Text publicat in premiera de LiterNet
De fapt, nu e nevoie sa parcurgi textul original (publicat de Mihaela Iancu pe LiterNet inca din 2009), nici cel prescurtat (jucat in premiera absoluta in sala Studio Uțu Strugari a Nationalului timisorean in seara de 4 mai 2018), pentru a intelege ca nu se scrie #tiitoo numele prietenului / amantului / tatalui imaginar al personajului din “Pe maine”. Inspirat, pesemne, de claxoanele masinilor ale caror faruri ii luminau camera de apartament de-a lungul noptilor copilariei, Titu e numele pe care Vera i l-a dat companionului imaginar pe care si l-a inventat pentru a infrunta singuratatea.
Singuratatea ingaduita de un tata alcoolic si brutal, de o mama supusa si absenta, de un iubit alcoolic si absent, de un fat absent, absent, absent. Singuratea nascuta in copilarie, prelungita in adolescenta, consacrata in viata de adult.
Dincolo de excese si stridente, #metoo spune povestile celor a caror demnitate a fost calcata in picioare de semeni aflati in pozitii de forta. Dincoace de frici si taceri, #tiitoo e refugiul celor a caror poveste incepe intr-un cuplu de parinti disfunctional si continua intr-un nesfarsit sir de erori, frustrari si nesanse.
One-woman-show-ul Iulianei Craescu (Vera) aduce pe scena intima a celei mai mici sali a Nationalului timisorean cateva dintre cele mai intime, dureroase si frumoase secrete ale omului tanjind. Capabila de rapide si convingatoare schimbari ale registrului de interpretare, sprijinita de un excelent mix intre decoruri minimalist-inteligente si proiectii video luxuriant-expresive (scenografie: Geta Medinski, video design: Sebastian Hamburger), construind in ritmuri progresiv-sofisticat jazz-istice, actrita timisoreana se livreaza fara rest publicului.
Se spune ca adevarata intalnire intre oameni e cu putinta atunci cand acestia sunt dispusi sa-si povesteasca slabiciunile, dubiile, nelinistile. Iuliana Craescu foloseste textul Mihaelei Iancu pentru a marturisi fragilitati ale omului de azi si de ieri, de aici si de aiurea.
Va aduceti aminte cum incepe “Amour”-ul lui Haneke? In caz ca da, aveti un indiciu pentru finalul premierei timisorene. Ce facea personajul lui Jean-Louis Trintignant la final de iubire face cel al Iulianei Craescu la final de ura. La final de ura pentru tatal ce nu s-a lasat iubit, pentru mama ce nu s-a lasat cunoscuta, pentru fiul ce nu s-a nascut, pentru casa ce nu s-a construit, pentru viata ce a refuzat sa inceapa.
“Adultii nu cred niciodata in ce-si imagineaza”, spune Vera. Aducandu-si prietenul imaginar al copilariei pana in vremea varstei adulte, tanara femeie isi amana maturizarea. Cand, in sfarsit, refuza sa mai fuga de sine, Vera spune stop definitiv.
Sunt 5 etaje de coborat de la sala Studio Uțu Strugari pana in Piata (candva a) Operei, acum a Victoriei. Exista acolo, jos, pe fronstispiciul Palatului Culturii, o placa: “Voua, celor care, multi sau putini, candva, veti trece, nelinistiti, peste urmele noastre, ale celor care am fost generatia lui Decembrie ’89, un singur gand: ROMANIA”.
Textul Mihaelei Iancu si interpretarea Iulianei Craescu formuleaza un gand pentru cei, atat de multi si de nestiuti, a caror fragilitate a facut si face imposibila coabitarea cu raul si uratul vietii. Urmele lor apar, pentru cateva clipe, pe o scena unde o actrita fumeaza cu degete tremurande tigara oferita de un spectator si apoi dispar in amintirea celor care s-au intalnit pentru o ora, intr-o seara, intr-un teatru.
TN Mihai Eminescu Timisoara
Sala Studio Uțu Strugari
“Pe maine”
Text: Mihaela Iancu
Concept & Regie & Actorie: Iuliana Craescu
Scenografie: Geta Medinski
Video design: Sebastian Hamburger
Foto: Adrian Picilisan
