Text publicat în premieră de LiterNet
Era sâmbătă, ultima din februarie 2020, ultima dintr-o iarnă care, la București și în tot sudul României, numai iarna nu a fost. 85 de oameni umpleau micuța sală mare de la unteatru. Bad Talks, spectacolul (show-ul, cum îi place autorului să spună) lui Radu Iacoban. Bad talks. Text, regie, interpretare. Un fel de Florin Piersic Jr. – style. Cu care Iacoban împarte un anume calm, fel de a rosti și șarm. Și, desigur, talent.
E marți, 10 zile mai târziu, și sportul favorit al celor care au un strop de timp liber e cercetatul surselor media în căutare de info despre coronavirus. Teatrele s-au închis de ieri, școlile le vor urma mâine, ușor-ușor străzile se golesc. Bucureștiul e gri, puseurile de soare timpuriu au dispărut, lucrurile se schimbă cu o viteză pe care am mai trăit-o, poate, doar în zilele lui decembrie ’89 și în orele din noaptea Colectivului.
***
Un om, despre care putem presupune că a protestat zile și nopți în șir într-o Piață pe care ne-o putem închipui ca fiind cea a Victoriei (premiera spectacolului s-a întamplat nu departe de aniversarea unui an de la 10 august 2018), alege soluția extremă și îl împușcă pe prim-ministrul vast detestat, cu ocazia manifestările zilei naționale. Mărturia sa și altor șapte personaje, cu diverse roluri, mai mult sau mai puțin direct implicate în zisa crimă, fiecare interpretat de Iacoban, formeaza Bad Talks. Plus un prolog și o încheiere. 10 tablouri.
Printre ceilalți șapte, un vlogger român emigrat în țările nordice, dar ultra-conectat la realitatea românească. Mă rog, la acea bucată de realitate care îi confirmă teoriile. Omul știe precis ce e de făcut pentru salvarea țărișoarei de baștină și o predică cui vrea să-l e-vadă și e-asculte. Unii vorbesc, alții trec la fapte. Talks, Facts.
Printre ceilalți șase, un prieten si tatăl anti-eroului. Companionul de șpriț la vârstă adultă și cel care, pe bază de șpriț, i-a ruinat copilăria. Doi oameni singuri vorbind despre un alt om singur.
Printre ceilalți patru, fiul premiului. Cel care are o soluție pentru dilema (ușor forțată din punct de vedere dramaturgic) ce pare să fi cuprins țara: fie introduce pedeapsa cu moartea pentru criminalul premierului (inițiată de politicianul degrabă doritor de ascensiune pe cadavrul predecesorului) și părăsește UE, fie nu.
Ceilalți doi sunt un artist ce bifează o operă de, desigur, artă destinată memoriei disparutului (prilej de crâncen moment de satiră iacobană) și un copil ce nu mai bifează participarea la sărbătorirea zilei naționale.
Pe fiecare dintre cei 8 Iacobani îi vedem aliniați, proiectați, pe panourile din spatele Iacobanului în carne și oase (scenografia, un fel de personaj 9, by Tudor Prodan). În spatele celor 8 panouri, Iacobanul schimbă costume, în timp ce muzica Aidei Šošić decupează fiecare dintre cele 10 tablouri.
Revolta. Revolta criminalului. Am simțit-o, o simțim, o știm. E OK să o transformi în crimă? Ne grăbim să dăm din cap a negare, să ridicăm degetul. Apoi aflăm context și parcă ne mai domolim. Și totuși, premierul a fost o canalie. Și totuși, a ucide e inacceptabil. Și totuși, atâția dintre noi am gândit ca cel care a comis crima. Uneori, am mai și verbalizat gândul. Și totuși, avea un copil. Și totuși, copilul nu pare să fi avut o relație prea apropiată cu el. Și totuși, nici anti-eroul nostru nu are o relație prea apropiată cu tatăl lui. Și totuși, tatăl lui a fost o secătură. Și totuși, acum, la bătrânețe, se căiește. Și așa mai departe, dubiile, alternativele deschise de textul Iacobanului.
***
Nopțile din Piață, scandările, prim-miniștri marionetă, prim-ministrul din umbră, 10 august. Toate păreau atunci cele mai importante lucruri de pe lume. În bună măsură, chiar erau.
Iacoban nu le abordează frontal. Mai degrabă, le dă târcoale. Se apropie cât să ne aducem aminte, apoi se depărtează cât să privim întreaga perioada cu oarecare detașare, capabilă sa nască în noi întrebări. Până la urmă, ce rămâne din tot ce a fost atunci?
Între timp, coronavirusul. Încă un strat între noi, cei de acum, și noi, cei de atunci. Ce va urma? Ce va rămâne? Ce contează?
unteatru
Bad Talks
Text & Regie & Actorie: Radu Iacoban
Scenografie: Tudor Prodan
Muzică: Aida Šošić