind de la „Sin CIty„!). In miezul lucrurilor, actorii-dansatori, dansatorii-actori: perechea primordiala (Raffaela Lei & Alin State, imperiali, cu osebire in senzationala scena a patului de dragoste!), ingerul (Antoaneta Cojocaru, gratioasa), liderul echipei adverse (Adrian Ciobanu, expresiv) si corul antic / (z)gura lumii (rol colectiv amintind de lumpen-grupul din „Omul cel bun din Seciuan”). […]
[…] scenei. Un fel cu visul pe vise calcand, o rasturnare a planurilor amintind iarba din tavanul „Omului cel bun din Seciuan”, desi Neculai e scenograful celeilalte bijuterii a Bulandrei, „Conversatie dupa […]
[…] “Omul cel bun din Seciun” e textul gratie caruia Andrei Serban a readus Bulandra la altitudinea sa istorica. In acest cel mai bun spectacol al Bucurestiului 2014, teatrul exista la un nivel ce nu ingaduie rest nici din partea actorilor, dar nici a spectatorilor. Deopotriva confiscati de ritmul naucitor al piesei, oamenii scenei si cei ai salii se intalnesc ca intr-un ritual de descompunere si re-asamblare a vietii interioare si inconjuratoare. In caz de existenta, creatorul Universului, macar al celui uman, ar merita, asemenea lui Berthold Brecht, plata unor drepturi de autor. […]
[…] in privirile luminoase ale acestor doi barbati, in “Omul cel bun din Seciuan” si in “Conversatie dupa inmormantare”, in bucuria pe care actorii acestor doua […]